Bona în Rosu
Alege bona în Rosu perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Monica-Irina R
Bonă, Strada Herta, Bucuresti
Mă numesc Radu Monica-Irina, am 23 de ani, sunt din București și anul trecut am terminat Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București. Sunt o persoană foarte creativă, calmă, caldă, blândă, iubitoare și răbdătoare, sunt foarte pasionată de psihologie, spiritualitate și dezvoltarea personală. Sunt o persoană deschisă la minte, sociabilă, amabilă și prietenoasă. Înțeleg foarte bine comportamentul uman și sunt fascinată de felul în care se dezvoltă un om în funcție de etapele vârstei lui. Detin abilitati puternice de comunicare. Sunt un om care poate susține pe altcineva în dezvoltarea sa. Sunt dispusă să ajut un copilaș, să îi ofer suport pe perioada nedeterminată de timp, astfel să contribui cu cunoștințele mele la dezvoltarea sa psiho-emotionala sănătoasă. Unele dintre pasiunile mele pe langa cele descrise anterior sunt, pictura, dansul, si desenul. Primesc cu brațele deschise oportunități în acest sens. Vă mulțumesc frumos!
Liliana I
Bonă, Strada Intrarea Turmelor, Mogosoaia
Bona îmi doresc, par-time cu program de dimineață 4 ore. Mulțumesc! Îmi place sa stau cu copiii, sa ne jucam , sa ne plimbam , sa facem tot felul de activități pt vârstă fiecăruia.
Nicoleta G
Bonă, Drumul Gura Ariesului, Bucuresti
sunt o persoana care iubeste copiii, imi place sa ma joc si sa ma distrez cu ei dar in acelasi timp am multa grija. o fire rabdatoare
Ana-Maria B
Bonă, Piata Unirii, Bucuresti
Buna ziua! Ma numesc Ana, am 19 ani, sunt studenta in primul an la sanatate publica si drept, vin dintr-o familie buna unde am invatat ce inseamna respectul si iubirea, iar una dintre cele mai mari calitati ale mele este empatia. Mereu mi-au placut copiii, sa ma joc cu ei, sa ii ajut, sa fiu langa ei cand au nevoie si de multe ori si ei ma plac pe mine la randul lor :). Sunt o persoana organizata, punctuala, deschisa, intelegatoare si foarte prietenoasa.
Florentina L
Bonă, Bulevardul Nicolae Grigorescu, Bucuresti
Bunăăă! :) Îți voi atașa pe scurt câteva detalii despre mine! Dacă rezonezi cu acestea :), aștept cu bucurie să mă contactezi în privat unde putem discuta minuțios! Studii: - Colegiu Național Pedagogic - Universitatea de Litere, Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar Experientă: - bonă a 2 copilași drăgășași de 2, respectiv 8 ani (per. 1 an); - supraveghetor/animator petreceri pentru copii; - educator montessori școală privată, nivel de vârstă 0-3 ani, respectiv 3-6 ani; - educator tradițional, nivel de vârstă 3-6 ani. Iubesc să mă implic în procesul educațional al copiilor, precum şi în acţiunile de supraveghere, îngrijire şi organizare a activităţilor (fie că ţin de masă, odihnă, timp liber, studiu sau activități artistice) conforme cu vârsta, nivelul de înţelegere al acestora şi stagiul de dezvoltare. Optez pentru comunicarea prin empatie, impunerea limitelor ferme, dar calme și bine selecționate, și nu în ultimul rând aplicarea de metode și strategii care conduc la o dezvoltare cât mai sănătoasă și armonioasă a copilului. :)
Ceban A
Bonă, Bulevardul Ion Mihalache, Bucuresti
Здравствуйте Меня зовут Анна Мне 40 лет Ищу работу Няни на постоянной основе с жильём. Стаж: 7лет О себе: Позитивная Активная Серьезная Ласковая Хобби: Боулинг и Чтение
Izabela P
Bonă, Strada Oasului, Otopeni
Buna,eu sunt Izabela,am 19 ani si tocmai am terminat liceul Pedagogic profil pedagogic si sunt in cautarea unui loc de munca...desigur imi doresc sa merg si de dragul copiilor,am facut practica in cei 4 ani de liceu si sunt familiarizata cu aproape tot ce ține de copilasi.
Alexandru B
Bonă, Bulevardul Constructorilor, Bucuresti
Numele meu este cristina am 30 de ani iubesc copii sunt energica blândă și calma. Am experienta cu copii am o fetita de 6 ani și am mai lucrat ca bona la 2 familii ma integrez foarte ușor și de asemenea iubesc animalele de companie. Pe lângă babysitting ma mai pot ocupa și de menaj dacă se dorește.
Monica B
Bonă, Strada Sacasel, Sector 4, Bucuresti
Bună ziua! Mă numesc Monica am 30 de ani sunt mamă a unei fete de 11 ani, sunt sociabilă glumeață, grijulie, înțelegătoare,cu răbdare maximă, punctuala, cu imaginație în tot ceea ce ține de copii astfel in cat el să poată renunța cu ușurință la anumite obiceiuri mai puțin bune sau la ajutorul a învăța lucruri noi totul prin joacă. Îmi place să spun lucrurilor pe nume și nu suport minciuna. De aceea un copil are nevoie de o persoană sinceră in care să aibă încredere și suport maxim. Îmi doresc un job stabil cu contract de muncă și sigur. Daca sunteți interesați va rog frumos sa sunați la acest Nr: 0749581932. Vă mulțumesc!