
Bona în Popesti Leordeni
Alege bona în Popesti Leordeni perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Cristina C
Bonă, Str. Pictor Stefan Dimitrescu, Bucuresti
Sunt studentă în anul I la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Sunt o fire răbdătoare, grijulie și atentă. Am un frate mai mic, în vârstă de 3 ani, de care am avut grijă în ultimul an, și o verișoara de 5 ani, cu care ieșeam afară și făceam activități frecvent înainte de începerea facultății.
Florina G
Bonă, Aleea Giurgeni, Bucuresti
Am o experienta de peste 10 ani ca și bona Am lucrat cu copii de la vârsta de o luna pana la 13 ani, am lucrat și cu gemeni pe o perioadă de 1an și jumătate Amlucrat ca și guvernanta timp de 5 ani Am călătorit cu copii în mai multe tari,aceștia fiind ai unei famili de străini, m am ocupat îndeaproape de necesitățile lor în funcție de vârstă fiecaruia Vorbesc limba engleza,mediu Imi place sa petrec timpul liber cu cei apropiati( munte,mare...)
Cristina P
Bonă, Splaiul Independentei, Bucuresti
Mă numesc Cristina, am 20 ani, și sunt studentă la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti, în anul 2. De origine sunt din Tulcea dar stau la cămin în București ceea ce m-a făcut să fiu foarte adaptabilă la situațiile imprevazute de orice tip, dar și la traseele lungi din capitală. Cât despre experientele mele cu copiii, acestea sunt destul de diverse, am fost în tabere pentru copii în care am predat diverse ateliere pentru pitici și am participat la cercuri în care am învățat diverse activități pe care le pot pune în practica. Pot spune ca îmi place să fac asta, iubesc să interacționez cu ei dar și să îi învăț prin joaca diverse lucruri, acestea variind în funcție de vârstă. Sunt o persoană răbdătoare și caldă, mă adaptez ușor la situații imprevizibile și ma coordonez în funcție de nevoile copilului. În timpul liber îmi place să mă plimb, să explorez orașul, să citesc dar și să învăț pentru specializarea mea, să fac voluntariat și să mă înconjor de multa energie pozitivă. Dintre toate aceste lucruri, voluntariatul îmi ocupa cel mai mult timp, în cadrul acesteia făcând activități cu și despre oameni care implica atenție și lucru în echipă, ceea ce m-a făcut sa fiu mai empatica.
Culia A
Bonă, Strada Hortensiei, Bucuresti
Studii specializate în lucrul cu copiii. Am administrat un loc de joaca în trecut. Am un job stabil de luni pana vineri 8-14. Ma ocup de fiica mea de 14 ani. Îmi place sa alerg și sa urc pe munte. Îmi ofer disponibilitatea ocazional pentru părinții care vor sa iasă la masa, concert și sa își știe puii distrați și în siguranță
Mihai-Adalbert P
Bonă, Bulevardul Alexandru Obregia, Bucuresti
Buna ziua, Ma numesc Adalbert am 37 de ani. Sunt voluntar la Crucea Rosie Romana Filiala Sectorului 1 din 2013 pana in prezent. Am curs de prim ajutor la zi, actualizat anual. Sunt instructor de prim ajutor pentru Gimnaziale si Licee pe raza sectorului 1 cu Crucea Rosie. Pe parcursul colaborari mele cu Crucea Rosie am participat si Organizat diferite activitati in special pentru persoanele varstnice si Copii cu Disabilitati Fizice, locomotori si psihice. Sunt o persoana optimista, altruista si cu un simt al umorului extrem de dezvoltat.

Roxana N
Bonă, Strada Feleacu, Bucuresti
Buna, Ma numesc Roxana, fetita mea din poza are acum 14 ani, am crescut-o singura de la varsta de 9 ani. Cu ea am trecut prin toate etapele cresterii unui copil pana la aceasta varsta de adolescenta. Dar am fost mereu inconjurata de copii, am doi frati mai mici, multi verisori si de unii am avut grija cand eram eu copil. In general copiii ma indragesc si se ataseaza usor de mine, caci si mie mi-e drag de ei. Background-ul meu trecut e diferit, am lucrat in finante banci, in special in servicii financiare. Am decis sa schimb radical pentru ca nu ma mai regaseam in mediul corporatist si caut sa fac ceva mai aproape de suflet, care sa-mi aduca si altfel de satisfactii. Vorbesc fluent engleza si franceza, deci as putea lucra si cu expati sau copii ai caror parinti vor sa-i initieze de mici in aceste limbi straine. De asemenea, daca sunt frati mai mari, ii pot ajuta la teme, sa-i indrumez ca in niste sedinte de meditatii apoi meditatii in sine, caci la inceput ar trebui sa fac un plan pentru asta in functie de cerintele scolii, ale parintilor si dupa dorintele, vointa si puterea copilului. In mare atat decamdata, daca sunteti interesati imi puteti trimite mesaj pe helperz.ro sau sa ma sunati la 0726 XXXX XX.

