Bona în Romania
Alege bona în Romania perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Livia-Claudia A
Bonă, Drumul Cooperativei, Bucuresti
Bună. Sunt Claudia și am 54 de ani. Deși nu am experiență pedagogică și nici nu am lucrat în domenii care implică astfel de pregătire pot spune cu mâna pe inimă că îmi sunt foarte dragi copiii. Îmi place să fiu cu ei, să le spun povești, să-i provoc la joaca și să le admir creativitatea. În favoarea mea aduc doar argumentul că sunt mama unui băiat de 24 de ani, care locuiește și lucrează actualmente în Belgia, fiind proaspăt absolvent al Universității Lancaster din Marea Britanie, specializarea Business Management. Pentru că este departe de mine și am mult timp la dispozitie vreau să îmi dedic timpul supravegherii unor copii. Astfel pot fi utilă în continuare facând ceva ce-mi place. Sunt o fire prietenoasă, deschisă și răbdătoare. Râsul unui copil e ca sclipirea unui diamant. Stiu câtă responsabilitate implică creșterea și educarea unui copil. Dostoievski spunea : “ dacă vrei să vezi raiul pe pământ, privește în ochii unui copil”.
Denisa Florina R
Bonă, Strada Bucuresti, Cluj-Napoca
Bună, sunt Denisa și sunt absolventă a Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Am experiență în domeniu de peste 8 ani, clasele 9-12 am studiat aceeași specializare, urmând liceul pedagogic. În timpul anilor de liceu și facultate am făcut practică pedagogică atât cu preșcolari, cât și cu elevi ai ciclului primar, reușind să-mi petrec 4 ore pe săptămână cu copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. În prezent, lucrez ca educatoare la grădiniță la grupa mare lucrând cu copii de 5-6 ani. Doresc să îmi petrec timpul liber în preajma copiilor deoarece ador să lucrez cu copiii, să învăț alături de ei lucruri noi în fiecare zi, iar la rândul meu să le împărtășesc cunoștințele și deprinderile mele. Sunt o fire deschisă, prietenoasă și responsabilă. Optimismul și pozitivismul sunt trăiri care mă însoțesc permanent în viața personală și în activitatea profesională. Menționez că programul meu este disponibil în funcție de tura pe care o am la grădiniță , astfel: o săptămână lucrez de la 7:30 la 12:30, o săptămână de la 12:00 la 17:00 .
Iulia S
Bonă, Strada Schitului, Bucuresti
Bună! Mă numesc Iulia și sunt studentă la FCRP, SNSPA, pe specializarea Publicitate. Pot spune despre mine că sunt o fire energică, empatica și iubesc să socializez. Pasiunile mele sunte unele relevante pentru dezvoltarea copiilor, cum ar fi desenul (în special crochiurile de modă), dansul (am făcut 7 ani de dans sportiv), scrisul creativ și moda, în prezent sunt stilist pentru diferite proiecte creative. Ador să ascult copiii, deoarece cred că aceștia îi pot Învăța pe cei mari cum să trăiască prezentul și să se bucure de micile momente. Abia aștept să ne cunoaștem!
Marycynthia C
Bonă, Strada Ion Minulescu, Bucuresti
Dear Bucharest mommies, are you looking for a nanny who is well educated, speaks good English and have good experience with kids. Well I’m available for the evening shifts on weekends starting from 6pm till 1am
Lavinia F
Bonă, Strada Aurel Vlaicu 4, Cluj-Napoca
Bună! Sunt o persoană grijulie, energică și plină de viață, cu o abilitate naturală de a crea conexiuni autentice cu cei mici și animalele de companie. Am studii superioare de licență și masterat în arte și design, precum și o experiență vastă în ilustrație pentru copii. Acest background creativ îmi permite să aduc un plus de valoare în activitățile educative și ludice, stimulând imaginația și creativitatea copiilor prin jocuri interactive și proiecte artistice. Recent, am avut două experiențe ca bonă part-time, unde am reușit să aplic cu succes abilitățile mele în îngrijirea și educarea copiilor, asigurându-mă că aceștia se simt în siguranță și se distrează într-un mediu plin de afecțiune. Sunt dedicată să creez un mediu pozitiv, unde copiii se pot dezvolta armonios și fericit.
Andreea P
Bonă, Strada Cameliei, Ploiesti
🌻Numele meu este Andreea,am 35 ani,sunt o persoana vesela,empatica,blanda si prietenoasa. Meseria mea de baza este de asistent medical,specializat in pediatrie si medicina de urgenta.Am o vasta experienta cu copiii inca de pe bancile scolii,am lucrat ca ajutor de educatoare,babysitter,si ca asistent medical in cadrul gradinitei,in plus,sunt fericita matusa a 3 nepotei minunati!De asemenea,sunt instructor de prim ajutor pediatric si adult,stiu sa gatesc,sa fac curatenie,sa fac menajul si am toaaata rabdarea din lume cu cei mici.Am o imaginatie bogata si sunt o persoana de incredere,punctuala si foarte ordonata.Nu as vrea sa fiu o bona pentru cei mici,ci in primul rand o prietena de incredere!🐝
Cristina I
Bonă, Strada Bucuresti, Cluj-Napoca
......Buna tuturor, eu sunt Cristina! Sunt o persoana optimista, energica, pasionata de lucrul cu copiii si mi-ar face placere sa imi ofer serviciile in domeniul babysitting-ului. Experienta mea profesionala este legata de acest domeniu, am terminat un Colegiu pedagogic, am si studii superioare si toata cariera mea am lucrat cu copii de diferite varste in sistemul de Protectie a copilului. De 28 ani practic aceasta meserie si am lucrat atat cu bebelusi, cat si cu adolescenti; cu copii cu dezvoltare tipica, dar si atipica. Pe langa activitatea mea principala, am fost bona ocazionala si am ajutat mai multe familii cu ingrijirea copiilor lor, atat copilasi mici (pana in 3 ani), cat si copii scolari. Sunt foarte calma si atenta la nevoile copiilor, sunt precauta si adaptabila in functie de nevoia familiei. Lucrez 12 cu 24, deci nu as putea sa onorez un program de luni-vineri, insa sunt disponibila ocazional, in zilele in care nu sunt la lucru. Astept cu drag sa ne cunoastem!
Daria T
Bonă, Strada Mihaela Ruxandra Marcu, Bucuresti
Buna! Sunt studentă la Facultatea de Psihologie si Științele Educației, secția psihologie, în cadrul Universității din Bucuresti. Am lucrat ca terapeut la un centru pentru copii cu autism, având experienta in lucrul cu copii cu intarzieri cognitive. Consider ca un copil are nevoie de a fi stimulat fizic si intelectual, așa ca va pot asigura ca interacțiunea noastra nu se va rezuma la supravegheat. Am multe idei de activități interactive pentru toate vârstele în care copilul să își pună în valoare personalitatea, dar care să îl ajute totodata să își manifeste energia într-un mod productiv. Am învățat că abilități esențiale, de la motricitate si până la cele din cadrul emotional, pot fi învățate prin joc și mi-ar plăcea chiar să împărtășesc cu dvs din experienta căpătată pana acum in lucrul cu copiii speciali. M-as bucura sa va ajut ocazional, in cazul in care doriti sa plecați liniștiti la un eveniment, sau pur și simplu pentru a lua o mică pauză de la responsabilitățile legate de copil, chiar si peste noapte, in weekend sau in deplasare. Sunt disponibilă inclusiv în weekend. Dacă considerați ca rezonam, aștept aplicațiile dvs☺️
Elisa M
Bonă, Calea Manastur, Cluj-Napoca
Bună. Numele meu este Elisa si sunt absolventa a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerii și studenta la Facultatea de Psihologie, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Am 24 de ani și sunt o fire vesela și prietenoasa. Cu o prezenta activa in creșterea copiilor din jurul meu (nepoți, verișori și prieteni) și o experienta de peste 3 ani in domeniul de baby-sitting, pot sa spun ca am fost pasionata de când țin minte de creșterea și educarea copiilor. Atat in perioada liceului cât și a facultății am activat part-time ca bona, iar zâmbetul de pe fetele copiilor îmi aduce o mare bucurie.
Adriana B
Bonă, Calea Torontalului, Timisoara
Bună ziua, eu sunt Adriana! Sunt o persoană calmă, blândă, empatică, punctuală, pedantă. Sunt nefumătoare, nu beau cafea. Iubesc copiii, sunt mamă la rândul meu, am un fiu de 29 ani. Am fost funcționar economic timp de 32 ani, am lucrat și la Primăria din Faget, la Starea Civilă iar acum sunt pensionară. De 4 ani, am început să îmi ofer serviciile ca bona și am avut ocazia să lucrez cu câțiva copilași de-a lungul timpului atât part-time cât și full-time: doi copilași de 2 ani, 2 surori de 7 si 4 ani, un băiețel de clasa a IIIa, o fetiță de 1 an și jumatate, si un băiețel de 3 ani. Pot ajuta la efectuarea temelor, diferite activitati recreative, pot aduce copiii de la grădiniță/școală și putem să ne jucăm împreună. Menționez că și eu am avut nevoie de ajutorul unei bone la cresterea fiului meu și cunosc responsabilitățile și cerințele părinților din ambele perspective. De aceea implicarea si ajutorul pe care îl ofer, este cu multă atenție și mult drag pentru fiecare copil de care am grijă. Abia aștept să ne cunoaștem!