Bona în Pasarea
Alege bona în Pasarea perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Cristina P
Bonă, Splaiul Independentei, Bucuresti
Mă numesc Cristina, am 20 ani, și sunt studentă la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti, în anul 2. De origine sunt din Tulcea dar stau la cămin în București ceea ce m-a făcut să fiu foarte adaptabilă la situațiile imprevazute de orice tip, dar și la traseele lungi din capitală. Cât despre experientele mele cu copiii, acestea sunt destul de diverse, am fost în tabere pentru copii în care am predat diverse ateliere pentru pitici și am participat la cercuri în care am învățat diverse activități pe care le pot pune în practica. Pot spune ca îmi place să fac asta, iubesc să interacționez cu ei dar și să îi învăț prin joaca diverse lucruri, acestea variind în funcție de vârstă. Sunt o persoană răbdătoare și caldă, mă adaptez ușor la situații imprevizibile și ma coordonez în funcție de nevoile copilului. În timpul liber îmi place să mă plimb, să explorez orașul, să citesc dar și să învăț pentru specializarea mea, să fac voluntariat și să mă înconjor de multa energie pozitivă. Dintre toate aceste lucruri, voluntariatul îmi ocupa cel mai mult timp, în cadrul acesteia făcând activități cu și despre oameni care implica atenție și lucru în echipă, ceea ce m-a făcut sa fiu mai empatica.
Ramona T
Bonă, Calea Mosilor, Bucuresti
Buna ziua! Ma numesc Ramona Tanase, am 28 ani si sunt medic rezident. Am facut voluntariat 2 ani la un afterschool (teme, jocuri) si stau cu copiii prietenilor mei ori de cate ori au nevoie. In weekend pot lucra si de dimineata, iar in timpul saptamanii program flexibil. Sunt o persoana comunicativa, zambitoare, energica, ador sa ma joc si sa fac teme cu cei mici. Detin masina si permis cat. B (experienta condus 10 ani). Multumesc!
Luiza M
Bonă, Bulevardul Dacia, Bucuresti
Iubesc copiii, imi place sa-i fac sa rada, sa-i invat si sa le raspund la intrebari, sa vad cum privesc ei lumea si sa ma minunez cu gratitudine de inocenta lor. Am o atentie patologica la detalii si tin foarte mult sa se vorbeasca romana in mod corect. Din acest motiv, copilul de care voi avea grija va vorbi corect de la bun inceput. Pot, de asemenea, sa-l invat engleza. Nu am fost niciodata o bona per se, dar in schimb sunt mama. Sunt foarte dedicata fiicei mele si, din acest motiv, caut o ocupatie care, in acord cu parintii copilului, sa-mi ofere o oarecare flexibilitate, mai ales ca-mi cresc copilul singura. Cam atat despre mine. Putem vorbi la multe la o eventuala intrevedere.
Culia A
Bonă, Strada Hortensiei, Bucuresti
Studii specializate în lucrul cu copiii. Am administrat un loc de joaca în trecut. Am un job stabil de luni pana vineri 8-14. Ma ocup de fiica mea de 14 ani. Îmi place sa alerg și sa urc pe munte. Îmi ofer disponibilitatea ocazional pentru părinții care vor sa iasă la masa, concert și sa își știe puii distrați și în siguranță
Mihai-Adalbert P
Bonă, Bulevardul Alexandru Obregia, Bucuresti
Buna ziua, Ma numesc Adalbert am 37 de ani. Sunt voluntar la Crucea Rosie Romana Filiala Sectorului 1 din 2013 pana in prezent. Am curs de prim ajutor la zi, actualizat anual. Sunt instructor de prim ajutor pentru Gimnaziale si Licee pe raza sectorului 1 cu Crucea Rosie. Pe parcursul colaborari mele cu Crucea Rosie am participat si Organizat diferite activitati in special pentru persoanele varstnice si Copii cu Disabilitati Fizice, locomotori si psihice. Sunt o persoana optimista, altruista si cu un simt al umorului extrem de dezvoltat.
