HelperiAnunțuriDespreBlog

Termeni și Condiții

Ultima actualizare: 29 Septembrie 2025

CUPRINS:

  1. Definiții termeni
  2. Cine suntem?
  3. General
  4. Utilizarea Site-ului și a Serviciilor Helperz
  5. Eligibilitatea de a utiliza Site-ul, Serviciile și Serviciile Helperz
  6. Drepturi și obligații
  7. Procesul de verificare
  8. Închiderea contului de Utilizator
  9. Confidențialitatea și protecția datelor
  10. Link-uri către site-uri terțe
  11. Politici de plată, abonament și rambursare
  12. Răspunderea Helperz pentru conduita Utilizatorilor Prestatori
  13. Restricții de vârstă pentru Utilizatori
  14. Răspunderea Helperz pentru funcționarea Site-ului. Limitarea răspunderii
  15. Legea aplicabilă - Jurisdicția
  16. Forța majoră
  17. Actualizări ale acestor Termeni și Condiții
  18. Dispoziții generale
  19. Contact

Utilizarea Platformei, sub orice formă, de către Vizitatori/Utilizatori, implică în mod automat acceptarea tuturor celor prevăzute mai jos și a politicilor la care se face referire (acolo unde legea nu impune luarea unor măsuri suplimentare pentru exprimarea acceptării), precum și asumarea faptului că aceștia au dreptul și capacitatea de a accesa Site-ul, de a plasa comenzi, de a crea conturi de Utilizator și de a furniza informații către Societate.

Ne putem actualiza periodic politicile online (inclusiv acești Termeni și Condiții), iar utilizarea în continuare a Site-ului înseamnă că acceptați prevederile actualizate. De asemenea, prin crearea unui cont de Utilizator, utilizarea Platformei sau efectuarea unei achiziții de abonament, recunoașteți că ați citit și sunteți de acord cu Politica privind cookie-urile,Politica de confidențialitate și acești Termeni și Condiții. Vă rugăm să le citiți cu atenție.

CU TOATE ACESTEA, DACĂ NU ACCEPTAȚI SAU NU SUNTEȚI PE DEPLIN DE ACORD CU TERMENII ȘI CONDIȚIILE SAU CU ALTE POLITICI AFIȘATE PE PLATFORMĂ, VĂ RUGĂM SĂ NU UTILIZAȚI PLATFORMA, SĂ NU CREAȚI UN CONT DE UTILIZATOR, SĂ NU VĂ ABONAȚI LA BULETINE INFORMATIVE, SĂ NU ACHIZIȚIONAȚI ABONAMENTELE OFERITE PRIN INTERMEDIUL PLATFORMEI ȘI SĂ NU TRIMITEȚI MESAJE UTILIZÂND FORMULARUL DE CONTACT, CHAT SAU PRIN MESAGERIA INTERNĂ SAU APELÂND NUMĂRUL SAU TRIMIȚÂND UN E-MAIL.


1. Definiții termeni

Termeni și Condiții -- cuprinde suma normelor și procedurilor care reglementează marketplace-ul de intermediere www.helperz.ro (denumit în continuare pe scurt, generic, Site-ul sau Platforma), fiind în același timp contractul ce guvernează relația dintre Utilizator și Societate, fiind acceptat de către ambele părți odată cu accesarea Site-ului de către vizitatori, respectiv crearea contului de Utilizator.

Societatea/Helperz -- OVS Sotto Data S.R.L; CUI: 41080040, J35/2050/2019, cu sediul în Timișoara, Str. Iuliu Podlipny Nr.52, Ap.1, email contact@helperz.ro

Servicii - servicii realizat de către Utilizatorul Prestator, precum babysitting, pet sitting, meditații, îngrijire vârstnici sau curățenie.

Servicii Helperz - servicii de intermediere între Utilizatori prin intermediul Platformei, realizate de către Societate, cuprinzând activitățile descrise la art. 4.1 de mai jos

Vizitator -- orice persoană care accesează Platforma, dar care nu își creează un cont de Utilizator

Utilizator - orice persoană fizică sau reprezentant al unei persoane juridice, înregistrată cu un cont pe Site fie ca Utilizator Beneficiar, fie ca Utilizator Prestator

Utilizator Client/Utilizator Beneficiar - persoana fizică care crează cont de Utilizator Beneficiar pe Platformă și care achiziționează unul dintre pachete de Servicii Helperz (Abonamentul Helperz.ro), cu respectarea clauzelor stabilite în cuprinsul prezentului document

Terț -- orice persoană fizică sau juridică, alta decât Utilizatori ai Site, care nu se află într-o relație contractuală cu Societatea

Utilizator Prestator/Helper -- persoana care oferă Serviciile prin Platformă și care le prestează pentru Utilizatorii Clienți

Utilizator -- denumire colectivă pentru Utilizatorul Beneficiar și Utilizatorul Prestator

Contract încheiat la distanță - reprezintă orice contract încheiat între profesionist și consumator în cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanță organizat, fără prezența fizică simultană a profesionistului și a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat contractul. Acești Termeni și Condiție constituie contractul dintre Helperz și Utilizatorul Beneficiar, respectiv dintre Helperz și Utilizatorul Prestator

Conținut Helperz -- (a) toate informațiile de pe Site care pot fi vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui echipament electronic; (b) conținutul oricărui e-mail sau orice informație (inclusiv dar nelimitat la chestiuni referitoare la abonamentul ales de Utilizatorul Beneficiar, oferte și plăți, comunicări transmise Utilizatorului Prestator cu privire la Servicii etc.) comunicată prin orice mijloc electronic și/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil, trimis de Societate către Utilizator prin mijloace electronice și/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil.

Conținut de Utilizator -- orice comunicații, imagini, sunete, videoclipuri și toate materialele, datele și informațiile pe care un Utilizator le încarcă, afișează sau le transmite prin Platformă ("postare"), inclusiv dar nelimitat la orice mesaje, fotografii, mesaje audio, videoclipuri, recenzii sau profiluri (colectiv "Conținut") pe care le publicați sau le afișați

Consimțământ - consimțământ al persoanei vizate reprezentat de orice manifestare de voință liberă, specifică, informată și lipsită de ambiguitate prin care aceasta acceptă, printr-o declarație sau printr-o acțiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate. Dacă nu aveți 16 ani împliniți, vă rugăm să nu utilizați Site-ul.

Noutăți/Newsletters -- scrisoare electronică de informare regulată de către Helperz, cu scop promoțional, destinat exclusiv Utilizatorilor care și-au dat consimțământul în acest sens, care cuprinde noutăți, oferte, anunțuri, campanii sau specificații deosebite în legătură cu activitatea Helperz

Recenzie -- un comentariu sau o evaluare scrisă de către un Utilizator cu privire la Serviciile Helperz sau la Servicii, evaluare redactată pe baza experienței personale a Utilizatorului și capacității acestuia de a realiza comentarii calitative și de a spune dacă acel serviciu respectă sau nu specificațiile menționate

Comentariu -- apreciere sau observație cu scop critic, pe marginea unei Recenzii sau a unui alt comentariu

Proces de verificare -- acțiune a Helperz descrisă la art. 7 de mai jos prin care se verifică veridicitatea datelor introduse de către un Utilizator pe Platformă în profilul creat

Abonament - subscripția care oferă Utilizatorului Beneficiar anumite drepturi la Serviciile Helperz, în funcție de tipul abonamentului ales conform celor indicate la art. 11 de mai jos


2. Cine suntem?

Helperz, oferă o platformă de intermediere online (Platforma) prin care se facilitează interacțiunea dintre oamenii din comunitate care au nevoie de sprijin (Utilizatorii Clienți) și persoanele dispuse să ofere servicii de îngrjire precum pet sitting, babysitting, meditații, îngrijire vârstnici sau curățenie denumite colectiv Serviciile" (anume Utilizatorii Prestatori).

Aceste conexiuni între Utilizatori sunt intermediate prin Platformă.

Prin utilizarea Site-ului sunteți de acord să respectați și să fiți obligați din punct de vedere legal de acești Termeni și Condiții, indiferent dacă sunteți Vizitator sau Utilizator. Acești termeni guvernează accesul la și utilizarea Site-ului și a întregului Conținut Helperz și Conținut al Utilizatorului și constituie un acord legal obligatoriu între dvs. și Helperz. Dacă nu sunteți de acord cu acești Termeni și Condiții, vă rugăm să nu mai utilizați Site-ul.


3. General

3.1 Scopul nostru

Ne dorim să creăm o comunitate în mediul online, aducând pe lângă serviciile de îngrijire, și alte tipuri de servicii precum cele educaționale, implicând alți actori din mediul educațional și profesional - orientați spre educația și responsabilizarea socială.

3.2 Drepturile de proprietate intelectuală

a) Copyright
Toate materialele de pe Site, altele decât Conținutul de Utilizator, sunt fie deținute de Helperz, fie sunt proprietatea furnizorilor sau a licențiaților Helperz. Nu aveți dreptul să utilizați aceste materiale în alt mod decât lecturarea lor, cu excepția cazului în care vă dăm permisiunea scrisă să faceți acest lucru.

b) Trademark
Trademark-ul de servicii, trademark-ul " Helperz" și logo-ul "Helperz" sunt deținute de Helperz. Orice alte mărci comerciale, mărci de servicii, logo-uri și / sau denumiri comerciale care apar pe acest Site sunt proprietatea unor Terți iar nu a Utilizatorilor sau Vizitatorilor. Sunteți de acord și recunoașteți drepturile Helperz și părților terțe respective cu privire la aceste mărci. Nu puteți copia, modifica sau utiliza în orice mod niciuna dintre aceste mărci, logo-uri sau denumiri comerciale fără permisiunea prealabilă scrisă a proprietarului.

c) Proprietate și utilizare
Helperz își păstrează dreptul de proprietate intelectuală și nu dobândiți ca Vizitator sau Utilizatori drepturi asupra proprietății intelectuale a Helperz. Cu excepția cazului în care citiți materialele de pe Site în timp sau descărcați sau tipăriți astfel de materiale strict pentru uzul dvs. personal în scopul beneficierii de Serviciile Helperz sau de Servicii, nu aveți dreptul să utilizați în alt mod, să copiați, să afișați, să creați lucrări derivate, să distribuiți, să modificați, să transmiteți sau sublicențiați Conținut, altul decât Conținutul de Utilizator pe care îl creați dvs. (nu și Conținutul de Utilizator creat de un alt Utilizator).

d) Conținutul de Utilizator.
Helperz nu va dobândi un drept de proprietate asupra Conținutului de Utilizator, însă va primi de la momentul postării sale pe Platformă un drept de folosință exclusivă pe Site conform art. 6.2 de mai jos


4. Utilizarea Site-ului și a Serviciilor Helperz

Un Vizitator poate accesa Site-ul fără a crea un cont de Utilizator și fără a fi obligat să achiziționeze niciun abonament la Serviciile Helperz. De asemenea, poate trimite în mod liber mesaje cu solicitări, reclamații sau întrebări către Platformă prin intermediul formularului de Contact, Chat sau sunând la numărul Helperz indicat la finalul acestui document sau la adresa de e-mail indicată acolo.

Vizitatorul va putea, de asemenea, să creeze un cont de utilizator dacă dorește să beneficieze de Serviciile Helperz.

Înainte de trimiterea comenzii efective pentru achiziționarea unui abonament, Utilizatorul Beneficiar își va crea un cont de Utuilizator poate în orice moment să vizualizeze și/sau să modifice datele trimise, să identifice eventualele erori la momentul introducerii și să le corecteze înainte de a plasa comanda. Aceleași drepturi de corectare a datelor din profil le are și Utilizatorul Prestator în orice moment.

Se va considera că Utilizatorul a trimis o cerere definitivă de creare a unui cont prin confirmarea de pe adresa de email. Se va considera că Utilizatorul Beneficiar a trimis o cerere definitivă de achiziție a unui abonament pe Platformă odată ce a apăsat butonul „Comandă". De asemenea, se va considera că Utilizatorul Beneficiar a transmis o comandă efectivă de achiziționare a unuia dintre abonamentele oferite prin intermediul Platformei, dacă nu se dezabonează după perioada inițială, abonamentul prelungindu-se automat.

Helperz împreună cu dumneavoastră veți deveni părți ale unui contract comercial. DREPTUL DVS. DE RETRAGERE dintr-un astfel de contract se va face conform art. 11.2.2 de mai jos.

În momentul încetării contractului (prin expirarea abonamentului, reziliere sau exercitarea dreptului de retragere de către Utilizator), contul de Utilizator va mai putea fi utilizat doar în limita funcționalităților sale gratuite.

4.1 Despre Serviciile Helperz

Helperz dorește să ofere un loc de întâlnire on-line pentru Utilizatorii Beneficiari și Utilizatorii Prestatori, să se conecteze unul cu celălalt, să agreeze Serviciul și să împărtășească sfaturi și impresii. Lucrăm pentru a îndeplini această misiune prin punerea la dispoziție a instrumentelor de comunicare online, a informațiilor și a unei rețele extinse de Utilizatori Beneficiari și Utilizator Prestatori având ca scop găsirea și coordonarea asistenței de calitate pentru copii, persoane în vârstă, animalele de companie și casă.

Serviciile Helperz pe care le oferim prin intermediul Platformei includ, printre altele:

  • Permitem persoanelor care solicită servicii de îngrijire, cum ar fi îngrijirea copiilor, îngrijirea persoanelor în vârstă, serviciile de îngrijire a animalelor de companie și serviciile de menaj (adică Utilizatorilor Beneficiari) să caute Utilizatorul Prestator potrivit nevoilor lor specific, prin profilele afișate ale Utilizatorilor Prestatori pe Site.
  • Oferim instrumente de căutare pentru a ajuta persoanele care caută îngrijire menaj (adică Utilizatorilor Beneficiari) să găsească îngrijitori individuali care să răspundă nevoilor și preferințelor lor specifice (Utilizatori Prestatori) și să permită Utilizatorilor să comunice printr-o platformă de mesagerie privată ce nu presupune accesul la numărul de telefon al Utilizatorilor dacă aceștia nu doresc comunicarea respectivei informații.
  • Oferim instrumente și informații pentru a ajuta persoanele care caută îngrijire și îngrijitori menaj (adică Utilizatorii Beneficiari) să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la Servicii și Utilizatorii Prestatori potriviți criteriilor lor, cum ar fi articole despre parenting, pet sitting, ghiduri de siguranță, ghid bune practici ș.a .
  • Oferim posibilitatea selectării Utilizatorilor Prestatori în funcție de criteriile indicate de Utilizatorii Beneficiari, folosind filtrele instalate pe Platformă
  • Depunem eforturi pentru verificarea veridicității datelor furnizate de Utilizatori Prestatori pe profilul lor, conform celor indicate la art. 7

Serviciile Helperz continuă să se extindă și să se schimbe. Consultați Site-ul periodic pentru mai multe informații despre Serviciile Helperz pe care le furnizăm în fiecare moment.

4.2 Limitările Serviciilor Helperz

Helperz nu furnizează Utilizatori Beneficiari specifici pentru anumiți Utilizatori Prestatori și nici nu selecționează sau propune Utilizatori Prestatori specifici care să realizeze Serviciile pentru Utilizatori Beneficiari.

În schimb, oferim o platformă online, care, printre altele, le permite Utilizatorilor Beneficiari și Utilizatorilor Prestatori să interacționeze cu privire la posibilele oportunități de muncă. Prin Site Utilizatorii Beneficiari pot posta anunțuri care descriu serviciile pentru care aceștia caută Helperi, termenii acestora, detalii relevante cu privire la serviciile dorite, iar Utilizatorii Prestatori pot avea profiluri care descriu Serviciile pe care le oferă incluzând informații precum experiența avută, formarea, calificările și alte informații relevante.

Din cauza dificultății de verificare a informațiilor transmise prin Internet, nu putem verifica în mod rezonabil identitatea Utilizatorilor sau alte informații pe care le furnizează. Prin urmare, nu putem verifica autenticitatea postărilor de locuri de muncă sau dacă Utilizatorii Prestatori au într-adevăr experiența, formarea, calificările și autorizațiile pe care le postează în profilurile lor.

Modelul nostru de business face nerezonabil de asemenea efectuarea verificărilor de referință și Recenziile pentru Utilizatorii Prestatori sau să confirmăm că aceștia sunt potriviți pentru a lucra cu populația pentru care au specificat că pot lucreze, de exemplu dar fără a se limita la, copii sau persoanele în vârstă.

Orice examinare a Utilizatorilor se realizează de către Helperz strict prin procesul de verificare descris la art. 7. Procesul de Verificare este general, limitat și nu trebuie considerat complet, exact, actualizat sau concludent referitor la adecvarea Utilizatorului.

Totodată, nu avem control asupra calității, disponibilității sau legalității Serviciilor furnizate efectiv de către Utilizatorii Prestatori, nici asupra integrității, responsabilității sau acțiunilor Utilizatorilor.

Nu facem nici o declarație și nici nu ne asumăm nicio răspundere ori oferim vreo garanție cu privire la adecvarea, fiabilitatea, oportunitatea și exactitatea Serviciilor furnizate de Utilizatori Prestatori sau integritatea, responsabilitatea sau acțiunile Utilizatorilor Beneficiari în interacțiuni publice, private, pe Platformă sau offline. Intervențiile Helperz pot avea loc doar în contextul sancționării comportamentului sau limbajului inadecvat a unui Utilizator din Comentarii, Recenzii sau din Mesageria internă a Platformei, cu suspendarea și chiar blocarea accesului pe Site și ștergerea contului de Utilizator. Cu toate acestea, atragem din nou atenția asupra faptului că, Conținutul de Utilizator este generat de Utilizatori și nu putem controla sau verifica întregul Conținut al Utilizatorilor general ci doar interveni în urma unei solicitări motivate în acest sens.

Nu facem nici o declarație și nici nu ne asumăm nicio răspundere ori oferim vreo garanție Utilizatorilor Prestatori cu privire la numărul de rezervări/colaborări avute prin intermediul Platformei, acest fapt depinzând exclusiv de Utilizatorii Beneficiari care o accesează și de înțelegerile ulterioare dintre Utilizatorii interesați de colaborare.

Helperz nu își asumă răspunderea cu privire la utilizarea informațiilor furnizate pe Site în orice alt context decât pentru folosirea Serviciilor Helperz. Astfel, toți Utilizatorii sunt de acord în mod expres să nu atragă răspunderea Helperz sau a angajaților și colaboratorilor Societății, investitorilor, societăților fiice, asociaților, afiliaților) și să nu pretindă acoperirea daunelor directe sau indirecte suferite ca urmare a acțiunilor sau omisiunilor oricărui Utilizator Prestator în efectuarea Serviciilor, precum și a consecințelor oricăror informații, instrucțiuni, sfaturi sau recomandări care au provenit prin intermediul Site-ului

Prezentul art. 4.2 se va completa cu dispozițiile art. 6.4, art. 12 și art. 14 de mai jos, în cazul oricărei inadvertențe considerându-se că va prevala clauza care conferă cea mai mare protecție în beneficiul Helperz.


5. Eligibilitatea de a utiliza Site-ul, Serviciile și Serviciile Helperz

Serviciile Helperz sunt disponibile doar persoanelor care au vârsta de 18 ani sau mai mult și au capacitate deplină de exercițiu, putând încheia contracte cu caracter juridic obligatoriu în conformitate cu legislația aplicabilă. Dacă nu aveți vârsta de cel puțin 18 ani sau capacitate deplină de exercițiu, vă rugăm să nu vă înregistrați ca Utilizator al Site-ului și să nu accesați Serviciile Helperz.

Pentru a putea deveni Utilizator Prestator, trebuie să aveți permisiunea să lucrați legal în România și trebuie să aveți experiența, pregătirea, calificările și autorizațiile cerute de lege sau pentru prestarea Serviciilor conform posturile pentru care aplicați.

Un Vizitator poate utiliza Site-ul, fără a se înregistra ca Utilizator, pentru a vedea informații minime despre profilurile Utilizatorilor Prestatori existente pe Platformă sau alte informații despre Platformă. Pentru a beneficia de toate Serviciile Helperz și a utiliza toate beneficiile Site-ului, Vizitatorii trebuie își creeze și să autorizeze un cont de Utilizator.

Autorizarea contului dvs. de Utilizator prin accesarea linkului primit de email de la Societate după completarea formularului de Înregistrare reprezintă declarația dvs. și garanția că:

(i) aveți dreptul, autoritatea și capacitatea fizică și psihică de a vă asuma cele indicate în acești Termeni și Condiții (inclusiv prestarea conformă a Serviciilor în cazul Utilizatorului Prestator, respectiv beneficierea de Servicii în cazul Utilizatorului Client); și

(ii) respectați Termenii și Condițiile în tot; și

(iii) dvs., fiecare membru al familiei dvs. și partenerii dvs. de viață - nu ați făcut niciodată obiectul unei plângeri, al unei decizii de reținere sau al oricărei alte acțiuni legale care implică, arestarea, acuzarea sau condamnarea pentru orice infracțiune care implică violență, abuz, neglijare, furt, fraudă sau orice infracțiune care implică periclitarea siguranței ori vieții altora, necinstitatea, neglijența sau folosirea de substanțe interzise, și

- nu sunteți și nu ați fost niciodată înscriși în registrul infractorilor sexuali sau al altor liste similar (precum e lista persoanelor căutate de organele de poliție).


