Teodora P
0 (0 recenzii)
Locație
Bucuresti, 0km față de tine
Experiență
Peste un an
Servicii
Bonă
Program
Full-time, Ocazional
Disponibilitate
În timpul săptămânii, În weekend
Preț
de la 1550 RON / lună, de la 25 RON / oră
Număr de telefon real
Helperul și-a adăugat un număr de telefon valid
Recenzii
Nu există recenzii
Despre mine
Am 25 de ani, am absolvit Facultatea de Biologie, iar în prezent lucrez ca biochimist într-un laborator medical. Sunt în căutarea unui al doilea job și mi-ar face mare plăcere să petrec timpul cu cei mici și să contribui la dezvoltarea lor într-un mediu plăcut și armonios. 😊 Sunt o persoană sociabilă, extrovertită, răbdătoare și responsabilă. Îmi place foarte mult să interacționez cu oamenii și sunt mereu deschisă să învăț lucruri noi. Sunt pasionată de psihologie și știință, iar în timpul liber fac dansuri, așa că îmi place să fiu activă și să găsesc mereu activități interesante. Îmi doresc să creez o relație bazată pe încredere atât cu copilul, cât și cu părinții și să mă adaptez nevoilor fiecărei familii. Sunt deschisă la joacă, activități creative, plimbări, citit sau ajutor la teme, în funcție de vârsta și preferințele copilului. 🤗
Caut program
Full-time
Ocazional
Disponibilitatea mea
În timpul săptămânii
În weekend
Sărbători sau zile libere stat
Nunți/Botezuri
Peste noapte
Despre mine
Nu fumez
Confortabil cu animalele
Ultima școală absolvită
Master
Experiență
Sugari 0-1 ani
Pot ajuta cu
Ajutor la teme
Prepararea mâncării
Strâns după copil
Să adoarmă copilul
Îngrijire plante
Pentru
Maxim 2 copii
12+ ani
1 - 3 ani
8 - 12 ani
4 - 7 ani
0 - 11 luni
Limbi vorbite
Engleză
Calificări adiționale
-
Alte bone similare în Bucuresti
Monica M
Bucuresti
BonăPetsitterDisponibilitate
Full-time, Part-time, Ocazional
Experiență
Peste 5 ani
Preț
de la 1000 RON / lună, de la 50 RON / oră
Ovidiu V
Bucuresti
BonăMenajerăPetsitterDisponibilitate
Part-time, Ocazional
Experiență
Peste 17 ani
Preț
de la 3850 RON / lună, de la 70 RON / oră
Dana I
Bucuresti
BonăDisponibilitate
Part-time, Ocazional
Experiență
Fără experiență
Preț
de la 2000 RON / lună, de la 20 RON / oră
Gayatri N
Bucuresti
BonăDisponibilitate
Full-time, Part-time, Ocazional
Experiență
Peste 3 ani
Preț
de la 1700 RON / lună, de la 30 RON / oră
Maria P
Bucuresti
BonăDisponibilitate
Part-time, Ocazional
Experiență
Peste 15 ani
Preț
de la 2750 RON / lună, de la 70 RON / oră