florentina C
Bonă, Strada Branduselor, Bucuresti
Sunt o persoana vesela,calma, empatica,atenta la detalii,cu foarte mare grija fata de bunul simt ,educatie ,corectitudine,implicata total in dezvoltarea armonioasa a copilului fizic si mental. Iubesc copiii! Cred in educatia cu blandete,dar sunt adepta unor limite.Ca sa invete,copilul are nevoie sa se joace ,sa exploreze,sa experimenteze,sa isi exprime liber gandurile, sentimentele, dorintele,sa invete sa comunice si toate acestea se fac cu atentie ,sprijin ,incredere si rabdare.Copilul face opzitie,cauta sa-i intelegi punctul de vedere.Pune-te in locul lui pastrand raporturile.Intelege-i sentimentele.Da-i ragaz copilului sa se obisnuiasca cu fiecare lucru nou,treptat. A lasa copilul sa faca orice consider ca este o gresala grava.El devine rasfatat,nerespectos,rautacios,indisciplinat si chiar agresiv. A nu-i permite copilului sa faca nimic este la fel de grav,numai ca efectele sunt altele ,devine timid,dezinteresat,frustrat,temator,neindemanatic,nesigur pe el. Este necesar sa intelegi cat mai bine,cu calm si multaaa rabdare, lumea copilului ,ptr ca mai tarziu sa fie un OM desavarsit.
Mihaela M
Bonă, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Bucuresti
Am 55 de ani,sunt mama și bunica Am 5 nepoti ,am lucrat în comerț,curățenie,îmi place foarte mult sa gatesc pot spune ca e una din pasiunile mele ,calma ,serioasa ,punctuala .foarte corecta și serioasa în tot ceea ce fac ,îmi place sa fac totul cu răbdare și ca sa iasă bine.sunt perseverenta și înțelegătoare. Una din pasiunile mele este bucătăria,imi place sa gatesc ,Ofer serviciile mele în domeniu!
Iulia S
Bonă, Strada Schitului, Bucuresti
Bună! Mă numesc Iulia și sunt studentă la FCRP, SNSPA, pe specializarea Publicitate. Pot spune despre mine că sunt o fire energică, empatica și iubesc să socializez. Pasiunile mele sunte unele relevante pentru dezvoltarea copiilor, cum ar fi desenul (în special crochiurile de modă), dansul (am făcut 7 ani de dans sportiv), scrisul creativ și moda, în prezent sunt stilist pentru diferite proiecte creative. Ador să ascult copiii, deoarece cred că aceștia îi pot Învăța pe cei mari cum să trăiască prezentul și să se bucure de micile momente. Abia aștept să ne cunoaștem!
Marycynthia C
Bonă, Strada Ion Minulescu, Bucuresti
Dear Bucharest mommies, are you looking for a nanny who is well educated, speaks good English and have good experience with kids. Well I’m available for the evening shifts on weekends starting from 6pm till 1am
Daria T
Bonă, Strada Mihaela Ruxandra Marcu, Bucuresti
Buna! Sunt studentă la Facultatea de Psihologie si Științele Educației, secția psihologie, în cadrul Universității din Bucuresti. Am lucrat ca terapeut la un centru pentru copii cu autism, având experienta in lucrul cu copii cu intarzieri cognitive. Consider ca un copil are nevoie de a fi stimulat fizic si intelectual, așa ca va pot asigura ca interacțiunea noastra nu se va rezuma la supravegheat. Am multe idei de activități interactive pentru toate vârstele în care copilul să își pună în valoare personalitatea, dar care să îl ajute totodata să își manifeste energia într-un mod productiv. Am învățat că abilități esențiale, de la motricitate si până la cele din cadrul emotional, pot fi învățate prin joc și mi-ar plăcea chiar să împărtășesc cu dvs din experienta căpătată pana acum in lucrul cu copiii speciali. M-as bucura sa va ajut ocazional, in cazul in care doriti sa plecați liniștiti la un eveniment, sau pur și simplu pentru a lua o mică pauză de la responsabilitățile legate de copil, chiar si peste noapte, in weekend sau in deplasare. Sunt disponibilă inclusiv în weekend. Dacă considerați ca rezonam, aștept aplicațiile dvs☺️