6. Drepturi și obligații

6.1 Drepturi și obligații ale Utilizatorului

6.1.1 Utilizatorul Client are următoarele drepturi:

  • Dreptul de a beneficia de Serviciile Helperz puse la dispoziția sa contra-cost pe Platformă, în schimbul achitării prețului aferent abonamentului ales, respectiv aferent serviciului de verificare;
  • Dreptul de a fi informat în mod complet și corect asupra termenilor și condițiilor de achiziționare a Serviciilor Helperz -- în acest sens se vor avea în vedere acești Termeni și Condiții;
  • Dreptul la păstrarea confidențialității asupra datelor cu caracter personal furnizate în scopul executării Serviciilor Helperz;
  • Dreptul de a se retrage din prezentul contract în condițiile legii prin ștergerea contului de Utilizator Beneficiar și anularea abonamentului; Drepturile prevăzute de legislația aplicabilă în materia protecției drepturilor consumatorului de servicii de intermediere prin intermediul platformelor online (precum dreptul de retragere);
  • Orice alte drepturi prevăzute imperativ de legislația aplicabilă.

6.1.2 Utilizatorul Prestator are următoarele drepturi:

  • Dreptul de a beneficia de Serviciile Helperz puse la dispoziția sa prin Platformă;
  • Dreptul de a fi informat în mod complet și corect asupra termenilor și condițiilor Helperz -- în acest sens se vor avea în vedere acești Termeni și Condiții;
  • Dreptul la păstrarea confidențialității asupra datelor cu caracter personal furnizate în scopul executării Serviciilor Helperz;
  • Dreptul de a se retrage din prezentul contract în condițiile legii prin ștergerea contului de Utilizator Prestator;
  • Drepturile prevăzute de legislația aplicabilă în materia protecției drepturilor consumatorului de servicii de intermediere prin intermediul platformelor online (precum dreptul de retragere);
  • Orice alte drepturi prevăzute imperativ de legislația aplicabilă.

6.1.3 Utilizatorul are următoarele obligații:

  • Să se informeze periodic cu privire la conținutul Serviciilor Helperz și la limitele răspunderii Societății prin lecturarea Termenilor și Condițiilor și a celorlate politici de pe Platformă, cel puțin înainte de crearea contului de Utilizator și după orice actualizare a acestora;
  • Să furnizeze Helperz toate informațiile necesare, corecte, pentru încheierea contractului online prin completarea formularului de Înregistrare dar și a celui de plată în cazul Utilizatorului Beneficiar;
  • Să coopereze cu Helperz prin furnizarea la timp a oricăror informații solicitate în vederea prestării unor Servicii Helperz de calitate superioară, inclusiv în contextul verificării de către Societate a autenticității informații furnizate de Utilizator;
  • Să achite la scadență contravaloarea Serviciilor Helperz în funcție de abonamentul pentru care optează (în cazul Utilizatorului Beneficiar), respectiv pentru dobândirea calității de helper verificat (în cazul Utilizatorului Prestator);
  • Să anunțe cu cel puțin 24 de ore înainte de data stabilită folosind datele de contact indicate la art. 19 de mai jos, orice schimbare de natură a modifica ora/data întâlnirilor programate de Helperz, fiind acceptate maxim o astfel de modificări și doar în situații bine justificate, sub sancțiunea nerambursării prețului achitat Societății pentru acest serviciu. De asemenea, dacă nu sunt respectate condițiile amintite, se va considera că Serviciile Helperz au fost pe deplin și conform îndeplinite, plata fiind oricum datorată de Utilizator;
  • Să notifice către Helperz orice inconvenient, nelămurire sau nemulțumire survenită în legătură cu Platforma sau Serviciile Helperz oferite pentru a oferi posibilitatea remedierii anterior efectuării altor demersuri de către Utilizator;
  • Să întreprindă propriile măsuri de verificare și cunoaștere a Utilizatorilor Prestatori selectați prin filtrele de pe Platformă sau identificați de Societate ca fiind potential potriviți raportat la profilul descris de către Utilizatorul Client (în cazul Utilizatorului Beneficiar care a achiziționat Abonamentul Helperz.ro), chiar și a Utilizatorilor Prestatori ce au calitatea de helper verificat;
  • Să acționeze permanent cu bună-credință și bună-cuviință în raporturile stabilite cu Helperz și cu alți Utilizatori;
  • Să nu efectueaze demersuri precum încărcarea, copierea, postarea, reproducerea sau distribuirea oricăror informații, a Platformei sau a unei părți a acesteia, sau a oricărui alt material protejat prin drepturi de autor, drepturi de confidențialitate sau orice alt drept de proprietate intelectuală, fără a obține în prealabil permisiunea titularului acestor drepturi;
  • Să nu efectueze demersuri precum inginerie inversă, decompilarea, dezasamblarea sau orice altă încercare de a obține codul sursă al Platformei;
  • Să nu utilizeze Platforma în orice mod care cauzează, sau poate cauza, daune acesteia sau Societății ori altor Utilizatori;
  • Să efectueze sau să solicite ca orice altă persoană să efectueze teste de încărcare sau teste de acces la Platformă, fără acordul prealabil scris al Helperz;
  • Să utilizeze Platforma în orice mod ilegal, ilicit, fraudulos sau dăunător sau în alte scopuri decât cele agreate de Societate;
  • Să transfere credențialelor sale pentru contul de Utilizator către Terți;
  • Să utilizeze Platformei pentru a stoca, găzdui sau trimite e-mailuri nesolicitate (spam), chat-uri sau orice alte mesaje nesolicitate către alți Utilizatori. Platforma este compatibilă anti-spam și nu autorizează sau permite trimiterea de spam prin serviciul de automatizare de către Utilizatori. Dacă există dovezi de spam, serviciile pot fi suspendate fără notificare și accesul la contul de Utilizator va fi restricționat. Spam-ul accidental trebuie raportat imediat Societății pentru a preveni suspendarea contului de Utilizator;
  • Să utilizeze Platforma pentru a transmite viruși sau conținut malițios;
  • Să insereze referințe și link-uri pe sau către Site;
  • Să răspundă solicitărilor primite de Platformă în termen de cel mult 4 zile lucrătoare de la primirea acestora, inclusiv celor privitoare la informații și confirmări necesare Helperz în procesul de verificare conform art. 7 de mai jos;
  • Utilizatorul Prestator să efectueze Serviciile potrivit celor agreate cu Utilizatorul Beneficiar, cu respectarea deplină a dispozițiilor legale și normelor morale, fără afectarea vieții și securității bunurilor și a persoanelor. În acest sens, Utilizatorul Prestator nu va presta activități ilegale, nu va administra medicamente fără calificare specială în acest sens, nu va transporta copii fără scaun omologat, nu va presta Servicii în stare de ebrietate sau în orice altă stare care afectează capacitatea de exercițiu etc.

6.2 Drepturi și obligații ale Helperz

6.2.1 Helperz are următoarele drepturi:

  • Dreptul la plata Serviciilor Helperz;
  • Dreptul de a fi informat în mod complet și corect de către Vizitator și Utilizator cu privire la aspectele necesare îndeplinirii obligațiilor asumate în temeiul politicilor Platformei;
  • Dreptul de a i se respecta drepturile de proprietate intelectuală conform celor prevăzute în prezentele Termeni și Condiții;
  • De a primi plata prețului Serviciilor;
  • Orice alte drepturi care decurg din prezentul document, din alte documente asumate de Utilizatori sau din lege.

6.2.2 Helperz se obligă:

  • Să pună la dispoziția Utilizatorilor Clienți pachetele de Servicii Helperz conform abonamentelor prezentate pe Site;
  • Să asigure mentenanța Platformei în scopul unei funcționalități acesteia;
  • Să depună eforturi pentru remedierea în termen rezonabil a oricărei probleme semnalate în legătură cu funcționalitatea Platformei;
  • Să îndeplinească atribuțiile care îi revin cu promptitudine și profesionalism;
  • Să respecte întocmai programările stabilite de Societate cu Utilizatorii;
  • Să evalueze indicațiile rezonabile primite de la Utilizator;
  • Să păstreze secretul profesional și să asigure confidențialitatea tuturor datelor cu caracter personal de care ia cunoștință în desfășurarea activității;
  • Să ofere suport profesional pentru îndrumarea Utilizatorilor;
  • Să identifice și să implementeze modalități de îmbunătățire a Serviciilor Helperz, pe baza sugestiilor și nevoilor identificate în rândul Utilizatorilor;
  • Să răspundă în termen de 3 zile lucrătoare întrebărilor ori solicitărilor primite din partea Utilizatorului;

Orice alte drepturi care decurg din prezentul document, din alte documente asumate de Helperz sau din lege.

Deoarece nu putem garanta corectitudinea informațiilor furnizate de Utilizatori (precum autenticitatea sau caracterul complet al postării anunțului realizat de Utilizatorii Beneficiari, calificările, experiența sau potrivirii Utilizatorilor Prestatori etc.), Utilizatorii sunt singurii responsabili pentru cele indicate de ei pe Platformă. De asemenea, Utilizatorii sunt singuri răspunzători pentru alegerea și selectarea unui Utilizator Beneficiar , respectiv Utilizator Prestator (verificat sau nu), pentru ei înșiși sau pentru familiile lor. Astfel Utilizatorii Beneficiari sunt cei care vor efectua următoarele demersuri și poartă răspunderea în acest sens:

(i) intervievarea Utilizatorilor Prestatori pe care îi consideră a fi potriviți nevoilor lor, chiar și dacă au fost verificați în prealabil de Societate;

(ii) verificarea identității Utilizatorilor Prestatori prin identificarea fotografiilor și datelor din documente justificative emise de autoritățile competente, verificarea expertizei și experinței avute de Utilizatorul Prestator prin solicitarea unei dovezi de experiență, formare, calificare, autorizare și alte asemenea probe privitoare la adecvarea pentru poziția pe care aplică

(iii) verificarea dreptului legal de a locui și lucra în România de către Utilizatorul Prestator și orice antecedente penale

(iv) urmărirea și verificarea referințelor oferite de Utilizatorul Prestator ori a Recenziilor privitoare la acesta.

Raportat la cele de mai sus, recomandăm Utilizatorilor Clienți să solicite Utilizatorilor Prestatori să-și aducă la interviu un document fotografic și copii originale ale documentației pentru a-și verifica identitatea, experiența, formarea și calificările.

Utilizatorii Prestatori sunt singurii responsabili pentru:

(i) intervievarea și verificarea identității Utilizatorilor Beneficiari pentru care intenționează să lucreze;

(ii) verificarea situației cu privire la care sunt solicitate Serviciile, adresând întrebări Utilizatorului Client în acest sens (precum numărul de persoane care vor beneficia de Servicii, vârsta lor, starea mentală și de sănătate în care se află, locația unde vor fi prestate Serviciile și programul de lucru etc.)

Raportat la cele de mai sus, recomandăm Utilizatorilor Prestatori să solicite Utilizatorilor Beneficiari să furnizeze documentele legale pentru a verifica identitatea și referințele avute precum și orice eventuale fotografii sau filmări relevante.

De asemenea, recomandăm tuturor Utilizatorilor să lectureze cu atenție ghidurile de siguranță cuprinzând sfaturi privind luarea deciziilor de angajare informate. Orice examinare a Utilizatorului și a informațiilor sale de către Helperz prin procesul de verificare, după cum este descris în continuare în art. 7, este limitată și nu trebuie considerată completă, exactă, actualizată sau concludentă a Utilizatorului sau situației acestuia.

