Antonia Gabriela D

1. Recenzia

   • Punctual/ă

   • Responsabil/ă

   • Blând/ă

   • Adaptabil/ă

   Antonia are o experiență frumoasă în lucrul cu copiii, acumulată prin activitatea de animator în tabere și implicarea ca cercetași, unde a coordonat grupuri diverse și a gestionat cu calm situații dificile. Este o persoană echilibrată, capabilă să impună limite cu blândețe și să ofere confort celor mici. De asemenea, deține cunoștințe solide de prim ajutor și o atitudine responsabilă în situații medicale. Pasiunea pentru gătit și activitățile creative adaugă un plus de naturalete și grijă în lucrul cu copiii.

   Citește mai mult

Îmi place să construiesc relații bazate pe respect reciproc și colaborare. Înainte să spun ceva, încerc mereu să mă pun în „pantofii” celuilalt, fie că e copil sau părinte. Nu judec o situație după prima impresie și, dacă apare un conflict, îmi doresc să aud ambele părți înainte să-mi formez o opinie. Îmi doresc ca în jurul meu copiii și adulții să simtă încredere, liniște și bucurie, acesta este felul meu de a fi și baza pe care îmi construiesc munca de bonă. Mă fascinează felul în care gândesc copiii și ritmul lor incredibil de rapid de învățare. Mi se umple sufletul când văd progresul unui copil, când îl ajut să își depășească o teamă sau când îl fac pur și simplu să râdă, cred că râsul unui copil este unul dintre cele mai pure lucruri din lume. După experiența cu grupuri mari de 20+ copii, am ales să lucrez ca bonă tocmai pentru a mă putea dedica mai profund unuia sau câtorva copii, să creez o relație reală, stabilă și să fiu prezentă cu adevărat pentru nevoile lor emoționale și educaționale. Am o experiență bogată în lucrul cu copii între 4 și 16 ani, mai ales în tabere și în cadrul activităților de cercetași. În tabere, eram alături de ei de dimineața până seara: îi trezeam pentru înviorare, mă asiguram că toți ies afară și nu rămâne nimeni ascuns în cameră, îi sprijineam la masă (le aduceam șervețele, le turnam apă, le tăiam carnea, aveam grijă ca toți să mănânce) și coordonam apoi activități de echipă, competiții, tir cu arcul, jocuri în natură, zile de piscină și drumeții cu telecabina. Seara, una dintre părțile mele preferate era momentul de culcare, când puneam un etaj întreg de copii la somn și le citeam povești, încă îmi amintesc multe dintre poveștile de adormit copiii pe care le-am spus. Ca cercetaș, m-am ocupat cap-coadă de organizarea atelierelor pentru cei mici: concepeam activitatea astfel încât să fie pe înțelesul lor și să învețe prin joacă, fără să simtă presiunea „unei lecții”. Îmi place să creez un mediu în care copilul se distrează, dar în același timp capătă abilități noi și încredere în sine. În mod natural, apar și situații dificile. Ciondănelile între fete, de exemplu, le gestionez prin discuții calme, cu ambele părți prezente. Creez un cadru sigur în care fiecare își poate spune supărarea, caut să înțeleg de unde pornește conflictul și le ajut să ajungă singure la o soluție și la împăcare. Când un copil nu are chef să participe la un joc, nu îl forțez, ci îl invit să fie „ajutorul meu” în timpul activității, astfel rămâne implicat, face mișcare, își antrenează mintea și nu se simte exclus. Un moment care mi-a rămas puternic în minte este o drumeție pe munte, cu o fetiță de 12 ani cu probleme de dezvoltare și anxietate socială. La coborâre s-a speriat foarte tare, a căzut și, de frică, a făcut pe ea. Am coborât împreună cu salvamontul, iar pe tot drumul spre cazare m-am concentrat exclusiv pe ea: nu am arătat niciun pic de dezgust, am făcut jocuri vizuale cu ea, am vorbit calm, am fost atentă la semnele unui posibil atac de panică și am căutat să o liniștesc și să o fac să se simtă în siguranță. Pentru mine, în astfel de situații, prioritar este echilibrul emoțional al copilului, nu disconfortul meu. Când întâlnesc un grup de copii, încep cu un ton ferm, clar, în care stabilesc regulile zilei. Dacă observ copii neatenți, folosesc un mic exercițiu de atenție: bat din palme și spun „cine mă aude se pune jos”. Cei atenți se așază, ceilalți rămân în picioare și, în scurt timp, se prind și ei și intră în joc, în felul acesta, regulile sunt înțelese fără țipete sau certuri. După ce regulile sunt clare și ei înțeleg că sunt serioasă în privința lor, tonul meu se transformă într-unul jucăuș, plin de energie și apropiere. Cred foarte mult în importanța poziției corporale atunci când vorbesc cu un copil. Nu discut „de sus”; mă așez la nivelul lui – pe canapea, pe vine, lângă el – astfel încât să simtă că suntem de aceeași parte, că îl ascult și că suntem o echipă. Un exemplu simplu: la un voluntariat, o fetiță de 3 ani nu mai voia să se dezlipească de mine, iar tatăl nu știa cum să o ia ca să meargă împreună în parc. M-am pus pe vine, m-am uitat în ochii ei, i-am explicat simplu situația și am redirecționat-o către activitatea de mers în parc. A înțeles, a zâmbit și a plecat fericită cu tatăl ei, fără lacrimi. Pentru mine, asta înseamnă să pui limite blânde: copilul înțelege și acceptă, nu se simte respins. La capitolul siguranță, am cunoștințe solide de prim ajutor. Din clasa a 5-a, în fiecare an, am participat la ateliere teoretice și practice de prim ajutor organizate la cercetași, susținute de persoane care lucrează în domeniu. Am participat și la Voluntariatul „Foișorul de Foc”, unde am trecut prin mai multe cursuri de prim ajutor, urmate de un examen în urma căruia am primit un atestat care confirmă aceste competențe. În tabere și la cercetași m-am confruntat des cu insolații: mă asiguram că cei mici rămân hidratați, primeau săruri de rehidratare, iar în caz de vărsături aveam grijă să nu consume nimic cel puțin 45 de minute, apoi reintroduceam treptat apa, pentru a proteja stomacul iritat. Înainte să lucrez individual cu un copil, îmi doresc să primesc o listă clară cu alergii, medicamente și eventuală alimentație specială. Dacă se întâmplă ceva cât timp suntem doar noi, primul lucru pe care îl fac este să sun părintele, să îl informez și să îi cer acordul pentru fiecare demers. Îmi place foarte mult să gătesc și devin tot mai eficientă în bucătărie, descoperind mereu rețete noi și sănătoase. Pentru mine, gătitul este o formă de grijă față de cei dragi. Una dintre rețetele mele preferate pentru copii sunt clătitele cu banane, simple, hrănitoare și foarte îndrăgite de cei mici. Toată această experiență m-a format ca o persoană punctuală, responsabilă, blândă și adaptabilă. Cu mine, copiii au parte de siguranță, limite clare puse cu bunătate, activități potrivite vârstei și multă răbdare. Îmi doresc ca, atunci când un părinte îmi lasă copilul în grijă, să știe că este cu adevărat văzut, ascultat, protejat și încurajat să crească frumos.

Liceu