Sabina D
0 (0 recenzii)
Locație
Iasi, 0km față de tine
Experiență
Peste 5 ani
Servicii
Bonă
Program
Full-time, Part-time
Disponibilitate
În timpul săptămânii, În weekend
Preț
de la 1500 RON / lună
Număr de telefon real
Helperul și-a adăugat un număr de telefon valid
Recenzii
Nu există recenzii
Despre mine
Bună! Sunt Sabina și sunt bonă. Experiența mea cu cei mici a început de la o vârstă fragedă atunci când am început voluntariatul în tabere pentru copii și a continuat ca bonă pentru o fetiță de 1an. Sunt persoana potrivită pentru copilașul tău deoarece găsesc foarte repede idei de activități pentru cei mici, îmi place să mă implic enorm în dezvoltarea acestora cu activități de citit, dansat, chiar și scris sau teme. În tabere am făcut ateliere pentru copii cu vârste între 3 și 15 ani. Atelier, precum cel de folk unde îi învățam pe cei mici să cânte la chitară sau din voce sau să danseze, atelier de prim ajutor și atelier de creație unde învățau să-și dezvolte imaginația prin desen, pictură sau modelat cu lut. Copilașul tău e în siguranță cu mine și atunci când se lovește la joacă în parc sau când e răcit deoarece am terminat un curs de prim ajutor și studiez asistența medicală. Despre mine, sunt o persoană sociabilă, harnică, responsabilă și iubesc copii. Sunt pregătită să ofer celui mic zâmbetul pe buze permanent
Caut program
Full-time
Part-time
Disponibilitatea mea
În timpul săptămânii
În weekend
Sărbători sau zile libere stat
Nunți/Botezuri
Despre mine
Accept plata online
Confortabil cu animalele
Nu fumez
Ultima școală absolvită
Liceu
Experiență
Preșcolari 1-3 ani
Preșcolari 4-6 ani
Școlari 6+ ani
Pot ajuta cu
Ajutor la teme
Să adoarmă copilul
Băiță
Îngrijire copii răciți
Treburile casei
Prepararea mâncării
Strâns după copil
Îngrijire plante
Pentru
Maxim 3 copii
0 - 11 luni
1 - 3 ani
4 - 7 ani
8 - 12 ani
12+ ani
Limbi vorbite
Engleză
Calificări adiționale
-
Alte bone similare în Iasi
Damaris Ț
Iasi, Iasi
BonăDisponibilitate
Part-time, Ocazional
Experiență
Peste 4 ani
Preț
de la 2000 RON / lună, de la 20 RON / oră
Andreea T
Iasi, Iasi
BonăMenajerăDisponibilitate
Full-time, Ocazional
Experiență
Peste 2 ani
Preț
de la 2250 RON / lună, de la 30 RON / oră
Cerasela D
Iasi, Iasi
BonăDisponibilitate
Part-time, Ocazional
Experiență
Peste un an
Preț
de la 1500 RON / lună, de la 20 RON / oră
Denisa Ioana T
Iasi, Iasi
BonăDisponibilitate
Part-time, Ocazional
Experiență
Peste 2 ani
Preț
de la 1500 RON / lună, de la 30 RON / oră
Alina C
Iasi, Iasi
BonăDisponibilitate
Full-time, Ocazional
Experiență
Peste 10 ani
Preț
de la 3000 RON / lună, de la 50 RON / oră