Bona în Voluntari
Alege bona în Voluntari perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Ana Maria B
Bonă, Str. Vlad Tepes, Chiajna
Bună, eu sunt Ana! Am 21 de ani și ador copiii. Pot spune ca nu am o pregătire vasta în domeniu, dar pe tot parcursul liceului, săptămânal am organizat ateliere cu copii între 5 și 10 ani. Pe lângă asta, în ultimul an de liceu am lucrat la un After School cu doua grupe de 15 copii de 6-7 ani.Sunt o persoana creativa și găsesc mereu ceva care sa nu ii lase pe copii sa se plictisească, iar aici nu ma refer la tablete sau telefoane. Deși sunt tânără, am niște principii sănătoase după care îmi urmez viata și pe care încerc sa le fac ușor de înțeles și de aplicat și pentru cei mici. Sunt genul de persoana care considera copiii ca pe niște persoane în formare, care au nevoie sa experimenteze și sa învețe cât mai mult.
Amelia M
Bonă, Calea Vacaresti, Bucuresti
Buna, eu sunt Amelia si am terminat facultatea de psihologie. Am experienta cu copii si am cunostinte pedagogice . Sunt o fire calma si rabdatoare, punctuala, empatica si ador sa lucrez si sa ma joc cu copii. De asemenea urmez un curs de educatoar specializat. Cunosc limba engleza foarte bine, desenez, pictez.
Cristiana C
Bonă, Aleea Valea Siretului, Bucuresti
Bună,Eu sunt Cristiana și am experiență cu copiii de la vârsta de 1 an până la vârsta de 7 ani.Am un copil de 7 ani și pot spune că în trecut am avut grijă de nepoți, copiii din familie și familia îndepărtată ( mătuși, unchi) care au apelat la ajutorul meu dat fiind faptul că sunt foarte sociabilă și copiii mă plac instant.Mi-ar plăcea să am grijă de copiii dumneavoastră pentru că știu cât de stresant poate fi uneori acest job full time care nu se termină decât atunci când puiul zboară din cuibul pe care noi l-am construit.La disponibilitate am bifat anumite ore, însă în lunile iunie, Iulie și August aș fi disponibilă full-time în weekenduri și în timpul săptămânii de la ora 18.00 până la orice oră din noapte.Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării-Universitatea București, am 32 de ani și lucrez la Antena Group/ Happy Channel ca și redactor.Mi-ar plăcea să devin sitter pentru că îmi doresc să am cât mai multă experiență în lucrul cu copiii și pentru că le înțeleg nevoile la un nivel mult mai abstract decât o fac alți oameni.Sper că v-am trezit interesul și sper să apelați la serviciile mele.Cristiana Coman0771568588
Luciana B
Bonă, Strada Tineretului 37, Dudu
Ofer servicii curatenie regular si general. Accept part time sambata si duminica eventual am ajutor cu o alta persoana
Vanesa C
Bonă, Calea Grivitei, Bucuresti
Va pot ajuta in weekend sau ocazional la nevoie(pt evenimente,cateva ore seara,etc.) -Incepand cu 01 Sept 2024. Vorbesc engleza si spaniola. Iubesc copiii,am si eu un baiat de 10 ani. De-a lungul timpului am avut grija de multi copii pentru ca mama mea a fost bona multi ani si o ajutam mereu cu placere. Hobby-urile mele sunt toate legate de copil:iesim in parc,in oras,ne uitam la filme impreuna.Multumesc!
Ștefania D
Bonă, Drumul Jilavei, Bucuresti
Mă simt recunoscătoare să mă prezint aici și să vă transmit că sunteți pe mâini bune având în vedere că am gemeni în vârstă de 9ani,ei cresc și eu evoluez împreună cu ei descoperind mult mai multe capacități de a fi un om blând, plină de energie, organizată plină de înțelegere, rabdare și putere interioara.Constant mă auto-dezvolt mental,fizic și emoțional. Pasiunea mea este mișcarea,merg de trei ori pe săptămână la sala de sport.Imi place să gătesc sănătos și să îmi mențin totul pe un plan de organizare a timpului. Provocări cu copiii am avut când erau micuți și am fost nevoită să mă descurc singură,rar aveam vizite de ajutor.De aceea eu pot sa vă înțeleg nevoia de ajutor printr-un plus de energie bună.Stiu cum este să aveți nopți nedormite cu grija celui mic,m-au întărit și sunt la asentimentul vostru. Am vârsta de 34 ani,am terminat facultatea de finanțe, bănci și contabilitate cu licență în economie. Ultimul job a fost la Sera Eden,o locație minunată în care se adună familii cu copiii să servească un fresh natural și o mâncare făcută cu drag de bucătărie. Întotdeauna am simțit că sunt făcută să zâmbesc și să mă bucur de tot ceea ce mi se întâmplă în această călătorie numită viață.De fiecare dată am servit la masă cu drag , responsabilitatea mea fiind complexă, serviciu -ospătărie. Îmi face mare plăcere să trec într-un nou capitol în care să petrec timpul cu copiii și să fie un plus valoare în viața lor. Ca o alta pasiune există și muzica,dansul,franceza,engleza,etc.