Fiecare Utilizator este de asemenea responsabil pentru respectarea tuturor legilor aplicabile privind angajarea, antidiscriminare și a altor legi în legătură cu orice relație pe care o stabilesc cu un alt Utilizator.

6.2 Înregistrarea, postarea și restricțiile privind Conținutul de Utilizator

Prin transmiterea și postarea oricărui Conținut de Utilizator prin intermediul Platformei, dvs. ca Utilizator sunteți de acord, declarați și garantați după cum urmează:

  • sunteți responsabil pentru furnizarea de informații la înregistrarea contului dvs. de Utilizator și în orice moment al folosirii Site-ului, iar informațiile furnizate sunt corecte, actuale și complete;
  • puteți crea și posta respectivul Conținut de Utilizator, aceste demersuri neîncalcând nici legea și nici drepturile altei persoane;
  • veți înregistra contul dvs. de Utilizator în nume propriu, chiar dacă căutați un Serviciu pentru o altă persoană;
  • sunteți singurul responsabil pentru orice Conținut de Utilizator postat pe Platformă și pentru alegerea, obținerea, configurarea și întreținerea echipamentului utilizat pentru a accesa Platforma;
  • nu veți posta pe site sau nu veți transmite altor Utilizatori materiale defăimătoare, inexacte, abuzive, obscene, profane, ofensatoare, orientate sexual, amenințătoare, hărțuitoare, rasiale, imorale sau ilegale sau orice material care încalcă drepturile altor Utilizatori sau ale Terților (inclusiv, dar fără a se limita la, drepturile de proprietate intelectuală și drepturile la confidențialitate). Toți Utilizatorii trebuie să elimine imediat orice conținut care este considerat ilegal, ofensator, amenințător, calomnios, defăimător, pornografic, obscen sau inacceptabil în orice alt mod sau care încalcă proprietatea intelectuală a oricărei părți sau acești termeni. Helperz poate, dar nu are obligația de a elimina conținutul (cum ar fi mărturiile sau mesajele) și conturile cu conținut pe care Societatea le consideră, la discreția sa, ilegale, ofensatoare, amenințătoare, calomnioase, defăimătoare, pornografice, obscene sau altfel inacceptabile sau care încalcă proprietatea intelectuală a oricărei părți sau acești Termeni și Condiții;
  • nu veți să promova, facilita sau să efectuat act imorale sau ilegale (cum ar fi încălcarea drepturilor de autor sau utilizarea neautorizată a credențialelor de logare la contul de Utilizator a altei persoane, crearea impresiei eronate că un Conținut de Utilizator este realizat de Helperz sau de altă persoană iar nu de Utilizatorul de drept);
  • nu veți oferi informații inexacte, înșelătoare, defăimătoare sau false către Helperz, Utilizatori sau Terți cu privire la Platformă, la Helperz sau la alt Utilizator, iar toate opiniile/Recenziile exprimate ca parte a Conținutului de Utilizator trebuie să fie justificate și conforme cu realitatea;
  • deși nu este obligată să efectueze o monitorizare permanentă a Conținutului de Utilizator, Societatea poate, la propria discreție, să revizuiească și să șteargă orice Conținut de Utilizator, după caz, în totalitate sau parțial, dacă în opinia Helperz legea, bunele moravuri, prezentele Termeni și Condiții sau alte politici de pe Site ori ar putea fi ofensator sau ar putea încălca drepturile și libertățile altor Utilizatori ori a unor Terți;
  • acordați Helperz o licență irevocabilă, perpetuă, neexclusivă, gratuită, la nivel mondial, pentru a utiliza, copia, efectua, afișa, reproduce, adapta și distribui Conținut de Utilizator, precum și pentru a pregăti opere derivate sau să integreze în alte opere Conținut de Utilizator ori părți din acesta, să acorde și să autorizeze sublicențe ale celor de mai sus către Terți. Astfel, dacă alegeți să oferiți feedback sau sugestii cu privire la Platformă sau Serviciile Helperz („Feedback"), vă rugăm să aveți în vedere că putem utiliza Feedback-ul dvs. pentru a îmbunătăți produsul nostru. Sunteți de acord că Societatea poate utiliza, modifica și încorpora orice Feedback pe care îl furnizați fără nicio restricție sau remunerație pentru dvs. și deci cedați Societății, în mod irevocabil, exclusiv, la nivel mondial, fără sarcini și fără nicio obligație de plată suplimentară din partea Helperz, toate drepturile, titlurile și interesele Utilizatorului cu privire la toate contribuțiile derivate aduse pe Platformă prin intermediul Conținutului de Utilizator (inclusiv a Feedback-ului) și toate drepturile de proprietate care decurg din acestea. În plus, declarați și garantați că postările publice și utilizarea Conținutului de Utilizator de către Helperz nu va încălca drepturile vreunei terțe părți.

Sunteți de acord că Helperz nu are nici o obligație de a elimina orice Recenzii sau Comentarii sau alte informații postate în altă formă pe Site despre un Utilizator sau orice altă persoană. Dacă nu sunteți de acord cu o Recenzie, opinie sau Comentariu, puteți trimite Societății o cerere de revizuire a respectivei postări iar Helperz va analiza situația raportat la dispozițiile legale și cele indicate în Termeni și Condiții. Decizia Helperz în acest sens este asumată de toate părțile implicate și nu vor contesta măsurile aplicate de Societate cu privire la ștergere parțială/totală respective păstrarea respectivului Conținut de Utilizator contestat. Utilizatorul nu își va șterge contul de pe Platformă și va crea unul nou pentru a împiedica legătura dintre contul inițial și o Recenzie/un Comentariu nefavorabil cu privire la Helperz a decis păstrarea ulterior analizării situației.

Opinii, sfaturi, declarații, oferte, alte informații sau conținut care sunt puse la dispoziție pe Site sau prin intermediul Serviciilor, nu direct de către Helperz, sunt cele ale autorilor lor iar nu ale Societății. Acești autori sunt exclusiv responsabili pentru un astfel de conținut. Așadar, din moment ce nu toate informațiile de pe Platformă sunt Conținut Helperz, Societatea:

(i) nu garantează exactitatea, corectitudinea, integralitatea sau utilitatea informațiilor de pe Site sau disponibile prin intermediul Serviciilor, și

(ii) nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea sau acuratețea oricărei opinii, sfaturi sau declarații făcute pe Site sau prin intermediul Serviciilor.

Prin urmare, raportat la cele de mai sus, Helperz sau afiliații săi nu vor fi responsabili pentru pierderile sau daunele directe sau indirecte suportate de un Utilizator, un Vizitator sau un Terț și rezultate din:

a) deciziile dvs. adoptate în considerarea informațiilor postate pe Site sau transmise către, sau de către orice Utilizator; sau

b) Recenzii sau Comentarii făcute despre dvs. pe Site sau în alt context de către alți Utilizatori.

ÎN LIMITA MAXIMĂ PERMISĂ DE LEGE, HELPERZ NU ÎȘI ASUMĂ NICIUN FEL DE RĂSPUNDERE PENTRU ORICE AFIRMAȚII FĂCUTE DE UTILIZATORI SAU CONȚINUT AL ACESTORA. UTILIZATORII SUNT CEI RĂSPUNZĂTORI PENTRU AFIRMAȚIILE FĂCUTE, CONȚINUTUL POSTAT ȘI DECIZIILE LUATE.

6.3 Utilizare exclusivă

Contul dvs. de Utilizator este pentru uzul dvs. unic, personal. Sunteți responsabil pentru utilizarea și toate activitățile realizate pe contul dvs., inclusiv pentru confidențialitatea datelor de logare și oprirea accesului altor persoane șa cont în afara dvs. și nu aveți dreptul să alocați sau să transferați în alt mod contul dvs. unei alte persoane.

6.4 Utilizări interzise

Prin utilizarea Site-ului sunteți de acord că sub nicio formă să NU:

  • utilizati Site-ul, Serviciile Helperz sau Serviciile, în orice mod ilegal sau imoral, abuziv, amenințător, obscen, ofensator, defăimător, calomnios, rasial, discriminator, sexual, religios sau în alt fel inacceptabil;
  • folosiți Site-ul, Serviciile sau Serviciile Helperz pentru orice scop ilegal sau pentru promovarea activităților ilegale sau imorale (inclusiv pentru promovarea de jocuri de noroc sau pornografie);
  • afectați în orice fel drepturi ale altor Utilizatori sau Terți (inclusiv să nu hărțuiți, încercați să hărțuiți, să abuzați sau să vătămați);
  • utilizați contul Helperz al altui Utilizator fără permisiune;
  • furnizați informații false sau inexacte la înregistrarea unui cont de Utilizator pe Platformă, în cuprinsul anunțurilor postat, în Recenzii, Comentarii sau în diverse comunicări cu alți Utilizatori;
  • postați orice anunț în cazul în care există un risc pentru sănătatea și siguranța oricărui Utilizator Prestator la locul unde urmează să se desfășoare activitatea;
  • postați anunțuri prin care solicită Utilizatorului Prestator să furnizeze informații referitoare la: (i) originea rasială sau etnică, (ii) convingerile politice, (iii) convingerile filozofice sau religioase, (iv) apartenența la un sindicat, (v) sănătatea fizică sau psihică, (vi) viața sexuală, (vii) infracțiuni sau proceduri sau (vii) vârstă;
  • încercați să vă reînregistrați ca Utilizator pe Helperz dacă v-am șters contul sau blocat accesul pe Platformă;
  • interferați sau încercați să interferați cu buna funcționare a Serviciilor Helperz;
  • ocoliți orice măsură pe care o luăm pentru a restricționa accesul la Serviciile Helperz, sau de a folosi orice software, tehnologie sau dispozitiv pentru a strânge, duplica sau manipula în orice fel datele de pe Site;
  • utilizați sistemele de comunicații furnizate de către Helperz pe Platformă în scopuri comerciale (inclusiv pentru colectarea de date ale Utilizatorilor în diverse grupuri de discuții, transmiterea deoferte către alți Utilizatori ce nu reprezintă Serviciile etc.);
  • efectuați orice demersuri cu intenția de a deteriora sau perturba funcționarea Platformei, a browserului sau echipamentelor IT ale altui Utilizator sau ale Societății.

Pentru a ne proteja Utilizatorii de activități interzise precum cele de mai sus, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri adecvate, inclusiv, dar fără a se limita la: stabilirea unui număr de maxim 100 de e-mailuri sau mesaje, pe care un Utilizator le poate trimite altor Utilizatori în orice perioadă de 24 de ore sau unei perioade pe care o considerăm adecvată. În cazul în care Helperz constată că ați încălcat termenii acestei secțiuni sau alte prevederi indicate aici, Helperz își rezervă dreptul, la propria discreție, de a bloca imediat utilizarea Site-ului de către Utilizatorii de la anumite adrese IP și a Serviciilor Helperz precum și de a vă șterge contul.


