Bonă Romania
Babysitting
Disponibilitate
Locație

Bona în Suceagu

Alege bona în Suceagu perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.

Fotografie cu Emilia O
0 (0)

Emilia O
Bonă, Strada Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cluj-Napoca

0 (0)
Full-time
500-6500 RON/Lună
Experiență: 4 ani
A ajutat 0 familii

Sunt studentă în anul III la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea Pedagogie. Am 21 de ani, pasionată de domeniul educațional și un promoter al educației, activă prin intermediul diverselor voluntariate în care am fost implicată și a atelierelor recrative (Limba engleză, Animație-jocuri teatrale/didactice, Arte-abilități practice Craft, Workshop-uri bazate pe pe dezvoltare personală) pentru copii, pe care le-am susținut atât în mod independent cât și sub formă de echipă, în cadrul asociaților de voluntariat din orașul unde am finalizat studiile preunivesitare cât și din orașul natal, unde am reprezentat o componetă la dezvoltarea comunității, a copiilor din comunitate. Totodată, sunt absolventă de liceu Pedagogic, loc în care mi-am descoperit vocația de a lucra cu copiii, iar pentru că mi-am dorit să investesc calitativ în educația mea și formarea mea ca viitor profesor, am ales universitatea din Cluj.

Fotografie cu Cristiana M
0 (0)

Cristiana M
Bonă, Strada Arinilor 11, Cluj-Napoca

0 (0)
Ocazional, Special
60-125 RON/Oră
Experiență: 1 ani
21 Ani
A ajutat 0 familii

Mă numesc Cristiana și sunt studentă în cadrul masteratului de Didactică a limbii germane din Cluj. Pe lângă facultate ofer meditații copiilor de toate vârstele la germană, chiar și piticilor de grădiniță. Pentru că îmi place să petrec timpul înconjurată de copii și dispun de un program flexibil mi-ar plăcea să combin utilil cu plăcutul și poate să fiu de folos. Sunt o fire pozitivă și prietenoasă, îmi place să fiu creativă și să învăț cât mai multe lucruri. Pe lângă germană mai vorbesc și engleză, pe care o mai predau din când în când.

Fotografie cu Maria C
0 (0)

Maria C
Bonă, Aleea Godeanu, Cluj-Napoca

0 (0)
Ocazional, Special
30-125 RON/Oră
Experiență: 0 ani
22 Ani
A ajutat 0 familii

Bună ziua! Sunt o tânără studentă care are 2 frățiori, un frate de 16 ani și o surioară de 5 ani, deci copii sunt punctul meu forte. Îmi place să petrec timp cu ei și să ne dezvoltăm creativitatea.

Fotografie cu Elena O
0 (0)

Elena O
Bonă, Strada Cojocnei, Cluj-Napoca

0 (0)
Full-time, Ocazional, Special
500-6500 RON/Lună, 5-125 RON/Oră
Experiență: 0 ani
A ajutat 0 familii

Am ajutat 3 familii di care 2 cu câte un băiat și ultima fam Cu 2 fete.sunt iubitoare de copii empatica și responsabila.

1..8384

Bona în România:

  1. Bona în Cluj-Napoca
  2. Bona în Timisoara
  3. Bona în Brasov
  4. Bona în Sibiu
  5. Bona în Oradea
  6. Bona în Craiova
  7. Bona în Floresti
  8. Bona în Targu Mures
  9. Bona în Arad
  10. Bona în Dumbravita
  11. Bona în Baia Mare

Poate ai aceste întrebări: