
Menajera în Timisoara
Alege menajera în Timisoara perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.

Lenuta B
Menajeră, Timisoara
In prezent, sunt studenta in cadrul Politehnicii Timisoara. Sunt o persoana sociabilă, calma, gata oricând sa ma împrietenesc cu cei mici. Am doi frati mai micuți și nu de putine ori am avut grija și de ei. Pe lângă aceasta, am avut adeseori grija și de copii rudelor și cunoscuților. Cred ca as fi potrivită pentru un astfel de job, dat fiind faptul ca toată viata mea am fost înconjurată de copiii.

Larisa-Veronica V
Menajeră, Aleea Poiana Ruscai, Timisoara
Sunt asistent medical generalist și lucrez ca asistent de laborator junior, dedicându-mă îngrijirii pacienților cu amabilitate și profesionalism. Îmi place să petrec timp în natură pentru a mă relaxa și a mă inspira. Mă caracterizez printr-o fire calmă, organizată, punctuală și prietenoasă, ceea ce îmi permite să construiesc relații pozitive și să fac față provocărilor cotidiene.

Diana O
Menajeră, Bulevardul Liviu Rebreanu, Timisoara
Mă numesc Diana, am 19 ani și sunt în anul 2 de facultate. Urmez un program pedagogic pe lângă specializarea în domeniul Limbii și Literaturii, ceea ce mă face persoana perfectă pentru acest job. Pot aduce unui copil valori importante pe care oricare altă persoană nu ar putea la fel de ușor și bine, aș spune eu. :)) “Cauza” izvoririi dorinței mele de a avea grijă de copii cred că este clară, având în vedere viitoarea carieră de profesoară. Sunt dispusă să lucrez și în timpul săptămânii, dar asta rămane să fie stabilit cu părinții, din octombrie, deoarece de atunci încep facultatea. Până atunci, sunt mereu disponibilă conform orarului setat pentru zilele de weekend.

Gabriela Ș
Menajeră, Strada Cugir, Timisoara
Buna!Ma numesc Gabriela, am 20 de ani, sunt o persoana calma, punctuala, sociabila, iubesc curatenia,copii si animalele.

Florentina C
Menajeră, Calea Mosnita Veche, Mosnita Noua
Sunt o persoană serioasă, responsabilă și dedicată, interesată de postul de menajeră. Am experiență în curățenie și îngrijirea locuinței, fiind mereu atentă la detalii. îmi doresc să contribui la menținerea unui mediu curat și organizat, respectând întotdeauna cerințele angajatorului. Sunt punctuală, de încredere și am o atitudine profesionistă față de muncă.

Andrab. A
Menajeră, Strada Ulpia Traiana, Timisoara
O persoana dinamica vesela sociala cu o mare dragoste fata de copii. Tin sa mentionez ca nu am culoarea naturala la par si am tatuaje,doresc sa se stie aceste lucruri de la inceput pentru a nu exista dispute apoi.

Karina Alexandra D
Menajeră, Strada Timocului, Timisoara
Ma numesc Karina, sunt studenta la Universitatea Politehnica Timișoara și îmi plac foarte mult copilașii. Sunt o fire răbdătoare, întelegătoare și blândă.

Diana I
Menajeră, Strada Salcamilor, Timisoara
Bună. Sunt Diana Ionescu și sunt educatoare de meserie Am un băiat. Îmi plac copiii, ador florile, iar în timpul liber îmi place sa ma ocup de menajul casei. Dacă ai nevoie, ma poți contacta.

Szabo E
Menajeră, Strada Zmeurei, Chisoda
Sunt o persoana sociabila... iubesc sportul si miscarea.. foarte ordonata si organizata, locuiesc in Chisoada si am o fetita de 11 ani pe care o cresc singura. Imi doresc un venit suplimentar deoarece nu ma descurc cu cheltuielile.

Raluca M
Menajeră, Strada Eugen Cuteanu, Timisoara
Sunt o persoană responsabila și atenta la detalii. Sunt prietenoasa și îmi place sa fac lucrurile sa iasă bine, sau aproape perfect. Îmi plac mult copii și sa petrec timpul cu ei. De asemenea sunt empatica și îmi place sa vad oamenii și familiile fericite alături de copii lor, bineînțeles.