Lavinia Gabriela R
Bonă, Soseaua Colentina, Bucuresti
Am studiat artele plastice și psihologia, am 44 de ani, doi copii adolescenți și o pisică. Îmi plac cărțile, plimbările și muntele, pictura și teatrul. Sunt disponibilă ca bonă în weekend, ocazional, dar sunt deschisă și la alte variante. Înțeleg nevoile și etapele de dezvoltare ale copiilor și îmi place să interacționez cu ei într-un mod activ și educativ. Consider că poveștile sunt un instrument minunat pentru dezvoltarea imaginației și a limbajului. De aceea, ador să le citesc copiilor și să discutăm împreună despre personaje, întâmplări și lecțiile pe care le putem învăța din ele. În plus, îmi place să îi implic în activități practice și creative, care le dezvoltă gândirea logică și motricitatea fină - crafturi, desen, pictură. Pe lângă activitățile creative, consider că joaca este un element esențial în dezvoltarea armonioasă a unui copil. Îmi place să inventez jocuri care să stimuleze curiozitatea, să îi ajut pe cei copii să își exprime emoțiile și să învețe lucruri noi sau să petreacă timpul într-un mod distractiv. Fie că este vorba de jocuri educative, puzzle-uri, activități în aer liber sau momente de relaxare cu o poveste, mă asigur că fiecare copil se simte în siguranță și fericit. Sunt o persoană calmă, răbdătoare, adaptabilă și atentă la nevoile fiecărui copil. Îmi doresc ca timpul petrecut împreună să fie o experiență plăcută și benefică, atât pentru copii, cât și pentru părinți, care să aibă liniștea că micuții lor sunt îngrijiți cu atenție și implicare.

Cristina Carmen I
Bonă, Soseaua Colentina, Bucuresti
Buna, eu sunt Cristina, sunt mama a doi copii. Doresc sa imi ofer serviciile, fie pe partea de ingrijire copii, dus-adus de la scoala/gradinita, petrecut timp cu ei, fie pe menaj. Sunt o persoana meticuloasa, muncitoare, saritoare, empatica. Meseria mea de baza e de economist, insa nu ma limitez la aceasta, avand si alte lucruri la care ma pricep si pe care le fac cu drag. Am experienta in ambele domenii, inca din pandemie, cand am inceput sa ajut cunoscutii fie cu ingrijirea copiilor, fie cu menajul casei. Am colaborat cu diverse familii, fie ocazional, fie recurent, pe termen lung (cea mai lunga colaborare a fost de un an). Am facut atat curatenie de intretinere, cat si curatenie generala. Imi place sa cunosc asteptarile familiilor cu care colaborez, sa comunicam efficient, sa mi se spuna care sunt prioritatile, astfel eu sa ma pot organiza. Consider ca e important sa fim compatibili si sa ne respectam reciproc. Astept cu drag sa ne cunoastem!

LUNGU D
Bonă, Strada Vaselor, Bucuresti
am 58 ani,studii superioare,am 2 baieti mari,cunostiinte franceza,engleza si germana,sunt o persoana pozitiva,energica si credincioasa,iubitoare de copii,animale si natura

Iulia S
Bonă, Strada Schitului, Bucuresti
Bună! Mă numesc Iulia și sunt studentă la FCRP, SNSPA, pe specializarea Publicitate. Pot spune despre mine că sunt o fire energică, empatica și iubesc să socializez. Pasiunile mele sunte unele relevante pentru dezvoltarea copiilor, cum ar fi desenul (în special crochiurile de modă), dansul (am făcut 7 ani de dans sportiv), scrisul creativ și moda, în prezent sunt stilist pentru diferite proiecte creative. Ador să ascult copiii, deoarece cred că aceștia îi pot Învăța pe cei mari cum să trăiască prezentul și să se bucure de micile momente. Abia aștept să ne cunoaștem!