7. PROCESUL DE VERIFICARE

7.1 Consimțământul pentru efectuarea verificărilor

Prin utilizarea Site-ului, a Serviciilor Helperz sau a Serviciilor, autorizați Helperz să efectueze direct sau prin intermediul unor Terți verificări cu privire la verificitatea informațiilor indicate de dvs. în contul de Utilizator sau prin intermediul Conținutului de Utilizator pe Platformă. O atare verificare poate fi efectuată în orice moment de către Helperz, dacă apar motive ce pot pune sub semnul întrebării faptul că informațiile furnizate de Utilizator sunt corecte și complete. De asemenea, verificarea va avea loc și în cazul în care Utilizatorul Prestator dorește dobândirea certificării de "Verificat" pe Platformă din partea Helperz.

Certificarea de "Verificat" pe Platformă va putea fi obținută de un Utilizator Prestator doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții prealabile interviului:

  • profilul respectivului Utilizator Prestator este completat în tot, fiind aleasă categoria disponibilă dorită;
  • poza de profil a Utilizatorului Prestator supus verificării este una recenta și clară;
  • descrierea furnizată de Utilizatorul Prestator este completă

În cazul îndeplinirii celor de mai sus și a achitării prețului unic pentru acest serviciu (în cuantum de 39 lei sau 7,99 euro -- sumă plătibilă o singură dată per interviu susținut), Utilizatorul Prestator va agrea cu Helperz data și ora pentru susținerea interviului. Orice modificare a orei/datei întâlnirii va putea avea loc doar dacă Utilizatorul Prestator a solicitat Helperz acest lucru cu cel puțin 24 de ore înainte folosind datele de contact indicate la art. 19 de mai jos și în orice caz doar o singură dată, sub sancțiunea nerambursării prețului plătit pentru acest serviciu. Neprezentarea Utilizatorului Prestator la interviu la data și ora agreate vor fi sancționate cu neoferirea certificării și nerambursarea prețului plătit pentru acest serviciu.

În cazul obținerii în urma interviului a certificării de "Verificat", Utilizatorul Prestator se obligă să aibă o conduită conformă, înțelegând că această certificare îi poate fi retrasă unilateral de către Helperz, imediat și fără notificare prealabilă, în cazul în care încalcă prezentele Termeni și condiții sau orice altă obligație asumată în mod valabil în raport cu Helperz sau cu Utilizatorul Beneficiar.

Astfel, Helperz își rezervă dreptul, dar nu și obligația, de a face astfel de verificări, putând folosi în orice moment o varietate de surse (care pot include, dar nu se limitează la: registrele de infractori sexuali, articole media, liste de urmăriri teroriste, liste de urmărire penală și fugară, liste de urmărire a fraudei, rapoarte ale autorităților publice). Dacă vor fi necesare informații/confirmări din partea Utilizatorului în cauză în cursul acestor verificări, acesta se obligă să le comunice Helperz în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii unei solicitări în acest sens prin mesageria internă a Platformei. Pe perioada efectuării verificărilor, Helperz poate decide suspendarea accesului pe Platformă a Utilizatorului în cauză.

În considerarea rezultatelor verificării astfel efectuate (ce pot să nu fie puse la dispoziția Utilizatorului în cauză dacă Societatea nu dorește să efectueze acest demers), Helperz își păstrează dreptul de a decide dacă:

(i) ia măsuri, precum solicitatea completării/corectării datelor incomplete/incorecte de către Utilizatorul în cauză sau efectuarea acestui demers direct de către Societate, ori

(ii) refuză crearea contului de Utilizator -- de ex. dacă rezultatele verificării indică faptul că Utilizatorul a falsificat numele/adresa ori că Utilizatorul are sub 18 ani, ori

(iii) blochează accesul pe Platformă a Utilizatorului respectiv cu cont deja creat și șterge contul

Decizia Societății este asumată de toți Utilizatorii, indiferent de ceea ce aceasta presupune și nu va fi contestată și nici pretinse niciun fel de daune din partea Helperz.

ACCESÂND PLATFORM ȘI CREÂND CONTUL DE UTILIZATOR, SUNTEȚI DE ACORD CU ACEST PROCES DE VERIFICARE. ÎN CAZ CONTRAR, VĂ RUGĂM SĂ NU (MAI) UTILIZAȚI SITE-UL ȘI NICI SERVICIILE HELPERZ. NU ESTE NECESAR MAI DEPARTE NICIUN FEL DE CONSIMȚĂMÂNT SUPLIMENTAR DIN PARTEA DUMNEAVOASTRĂ PENTRU A EFECTUATE ACESTE PROCESE DE VERIFICARE.

7.2 Asumarea răspunderii pentru rezultatele procesului de verificare

Helperz nu are obligația de a efectua verificări privitoare la Utilizatori. În măsura în care totuși Helperz efectuează astfel de verificări asupra anumitor Utilizatori, verificările sunt limitate și nu trebuie considerate ca fiind complete, exacte, actualizate sau concludente cu privire la exactitatea și corectitudinea oricăror informații pe care aceștia le-au furnizat sau eligibilității lor pentru utilizarea respectiv prestarea Serviciilor.

De asemenea, dacă astfel de verificări sunt efectuate prin intermediul unor Terți, Helperz poate revizui informațiile furnizate de aceștia și decide motivat în alt fel.


8. Închiderea contului de Utilizator

În cazul în care Helperz consideră că nu (mai) sunteți eligibil să utilizați Serviciile Helperz întrucât ați încălcat Termenii și Condițiile sau în oricare dintre celelalte politici de pe Site, nu (mai) sunteți eligibili pentru a avea calitatea de Utilizator. În consecință, Helperz își rezervă dreptul, la propria discreție, de a vă întrerupe imediat accesul la tot sau la o parte a Site-ului, de a șterge profilul dvs. și / sau orice Conținut de Utilizator al dvs., cu sau fără notificare și justificare.

În cazul în care Societatea ia decizia blocării accesului unui Utilizator pe Platformă și ștergerii contului acestuia, Utilizatorul în cauză va înceta imediat orice utilizare a Site-ului și a Serviciilor Helperz. În situația antemenționată, Helperz își rezervă dreptul de a trimite o notificare către oricare alți Utilizatori cu care credem că persoana respectivă a intrat în contact prin intermediul Platformei pentru a-i informa cu privire la decizia adoptată.


9. Confidențialitatea și protecția datelor

Helperz va folosi numai informațiile pe care le furnizați pe Site sau prin alte canale, prelucrând datele cu caracter personal în conformitate cu Politica de confidențialitate și protecția datelor (a se consulta link-ul pentru mai multe detalii).


10. Link-uri către site-uri terțe

Existența unor link-urile pe Platformă către site-uri terțe (inclusiv site-uri externe încorporate dePlatformă sau postarea anunțurilor Utilizatorilor Beneficiari) nu constituie o aprobare din partea Helperz cu privire la acele site-uri sau a conținutului lor.

Utilizatorii accesează astfel de link-uri pe propriul risc. Este responsabilitatea exclusivă și deplină a Utilizatorului să evalueze conținutul și utilitatea informațiilor oferite de alte site-uri. Helperznu controlează astfel de site-uri și nu este responsabil în niciun fel pentru conținutul lor. Doar pentru căHelperz are hyperlink-uri către astfel de site-uri nu înseamnă că susține orice conținut de pe astfel de site-uri sau că are o asociere cu operatorii lor. Helperz nu își asumă nicio răspundere cu privire la prejudicii suferite ca urmare a accesării de link-uri către site-uri terțe care pot apărea pe Platformă.

Utilizatorii înțelege și își asumă faptul că folosirea oricărui site controlat, deținut sau exploatat de Terți este guvernat de termenii și condițiile de utilizare ale acelor site-uri, și nu de politicile Helperz.


11. Politici de plată, abonament și rambursare

Pentru a utiliza unele dintre Serviciile Helperz, Utilizatori Beneficiari de servicii trebuie să plătească un abonament (ce conferă anumite drepturi și beneficii, în funcție de tipul de abonament ales). De asemenea, pentru dobândirea certificării "Verificat", Utilizatorii Prestator vor achita un preț unic per interviu.

11.1.1 DESCRIEREA SERVICIILOR HELPERZ

Abonamentul Helperz.ro

Oferă Utilizatorului Client acces la următoarele servicii:

  • Publicarea pe Site a maxim 5 anunțuri cu privire la tipul de Serviciu solicitat (îngrijire copii/ animale de companie/ bătrâni/ menaj);
  • Opțiunea de a accepta/ refuza Utilizatorii Prestatori interesați de anunțul dvs;
  • Opțiunea de rezervare online a Serviciilor oferite de Utilizatorii Prestatori care corespund criteriilor și nevoilor Utilizatorului Beneficiar care a postat anunțul (bone pentru copii sau animale de companie, îngrijitori de bătrâni sau prestatori de servicii de menaj);
  • Opțiunea de a contacta în mod direct Utilizatorul Prestator selectat (opțiunea "scrie mesaj") pentru a solicita mai multe informații și/sau pentru a stabili întâlniri.
  • Anunțul este promovat, pe perioada cât abonamentul este activ.

Obținerea certificării "Verificat"

Oferă Utilizatorului Prestator acces la interviul organizat de Helperz în acest sens, conform art. 7.1 de mai sus.

11.1.2 PREȚUL, VALABITATEA ȘI PLATA SERVICIULUI HELPERZ

Utilizatorii Prestatori nu vor plăti nicio sumă pentru folosirea Platformei în această calitate (cu excepția cazului în care doresc să dobândească certificarea "Verificat"), doar Utilizatorii Clienți achitând un tarif pentru beneficiile la care au acces prin achiziționarea unui abonament.

Astel, preturile Serviciilor Helperz sunt afișate pe Site, în formularul de comandă înainte de momentul achiziției, dar și în cuprinsul prezentului document în cele ce urmează:

Abonamentul Helperz.ro se poate achiziționa în 3 variante:

  • pentru valabilitate de 1 lună: tarif 129 lei;
  • pentru valabilitate de 3 luni: tarif 199 lei

Obținerea certificării "Verificat" are un tarif de 39 lei (sau 7,99 euro) plătibil o singură dată per interviu. Helperz poate oferi Utilizatorilor Clienți oferte promoționale reprezentate de prețuri reduse pentru prima lună de abonament la un tarif special dacă aceștia optează pentru achiziționarea pachetului cu valabilitate de 12 luni sau de extra beneficii la pachetul ales.

La expirarea perioadei inițiale, Abonamentul se reînnoiește în mod automat, pentru perioade de timp succesive cu aceeași durată precum cea inițială. În cazul în care Utilizatorul nu mai dorește să beneficieze de abonament, va putea opta pentru încetarea sa în orice moment, prin bifarea căsuței „Dezabonează-te/Unsubscribe" din secțiunea „Setări" a contului său de Utilizator. Utilizatorul care s-a dezabonat va beneficia de Serviciile Helperz până la finalul lunii în care a avut loc dezabonarea (chiar dacă ar mai fi fost 2, 3 sau chiar mai multe luni de valabilitate din acel abonament) și nu vor (mai) avea loc reînnoiri automate după dezabonare. De asemenea, nu vor avea loc restituiri din partea Societății ale sumelor deja încasate pentru abonamentul respectiv, nici chiar în cazul în care dezabonarea are loc în cursul perioadei contractate, anterior expirării duratei acesteia.