Corina B
Bonă, Strada Delinesti, Bucuresti
Buna tuturor, eu sunt Corina, o persoana rabdatoare, adaptabila, joviala. Sunt activa, agera, imi place sa fac sport si m-as bucura sa am grija de copilul dvs! Sunt disponibila full-time. Meseria mea de baza e de contabila, dar am decis sa fac o schimbare profesionala si sa ma indrept inspre o activitate care imi aduce tare multa bucurie. Am o fiica de 21 de ani si am experienta cu copiii din familie (nepoti), pe care i-am ingrijit de cate ori am fost solicitata. Ma pliez pe cerintele familiei cand vine vorba de ingrijirea copilului, reguli, limite, rutina copilului si regim alimentar. Sunt de-acord sa ma ocup de copil cu tot ce inseamna asta (chiar si gatit pentru el), insa nu mi-as dori sa fac menajul casei. Imi doresc ca toata atentia mea sa fie indreptata inspre bunastarea copilului. Mi-as dori sa gasesc o familie in zone in care sa imi fie usor sa ma deplasez. Astept cu drag ofertele dvs. si sa ne cunoastem 😊
Denisa N
Bonă, Drumul Taberei, Bucuresti
Bună ! Eu sunt Denisa. Dacă aveți nevoie de o persoană care să ii aducă zâmbetul pe buze micuțului /micuței dumneavoastră , vești buuune : Sunt chiar aici 😍 Disponibilă pentru serile de vineri și zilele de Weekend ( posibil și în unele seri sau după amiezi din cursul săptămânii). Sunt o persoana calmă, comunicativă, iubesc copiii, ador să petrec timp cu cei mici învățându-i diverse lucruri pentru a se dezvolta in cel mai frumos mod posibil. Am o experiență în domeniul pedagogic de 7 ani , întrucât am urmat liceul Pedagogic din orașul Buzău și ulterior am urma facultatea de educație fizica și sport având și acolo modul de formare psiho-pedagogică. Pe parcursul facultății am lucrat ca învățătoare la un afterschool 👩🏼🏫 În concluzie , micuțul / micuța dumneavoastră o sa fie pe mâini bune🤗
Irina C
Bonă, Bulevardul Nicolae Grigorescu, Bucuresti
Absolventa a facultății de psihologie și științele educației. Master psihologie clinica la universitatea din București. Sunt psiholog și terapeut pentru copiii cu nevoi speciale cu experiență în domeniu de peste 3 ani. De-a lungul anilor de facultate am fost shadow (însoțitor) la grădiniță și la școală, însă predominant la grădiniță, participând la activitățile desfășurate în cadrul orelor. De asemenea, am făcut practica la DGASPC.
Maria T
Bonă, Strada 23 August, Otopeni
Buna!! Ma numesc Maria, am 20 ani și sunt studenta la Facultatea de Litere, universitatea București, specializarea limba și literatura romană-limba și literatura engleză. Sunt o persoana calma, răbdătoare, grijulie, atenta si ador copiii. Am avut ocazia sa am grija de o fetita in varsta de 2 ani, care a crescut sub ochii mei pana la 8 ani. De asemenea, am participat la mai multe petreceri la care am avut grija de cei mici. Am oferit sprijin la teme copiilor cu varsta de 6-7-8 ani. Am colaborat cu o familie toată vara 2024 (am incheiat colaborarea deoarece s-au mutat în alt oraș). In momentul de fata, ocazional, ofer servicii de curatenie si sunt bona unui baietel de un an si jumatate. Îmi place sa petrec timp in aer liber, sa merg cu bicicleta, sa desenez. Aștept cu drag sa ne cunoaștem!