Claudia A (Babysitter)
Recenzii
Descriere
Bună, eu sunt Claudia și am finalizat studiile de licență la Facultatea de Litere- UnitBV. În prezent sunt studentă la masterat, la aceeași facultate. Îmi doresc să fiu Babysitter, deoarece iubesc copiii. Consider că experiența mea a început odată cu apariția fratelui meu mai mic de care am avut grijă mereu (am petrecut timp cu el, l-am ajutat la teme). Datorită lui am învățat ce înseamnă a fi calm, a avea răbdare, a ajuta, mai ales atunci când vine vorba despre copii. Pe lângă asta, mai aveam grijă ocazional de copiii vecinilor atunci când era necesar. Această dragoste pentru copii a dat naștere în mine a unei dorințe de a profesa pe viitor în învățământ, deoarece simt că învățământul este cel mai potrivit loc pentru mine. De aceea, pe lângă babysitting, am întotdeauna plăcerea de a-i ajuta pe copii și în cadrul școlii: teme pentru acasă, aprofundarea lecției, lecturi suplimentare, jocuri. Ce mai ține de experiența mea este faptul că am fost educatoare la o creșă din Brașov.