11.2 Reînnoirea și anularea abonamentelor

11.2.1 ACTIVAREA SERVICIILOR HELPERZ

Serviciile Helperz aferente abonamentului se activează în termen de cel mult 1 zi lucrătoare, de la momentul încasării tarifului de către Helperz.

Odată activat, Serviciile Helperz sunt oferite pe toate durata abonamentului sau până la ștergerea contului ori dezabonare (care dintre aceste evenimente are locul primul).

11.2.2 DEZACTIVAREA SERVICIILOR HELPERZ/DEZABONARE. RENUNȚARE LA ABONAMENT

Accesul Utilizatorului Client la Serviciile Helperz de abonament încetează în următoarele situații:

  • consumarea creditelor achiziționate

sau

  • bifarea de către Utilizatorul Beneficiar, în timpul perioadei contractuale, a căsuței „Dezabonează-te/Unsubscribe" din secțiunea „Setări", cu efect din luna următoare celei în care a avut loc dezabonarea

sau

  • renunțarea la abonamentul achiziționat potrivit celor de mai jos:

Renunțarea (motivată/nemotivată) se face în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data plății prețului aferent primei perioade de abonament, prin transmiterea unei notificări scrise în acest sens către Helperz în perioada amintită, folosind datele de contact indicate la finalul acestor Termeni și Condiții. Așadar, pentru claritate, se confirmă faptul că renunțarea poate avea loc doar în primele 14 zile ale acelui abonament, chiar dacă durata inițială a abonamentului se va prelungi automat.

Dacă Utilizatorul Beneficiar a utilizat Serviciile Helperz în această perioadă (ex. A postat anunțuri chiar neconcretizate în relații contractuale cu Utilizatorii Prestatori, a solicitat verificări din partea Helperz, a contactat Utilizatori Prestatori fie prin mesageria internă a Platformei fie separat folosind datele de contact afișate pe profilul unui Utilizator Prestator), retragerea poate avea loc doar cu plata către Societate a costurilor aferente Serviciilor Helperz utilizate până în momentul retragerii. Costurile vor fi determinate raportat la natura Serviciilor Helperz prestate și la perioada de până la renunțare.

După expirarea termenului de 14 zile calendaristice de la plata prețului pentru prima perioadă contractuală, Utilizatorul Client va putea folosi opțiunea de dezabonare în cazul în care dorește încetarea relației contractuale cu Societatea anterior expirării duratei abonamentului/folosirii creditelor.

Accesul Utilizatorilor la Serviciile Helperz încetează și la ștergerea contului de Utilizator de către Helperz cu titlu de sancțiune în cazul încălcării Termenilor și Condițiilor ori a altor politici de pe Platformă de către respectiva persoană.

Sumele reprezentând tarife ale abonamentelor deja achitate la data dezactivării nu se restituie Utilizatorului Client. Utilizatorul Client rămâne obligat la plata facturilor fiscale deja emise și neachitate la data dezactivării abonamentului.

11.3 Facturare și plată pentru Serviciile Helperz

Plata abonamentului se va efectua fie prin debitare a cardului Utilizatorului Client, ca urmare a furnizării datelor necesare pentru efectuarea plății, după bifarea opțiunii „Plată și abonare" sau prin virament bancar în contul indicat de Helperz în cuprinsul facturii fiscale transmise la adresa de e-mail furnizată de Utilizator Client.

Plata pentru serviciul de dobândire a certificării "Verificat" de către Utilizatorul Prestator, se face similar celor de mai sus.

Pentru efectuarea plății este necesară completarea formularului pus la dispoziție de Helperz, prin intermediul procesatorului de plăți. Facturile vor fi transmise de către Helperz Utilizatorului, exclusiv prin mijloace electronice la adresa indicată de acel Utilizator în formularul de comandă, respectiv în contul său de Utilizator și sunt scadente în avans, adică trebuie plătite din momentul confirmării comenzii de achiziție a abonamentului. Factura va fi considerată achitată în momentul în care contul Societății este creditat cu întreaga sumă indicată pe factură.

În cazul efectuării plății prin virament bancar, Utilizatorul sau plătitorul Serviciilor Helperz va menționa la rubrica „Detaliile plății" seria, numărul și data facturii fiscale emise de Helperz.

Card-urile de debit/credit acceptate sunt: Visa, Visa Electron, Mastercard/Eurocard, Maestro, inclusiv cardurile virtuale Visa sau MasterCard. Plățile cu carduri de credit/debit emise sub sigla Visa și MasterCard (Visa/Visa Electron și MasterCard/Maestro) se efectuează prin intermediul sistemului „3-D Secure" dezvoltat de organizații care asigură același nivel de securitate pentru tranzacțiile online ca și pentru cele efectuate la un bancomat sau în mediul fizic la comerciant. „3-D Secure" garantează în primul rând că nicio informație privind cardul nu este transferată sau stocată, în niciun moment, pe serverele comerciantului sau pe serverele procesatorului de plăți, deoarece aceste date sunt introduse direct în sistemele Visa și MasterCard. Nu sunt percepute comisioane pentru plățile cu cardul bancar.

Anumite Servicii Helperz și oferte speciale pot necesita plata unei taxe suplimentare prețului abonamentului de către Utilizatorii Beneficiari (ex. o taxă pentru promovarea anunțurilor postate pe Platformă). În măsura în care alegeți să cumpărați acele Servicii extra sau să beneficiați de acele oferte, autorizați Helperz să perceapă furnizorului de plăți ales sumele aferente.

În cazul neexecutării obligației de plată a abonamentelor, Utilizatorul Client va fi sancționat prin excluderea de pe Platformaă și ștergerea contului neavând posibilitatea de a se înregistra din nou cu un alt cont de Utilizator Client sau cu suspendarea accesului său până la plata tuturor sumelor datorate. De asemenea, neexecutarea obligației de plată a facturilor fiscale la scadență, conferă Helperz dreptul de a percepepenalități de întârziere în valoare de 0,5% pe zi din suma reprezentând contravaloarea debitului restant, cu posibilitatea depășirii acestuia. Plata penalităților de întârziere nu exonerează și nici nu poate fi interpretată ca exonerând Utilizatorul de acoperirea tuturor pierderilor suferite de Helperz ca urmare a întârzierii plății contractuale datorate, motiv pentru care Utilizatorul trebuie să acopere și toate costurile suportate pentru recuperarea acelor prejudicii (inclusiv, dar fără a se limita la serviciile unui avocat sau ale unui executor judecătoresc). Societatea are în plus dreptul liber și exclusiv de a limita/refuza accesul la Platformă și implicit de a nu onora noile cereri de abonament, sau de a nu reînnoi abonamentele, în cazul în care un Utilizator Client are un istoric de datorii scadente (fără a aplica însă măsuri discriminatorii și numai în conformitate cu prevederile legale).

Utilizatorul Beneficiar înțelege că, după achitarea datoriilor restante, își va redobândi dreptul de acces la Platformă, cu toate beneficiile aferente abonamentului său, însă acest lucru poate dura cel puțin 2 (două) zile lucrătoare pentru reactivarea contului. În ceea ce privește durata de reactivare, ținând cont de faptul că acest fapt s-a datorat culpei Utilizatorului Client, acesta din urmă nu va putea formula nicio pretenție față de Helperz pentru perioada de neutilizare a Platformei (inclusiv, dar fără a se limita la o rambursare parțială a prețului abonamentului).

În cazul neexecutării obligației de plată a Utilizatorului Prestator care dorește să dobândească titulatura de "Verificat" va conduce la imposibilitatea susținerii interviului și implicit la atingerea scopului menționat.

Plățile sunt efectuate de Utilizator fără nicio deducere, reducere, compensație sau comision.

Indiferent de ceea ce se menționează în documentația de plată sau în orice alte note ale Utilizatorului, orice sumă plătită de acesta Societății va acoperi mai întâi cea mai veche factură neplătită, debitele fiind stinse în ordinea vechimii lor.

11.4 Politica de rambursare

În măsura permisă de lege, Helperz nu oferă, ca regulă generală, rambursări sau credite aferente sumelor plătite pentru abonamente, cu excepția rambursărilor parțiale indicate la art. 11.3 în cazul retragerii Utilizatorului Beneficiar.

De asemenea, Helperz poate, la propria discreție, să emită rambursări totale/parțiale sau credite și în alte situații de excepție, atunci când Societatea consideră că acestea sunt justificate.

11.5 Politica de oferte gratuite

Helperz poate oferi abonamente gratuite cu durată limitată de timp și cu beneficii limitate pentru Utilizatorii Beneficiari, din când în când.


12. Răspunderea Helperz pentru conduita Utilizatorilor Prestatori

Helperz nu introduce sau furnizează ori selecționează anumiți Utilizatori pentru alți Utilizatori (Utilizatori Beneficiari pentru Utilizatori Prestatori și invers). Rolul Societății este strict oferi Utilizatorilor posibilitatea să interacționeze cu privire la posibile oportunități de muncă. Prin Site, Utilizatorii Beneficiari pot posta anunțuri care descriu serviciile pentru care aceștia caută Utilizatori Prestatori, termenii Serviciilor și orice alte informații relevante, iar Utilizatorii Prestatori pot posta profiluri care descriu Serviciile pe care le oferă, precum și aspecte cum sunt experiența, formarea și calificările avute. Utilizatorii sunt cei care aleg dacă vor avea sau nu o relație de colaborare în contextul Serviciilor, aceștia fiind exclusiv responsabili pentru deciziile luate, Helperz nefiind implicat pe mai departe.

Așadar, Helperz nu răspunde pentru niciun prejudiciu, de orice natură, pe care Utilizatorul Client l-ar putea suferi ca urmare a folosirii informațiilor despre Servicii sau Utilizatorii Prestatori oferite de Platformă, responsabilitatea revenind în exclusivitate Utilizatorului Prestator.

De asemnea, Helperz nu oferă garanții cu privire la persoana Utilizatorului Prestator, competențele, experiența și comportamentul acestuia, calitatea Serviciilor ori veridicitatea informațiilor furnizate de ei prin intermediul Platformei. Astfel, chiar și în activitatea Societății de identificare a potențialilor Utilizatori Prestatori potriviți pentru nevoile Utilizatorului Client care a achiziționat Abonamentul Premium și solicită acest Serviciu Helperz, Helperz acționează strict în baza indicațiilor primite de la Utilizator Client și prezintă lista scurtă de opțiuni identificate, însă nu certifică în vreun fel că aceștia sunt potriviți nevoilor Utilizatorului Client și nici nu participă la luarea deciziei Utiliatorului Beneficiar cu privire la care e Utilizatorul Prestator care va efectua Serviciile.

Helperz nu răspunde nici în caz de pierdere a disponibilității Utilizatorului Prestator rezervat. în situația în care Utilizatorul Client și Utilizatorul Prestator rezervat trebuie să își confirme reciproc rezervarea în termen 24 de ore de la inițierea contactului, în caz contrar considerându-se că părțile nu ajung la o înțelegere.

