
Bona în Timisoara
Alege bona în Timisoara perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.

Tania G
Bonă, Strada Iancu Vacarescu, Timisoara
Sunt Tania și am 21 de ani. Am 11 frați mai mici cu vârste cuprinse intre 18 ani și o luna de zile, iar de la vârsta de 8 ani am început să am grijă de ei. Prin urmare am aproximativ 12 ani de experiență cu copiii. Sunt studentă în anul III la Universitatea de Vest din Timișoara la specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Prescolar. Aș vrea să continui pe drumul acesta cu Babysitting-ul pentru că este cel mai potrivit job pentru mine. Iubesc copiii, iubesc să mă dedic lor și educației lor.

Mihaela M
Bonă, Strada Randunicii, Timisoara
Ma numesc Mihaela Marescu, am 24 de ani, anul acesta am terminat facultatea de Sociologie si Psihologie, specializare Asistenta Sociala, si iubesc copiii si animalele! Sunt o persoana empatica, grijulie, cu muulta rabdare si energie, extrovertita. Am 3 pisici si un catel, am crescut facand voluntariate inca de la varsta de 13 ani, am activat in acest domeniu timp de 5 ani in cadrul taberelor si proiectelor nationale si internationale DJST Mehedinti, in grija aveam copii de toate varstele, antrenati de catre jocurile educationale pe care le faceam. Ador tot ce tine de activitati cu copiii, ingrijirea acestora, si educatie.

LAVINIA C
Bonă, Intrarea Mierlei, Timisoara
Am terminat Facultatea de Stiinte Economice si administrative, specializarea Administratie Publica din cadrul Universitatii Eftimie Murgu. Sunt energica, iubesc copiii, cominicativa, sociabila. Sunt o fire empatica, nefumătoare și orientata spre dezvoltarea copilului. Am fost educatoare la școala duminicala la Biserica unde mergeam in Reșița. Am intrerupt deoarece m-am mutat in Timișoara unde stau de 13 ani. Am ajutat 7 familii ocazional și 7 familii permanent. În prezent sunt educatoare la grupa mică la Biserica unde merg în Timișoara. Am experiență cu bebelușii 1 luna copiii 12 ani.

Alisa L
Bonă, Strada Banatul 24, Timisoara
Am lucrat cu 5 familii în total. Ajutam la tot ce inseamna îngrijirea copilului:supravegheat, schimbat, gătit, plimbat, jucat, adunat prin casa,etc. Sunt foarte pasionata de gatit. Sunt o fire răbdătoare cu mult drag de copii. In prezent, ocazional am grija de nepoti și de copii a prietenilor.

Popa L
Bonă, Bulevardul Liviu Rebreanu, Timisoara
Am 35 de ani si mai mult de 10 ani experiență în îngrijirea copiilor . Am lucrat pt diverse familii în străinătate cu copii de toate vârstele. Sunt prietenoasă, cu simțul umorului, responsabilă , atentă la detalii.

Andrada M
Bonă, Calea Martirilor 1989, Timisoara
Buna, sunt Andrada si am terminat medicina generala la UMFT Victor Babes. Am experienta cu copii de toate varstele, atat in tara cat si in strainatate. In cadrul facultatii, am urmat si un curs de prim ajutor. Cunosc limba engleza la nivel avansat, pot ajuta la teme in aproape orice domeniu. Iubesc desenul, pictura si muzica (inclusiv instrumente-pian). Sunt disponibila pentru ocazii, evenimente, situatii speciale.

Rebeca Eden L
Bonă, Calea Torontalului, Timisoara
Empatică Inventivă Sociabilă Jucăușă Iubitoare Atenție distributivă Iubitoare de plimbări , de natură și animale. Experiență 3 ani în domeniul grădiniței. 2 ani bona
.jpg&w=256&q=75)
Denisa-Cosmina C
Bonă, Strada Terra, Dumbravita
Bună! Sunt o persoană atentă la detalii, organizată și dedicată să ofer servicii de menaj de cea mai bună calitate. În prezent, sunt studentă în primul an, dar am experiență în menaj și întreținerea locuințelor, având mereu grijă ca totul să fie curat și ordonat. Mă asigur că fiecare colț al casei primește atenția necesară și că rezultatele sunt mereu pe măsura așteptărilor. Îmi place să creez un spațiu confortabil și primitor, fie că este vorba de curățenie generală, organizarea lucrurilor sau activități mai specifice de întreținere. Sunt o persoană punctuală, de încredere și întotdeauna îmi dau silința să respect cerințele fiecărei familii, adaptându-mă nevoilor acestora. Dacă aveți nevoie de ajutor pentru a menține casa într-o stare impecabilă, abia aștept să ne cunoaștem și să contribui la confortul și ordinea din locuința voastră!

Sara C
Bonă, Strada Simion Barnutiu, Timisoara
Bună, numele meu este Sara,am 32 de ani, din Iran, studentă la medicină dentară.Sunt în România de 6 ani.Vorbesc româna și engleza.Am experiență de lucru cu copii între trei și opt ani,atat in Romania cat și in străinătate,ca bona, colaborari care au durat de la cateva luni la un an, cu fiecare, in functie de nevoia familiei.Ca activitati, facem meșteșuguri împreună, sunt o persoana creativa, astfel imi place sa ma ocup si sa fiu implicata in timpul petrecut impreuna. Pe langa experienta de bona, mai am si experienta cu fratele meu mai mic, de care m-am ocupat de la cateva luni, astfel am experienta si cu bebelusii. Daca sunteti interesati de o colaborare, astept mesajele dvs. si apoi sa ne cunoastem, sa vedem daca exista compatibilitate.

Adriana B
Bonă, Calea Torontalului, Timisoara
Bună ziua, eu sunt Adriana! Sunt o persoană calmă, blândă, empatică, punctuală, pedantă. Sunt nefumătoare, nu beau cafea. Iubesc copiii, sunt mamă la rândul meu, am un fiu de 29 ani. Am fost funcționar economic timp de 32 ani, am lucrat și la Primăria din Faget, la Starea Civilă iar acum sunt pensionară. De 4 ani, am început să îmi ofer serviciile ca bona și am avut ocazia să lucrez cu câțiva copilași de-a lungul timpului atât part-time cât și full-time: doi copilași de 2 ani, 2 surori de 7 si 4 ani, un băiețel de clasa a IIIa, o fetiță de 1 an și jumatate, si un băiețel de 3 ani. Pot ajuta la efectuarea temelor, diferite activitati recreative, pot aduce copiii de la grădiniță/școală și putem să ne jucăm împreună. Menționez că și eu am avut nevoie de ajutorul unei bone la cresterea fiului meu și cunosc responsabilitățile și cerințele părinților din ambele perspective. De aceea implicarea si ajutorul pe care îl ofer, este cu multă atenție și mult drag pentru fiecare copil de care am grijă. Abia aștept să ne cunoaștem!