Helperz nu răspunde pentru neîndeplinirea de către Utilizatorii Prestatori a nevoilor Utilizatorilor Beneficiari (nici chiar dacă Utilizatorii Prestatori sunt propuși în baza criteriilor comunicate de către Utilizator Client cu ocazia întâlnirii programate în acest scop).

Helperz nu răspunde pentru calitatea Serviciilor prestatate de Utilizatorii Prestatori acceptați de către Utilizator Client și nici pentru conduita lor generală.

Orice acord între un Utilizator Beneficiar și un Utilizator Prestator în ceea ce privește furnizarea de Servicii este exclusiv între acel Utilizatorul Beneficiar și acel Utilizatorul Prestator; Helperz nu ia parte la un astfel de acord. Orice probleme legate de comportamentul unui Utilizator Beneficiar sau Utilizator Prestator, incluzând, fără limitare, la Serviciile primite de Utilizatorul Beneficiar sau plata datorată Utilizatorului Prestator, trebuie soluționate direct de către aceștia, fără implicarea Societății. Helperz nu își asumă nicio răspundere pentru orice prejudicii directe sau indirecte suporte de un Utilizator ca urma a faptei unui alt Utilizator și deci prin utilizarea Site-ului sau a Serviciilor Helperz, sunteți de acord în mod expres să despăgubiți și să nu atrageți răspunderea Helperz pentru orice chestiune care vizează fapta unui alt Utilizator.

Cu toate acestea, Helperz va depune eforturi rezonabile pentru a monitoriza profilurile Utilizatorilor Prestatori și ale Utilizatorilor Beneficiari, Comentariile, Recenziile, Conținutul de Utilizator și modul în care se face utilizarea în general a Site-ului. În acest sens, dacă Societatea va considera că această măsură e justificată, va putea urma procesul de verificare indicat la art. 7.

Raportat la cele de mai sus, sunteți de acord să luați toate măsurile de precauție necesare în toate interacțiunile cu alți Utilizatori, în special dacă decideți să vă întâlniți offline sau personal anterior confirmării colaborării pentru un anunț, ori să dați datele dvs. de contact ce și să nu folosiți mesageria internă a Platformei pentru purtara discuțiilor -- astfel de demersuri nefiind recomandate pentru siguranța dvs. și făcându-se strict pe răspunderea dvs.. În plus, vă recomandăm să citiți Ghidurile de siguranță și să vă asigurați că Utilizatorul cu care comunicați respectă Termenii și Condițiile (inclusiv respectați Obligațiile indicate la art. 6).

Prin utilizarea Site-ului sau a Serviciilor Helperz, sunteți de acord să raportați imediat orice (presupusă) utilizare neconformă a Platformei din partea oricărui Utilizator, prin notificarea scrisă a Helperzfolosind datele de contact de la finalul acestui document.


13. Restricții de vârstă pentru Utilizatori

Helperz este destinat strict persoanelor care au peste 18 ani, indiferent dacă sunt Utilizatori Prestatori sau Utilizatori Beneficiari.

Helperz nu va colecta în cunoștință de cauză nicio informație de la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Trebuie să vă indicați vârsta în timpul procesului de înregistrare, dar Helperz nu își asumă nicio responsabilitate dacă nu indicați vârsta dvs. corectă atunci când utilizați Site-ul. În măsura în care Helperz decide să efectueze un demers de verificare a vârstei Utilizatorului, se vor aplica dispozițiile prevăzute la art. 7 de mai sus cu privire la această procedură.


14. Răspunderea Helperz pentru funcționarea Site-ului. Limitarea răspunderii

Informațiile și materialele conținute pe Site (Conținutul Helperz), inclusiv text, grafică, informații, link-uri sau alte elemente, sunt furnizate "ca atare", "așa cum sunt prezentate". Mai mult, opiniile, sfaturile, declarațiile, ofertele, alte informații sau conținut furnizat prin intermediul Site-ului, dar nu direct de cătreHelperz (Conținutul de Utilizator), sunt cele ale autorilor lor, aceștia fiind responsabili exclusiv pentru un astfel de conținut.

ÎN LIMITA MAXIMĂ PERMISĂ DE LEGEA APLICABILĂ, HELPERZ:

(1) NU GARANTEAZĂ ACURATEȚEA, ADECVAREA SAU DEPLINĂTATEA CONȚINUTULUI HELPERZ ȘI NICI AL CONȚINUTULUI DE UTILIZATOR. UtIlizatorii înțeleg faptul că orice Conținut Helperz sau Conținut de Utilizator are numai scop informativ și nu are intenția de a înlocui sau substitui un sfat profesional (financiar, juridic, tehnic sau de altă natură). Helperz nu oferă nicio garanție și nu își asumă răspunderea pentru acțiunile sau efectele avute de aceste Conținuturi asupra oricărei persoane. Prin urmare, pentru orice recomandări concrete raportat la situația dvs., vă rugăm să consultați un specialist bine instruit și calificat;

(2) NU CONFIRMĂ ȘI NU ÎȘI ASUMĂ RĂSPUNDEREA PENTRU ACURATEȚEA SAU EXACTITATEA ORICĂREI OPINII, SFAT, RECENZII, COMENTARIU SAU AFIRMAȚII FĂCUTE DE ORICE PĂRȚI ALTELE DECÂT HELPERZ (INCLUSIV PENTRU CONȚINUTUL DE UTILIZATOR);

(3) NU GARANTEAZĂ CĂ UTILIZAREA PLATFORMEI DE CĂTRE UTILIZATORI VA FI SIGURĂ, NEÎNTRERUPTĂ, DISPONIBILĂ TOT TIMPUL, FĂRĂ ERORI SAU CĂ VOR FI CONFORME CU CERINȚELOR ACESTORA SAU CĂ ORICE DEFECȚIUNE ALE PLATFORMEI VOR FI CORECTATE ÎN MAXIM 3 ZILE LUCRĂTOARE, DE LA NOTIFICARE SAU ÎN TIMP UTIL RAPORTAT LA NEVOILE ȘI AȘTEPTĂRILE UTILIZATORILOR.

(4) NU OFERĂ NICIUN FEL DE GARANȚIE, EXPRESĂ SAU IMPLICITĂ, PRIVIND POTRIVIREA UNOR UTILIZATORI PRESTATORI CU UNII UTILIZATORI BENEFICIARI ȘI CERINȚELE LOR;

(5) NU OFERĂ NICIUN FEL DE GARANȚIE, EXPRESĂ SAU IMPLICITĂ, PRIVIND COMPORTAMENTUL UTILIZATORILOR ȘI CONSECINȚELE ACELUI COMPORTAMENT PENTRU ALȚI UTILIZATORI SAU TERȚI;

(6) NU OFERĂ NICIUN FEL DE GARANȚIE, EXPRESĂ SAU IMPLICITĂ, PRIVIND COMPATIBILITATEA SITE-ULUI CU HARDWARE-UL ȘI SOFTWARE-UL UTILIZATE DE VIZITATOR/UTILIZATOR (CU TOATE ACESTEA, HELPERZ INFORMEAZĂ CĂ AR TREBUI SĂ INSTALEZE VERSIUNI RECENTE ALE BROWSER-ULUI RECOMANDAT GOOGLE CHROME, DE EXEMPLU) ȘI NICI EFECTELE UTILIZĂRII PLATFORMEI (INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA GENERAREA DE VIRUȘI ȘI POSIBILITATEA ACCESULUI RAPID)

14.1 Asumarea riscurilor de către Utilizator/Prestator

Dvs. ca Vizitator/Utilizator vă asumați toate riscurile atunci când utilizați Site-ul, Serviciile Helperz și Serviciile, inclusiv, dar fără a se limita la toate riscurile asociate cu orice interacțiune online sau off-line cu alți Vizitatori/Utilizatori. Prin urmare, sunteți de acord să luați toate măsurile de precauție necesare, Helperz nefiind implicat.

14.2 Limitarea răspunderii Helperz

Sub nicio formă, Helperz nu va fi răspunzător pentru orice fel de daune directe sau indirecte generate de utilizarea sau incapacitatea de a utiliza Site-ul sau Serviciile Helperz ori Serviciile, inclusiv fără a se limita la: daune legate de orice informație primită de pe Site, eliminarea Conținutului de Utilizator, e-mail-uri distribuite oricărui alt Utilizator sau site afiliat, utilizarea sau incapacitatea de utilizare a acestor site-uri afiliate de către orice Utilizator, deciziile adoptate de Utilizator în considerarea informațiilor accesate pe Paltformă sau site-rui afiliate, orice reziliere a abonamentului sau blocarea/suspendarea accesului la Site sau la Serviciile Helperz, incapacitatea de a folosi Site-ul și/sau Servicii Helperz din cauza unor probleme tehnice de performanță, erori, omisiune, întreruperi, defecte, întârzieri în funcționare sau transmitere, viruși ai computerului sau defectarea sistemului, comportamentului oricărui Utilizator față de alt Utilizator online/offline (inclusiv dacă acesta oferă informații neadevărate sau săvârșește fapte precum vătămare corporală, generare de stres emoțional, încălcare a obligației de condifențialitate), chiar dacă Helperz sau reprezentanții acestuia sunt informați de Utilizator de faptul că au suferit astfel de daune.

ÎN NICIO CIRCUMSTANȚĂ, DESPĂGUBIREA TOTALĂ OFERITĂ UNUI VIZITATOR/UTILIZATOR DE CĂTRE HELPERZ ÎN LEGĂTURĂ CU CU UTILIZAREA SERVICIILOR HELPERZ SAU A SITE-ULUI, NU VA FI MAI MARE DECÂT SUMA AFERENTĂ UNUI ABONAMENT PE O LUNĂ.

Mai mult, sunteți de acord să nu faceți Helperz răspunzător, să sprijiniți Societatea în demersurile sale de apărare a drepturilor avute împotriva oricăror pretenții și să o despăgubiți pentru orice pierderi suferite (inclusiv onorariile rezonabile ale avocaților) în urma afirmațiilor/solicitărilor unui Utilizator/Vizitator/Terț ce privesc Conținutul de Utilizator sau comportamentul dvs. pe Platformă ori în raporturile directe cu acesta.

Acești Termeni și Condiții nu limitează sau exclud răspunderea Helperz dacă acest demers este interzis în mod expres de lege, caz în care răspunderea Societății se va limita la nivelul minim obligatoriu stabilit de legislația aplicabilă.


15. Legea aplicabilă - Jurisdicția

Dacă apare vreo dispută între Helperz și Vizitatori/Utilizatori cu privire la Site și / sau Serviciile Helperz, sunteți de acord că se vor aplica legile României de la data accesării Platformei (în cazul Vizitatorului)/de la data creării contului (în cazul Utilizatorului).

Toate litigiile astfel apărute se vor soluționa de către instanțele de drept comun de la sediul Helperz.

Probleme ivite între Utilizatori vor fi soluțioante direct de aceștia conform regulilor dreptului comun/arbitrajului (în funcție de cele agreate de ei), fără implicarea Helperz.


16. Forța majoră

Forța majoră se constată de o autoritate competentă.

Forța majoră exonereaza părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate pe toată perioada în care aceasta acționează.

Executarea prezentului contract va fi suspendată în perioada de acțiune a cazului de forță majoră, fără a prejudicia drepturile părților concretizate până la apariția acestuia.

Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, în termen de 48 de ore și în mod complet, apariția cazului de forță majoră și de a lua orice măsuri care ii stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor negative.

În situația în care cazul de forță majoră durează pentru o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune- interese ori rambursări de sume.


17. Actualizări ale acestor Termeni și Condiții

Helperz poate actualiza sau modifica acești Termeni și Condiții periodic. De exemplu, este posibil să actualizăm termenii pentru a acoperi noi caracteristici sau pentru a respecta cerințele legale. Atunci când facem modificări importante, vă vom notifica prin postarea Termenilor și Condițiilor actualizați pe Site-ul cu modificarea datei de actualizare și/sau printr-o notificare în contul de Utilizator. Este responsabilitatea dvs. să revizuiți periodic Termenii și Condițiile. Cu toate acestea, dacă există modificări semnificative care ar putea afecta drepturile și libertățile Utilizatorilor, informarea acestora cu privire la aceste modificări se va face prin indicații ușor vizibile postate pe Site (pop-up-uri), prin trimiterea de e-mailuri pe adresele furnizate, dacă este cazul sau prin trimiterea de mesaje în Platformă. Astfel de modificări semnificative vor produce efecte pentru Utilizatori în termen de 15 zile de la momentul afișării pop-up-ului în cauză sau al trimiterii email-ului/mesajului de către Societate (modul în care se va face informarea fiind decis de Helperz, de la caz la caz).

Continuând să utilizați Platforma după publicarea modificărilor, sunteți de acord cu Termenii și Condițiile revizuite. Dacă nu sunteți de acord cu vreo actualizare, sunteți rugat să nu mai utilizați Site-ul și (dacă este cazul) să vă anulați abonamentul.

Vă încurajăm să rămâneți informați cu privire la Termeni și Condiții pentru a vă asigura că aveți în vedere drepturile și responsabilitățile dumneavoastră în timpul utilizării Platformei. Astfel, indiferent de amploarea modificării, responsabilitatea verificării conținutului Site-ului (inclusiv a acestor Termeni și Condiții, precum și a altor politicilor afișate), pentru a fi la curent cu ultimele versiuni, va reveni în totalitate Utilizatorului.ANALIZA TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR, DAR ȘI A POLITICII DE CONFIDENȚIALITATE ȘI A POLITICII PRIVIND COOKIE-URILE, TREBUIE EFECTUATĂ DE CĂTRE VIZITATORI ȘI UTILIZATORI ORI DE CÂTE ORI ACCESEAZĂ ACEST SITE ȘI ÎNAINTE DE A EFECTUA ORICE ÎNREGISTRARE SAU DE A FURNIZA DATE, ÎNTRUCÂT POT APĂREA MODIFICĂRI.


18. Dispoziții generale

Această politică se aplică Societății, Vizitatorilor și Utilizatorilor și face parte din setul de politici de securitate ale Societății.

  • Întregul acord: Acești Termeni și condiții (împreună cu Politica de confidențialitate și orice alte orientări sau politici pe care le furnizăm în cadrul Site-ului) constituie întregul acord dintre dvs. și Helperz cu privire la utilizarea Platformei și a Serviciilor Helperz. Acestea înlocuiesc orice acorduri sau comunicări anterioare (verbale sau scrise) referitoare la utilizarea de către dumneavoastră a Site-ului. Orice termeni suplimentari sau diferiți pe care îi propuneți (de exemplu, în orice comunicare) sunt refuzați, cu excepția cazului în care suntem de acord în mod explicit în scris. În caz de neconcordanță între Termeni și Condiții și cele stabilite în acorduri separate semnate de ambele părți, acele acorduri vor prevala.
  • Separabilitate: În cazul în care o clauză este considerată nulă sau inaplicabilă de către o instanță competentă, dispoziția respectivă va fi aplicată în măsura maximă permisă, iar celelalte dispoziții vor rămâne în vigoare și cu efect deplin. Cu alte cuvinte, partea nevalabilă va fi eliminată sau modificată printr-o reglementare legală care corespunde pe cât posibil intenției părților sau care ar corespunde intenției pe care părțile ar fi avut-o, luând în considerare scopul și semnificația Platformei și a Termenilor și Condițiilor, dacă ar fi știut că dispoziția în cauză sau lacuna era nevalabilă, restul acordului rămâne obligatoriu.
  • Reprezentare: Părțile declară în mod expres că persoanele care au decis să încheie relația contractuală, care vor trimite comunicări, care se înregistrează pe Platformă, care postează anunțuri etc. sunt legal autorizate să efectueze aceste demersuri și își pot îndeplini obligațiile, asumându-și astfel toate acțiunile acestor persoane.
  • Lipsa renunțării: În cazul în care o parte renunță la dreptul său de a solicita executarea unei dispoziții contractuale, o astfel de renunțare se referă strict la situația respectivă și nu duce la o renunțare generală la dreptul de a solicita executarea dispoziției contractuale. Astfel, neaplicarea de către noi a unei prevederi din acești Termeni și Condiții nu reprezintă o renunțare la dreptul de a aplica ulterior acea prevedere sau orice altă prevedere din Termeni și Condiții. De exemplu, dacă dvs. încălcați Termenii și condițiile și nu luăm imediat măsuri, nu înseamnă că Helperz renunță la orice drepturi sau că nu trebuie să vă conformați în viitor.
  • Cesiune: Vizitatorii și Utilizatorii nu pot cesiona sau transfera drepturile sau obligațiile aferente acestor Termeni și Condiții niciunei alte persoane fără acordul prealabil scris al Helperz. Societatea putem cesiona liber orice drepturile și obligațiile către Terți, afiliați sau în legătură cu o fuziune, achiziție sau vânzare de părți sociale, prin efectul legii ori în alt mod. Acești Termeni și Condiții vor fi obligatorii și în beneficiul succesorilor și cesionarilor.
  • Titluri: Titlurile secțiunilor sunt doar pentru facila lizibilitate a documentului, au scop de referință și nu vor afecta în niciun fel semnificația sau interpretarea acestui document. Textul integral al fiecărei secțiuni este ceea ce este relevant din punct de vedere juridic și nu titlul.
  • Sensul termenilor: sensul termenilor definiți în prezentul document se aplică atât la singular, cât și la plural, iar cuvintele care desemnează genul includ ambele genuri. Atunci când un cuvânt sau o expresie sunt definite în prezentul document, toate formele gramaticale au un înțeles corespunzător. Toate trimiterile la o parte sau la orice parte a unui contract sau document includ succesorii, cesionarii, afiliații respectivei părți
  • Negocierea clauzelor: Acești Termeni și Condiții conțin numai clauze liber negociate între Helperz și Vizitatori/Utilizatori și reprezintă întreaga înțelegere dintre părți, sunt pe deplin înțelese de părți, indiferent de faptul că Societatea le-a propus. În caz de ambiguitate sau incertitudine cu privire la intenția părților sau la interpretarea clauzelor, contractul dintre acestea va fi considerat a fi fost redactat de părți împreună și nu va apărea nicio prezumție favorabilă sau defavorabilă unei părți.
  • Limba: Acești Termeni sunt furnizați în limba română. În cazul în care furnizăm o traducere în altă limbă, aceasta este pentru motive de conveniență. În cazul unui conflict între versiunea în limba română și o versiune tradusă, versiunea în limba română va prevala.

19. Contact

Toate notificările, cererile, înregistrările sau orice alte documente comunicate între Utilizatori și Helperz vor fi făcute în scris, în limba română sau în limba engleză.

Orice notificare astfel transmisă se consideră a fi fost transmisă în ziua următoare transmiterii e-mailului/messajului, dacă este trimisă într-o zi lucrătoare, sau în prima zi lucrătoare următoare zilei transmiterii, dacă este trimisă într-o zi nelucrătoare.

Notificările verbale nu vor fi luate în considerare de niciuna dintre părți, cu excepția cazului în care sunt confirmate prin unul dintre mijloacele prevăzute la alineatele anterioare.

Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de informații suplimentare cu privire la Site sau Serviciile Helperz sau doriți să notificați Helperz cu privire la orice chestiune legată de acestea, vă rugăm să ne contactați folosind mesageria internă a Platformei, secșiunii dedicate din contul dvs. de Utilizator sau datele de mai jos:

OVS Sotto Data S.R.L

Sediu: România, județul Timiș, Timișoara, str. Iuliu Podlipny, nr. 52, Cam. 1, Ap. 1

Înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș sub nr. J35/2050/2019

Cod unic de înregistrare 41080040

Email: contact@helperz.ro

Tel: 0750 161 252

Vom face tot posibilul pentru a răspunde solicitărilor în timp util.

Urmărește-ne și aici:
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • Politica cookies
  • ANPC
ANPC SAL
Navigare
  • Acasă
  • Despre
  • Blog
  • Contact
  • Calculator salariu
Bonă România
  • Bonă în Cluj-Napoca
  • Bonă în Brașov
  • Bonă în Popesti-Leordeni
  • Bonă în București
  • Bonă în Iași
  • Bonă în Timișoara
  • Bonă în Constanța
  • Bonă în Craiova
  • Bonă în Ploiești
  • Bonă în Galați
  • Bonă în Suceava
Menajeră România
  • Menajeră în Cluj-Napoca
  • Menajeră în Brașov
  • Menajeră în Popesti-Leordeni
  • Menajeră în București
  • Menajeră în Iași
  • Menajeră în Timișoara
  • Menajeră în Constanța
  • Menajeră în Craiova
  • Menajeră în Ploiești
  • Menajeră în Galați
  • Menajeră în Suceava
Locuri de muncă menajeră
  • Locuri de muncă menajeră Cluj-Napoca
  • Locuri de muncă menajeră Brașov
  • Locuri de muncă menajeră Popesti-Leordeni
  • Locuri de muncă menajeră București
  • Locuri de muncă menajeră Iași
  • Locuri de muncă menajeră Timișoara
  • Locuri de muncă menajeră Constanța
  • Locuri de muncă menajeră Craiova
  • Locuri de muncă menajeră Ploiești
  • Locuri de muncă menajeră Galați
  • Locuri de muncă menajeră Suceava
Locuri de muncă bonă
  • Locuri de muncă bonă Cluj-Napoca
  • Locuri de muncă bonă Brașov
  • Locuri de muncă bonă Popesti-Leordeni
  • Locuri de muncă bonă București
  • Locuri de muncă bonă Iași
  • Locuri de muncă bonă Timișoara
  • Locuri de muncă bonă Constanța
  • Locuri de muncă bonă Craiova
  • Locuri de muncă bonă Ploiești
  • Locuri de muncă bonă Galați
  • Locuri de muncă bonă Suceava
© Helperz 2025. Toate drepturile rezervate.Developed by Lucian & Ionuț @ Webamboos