Bona în Miroslava
Alege bona în Miroslava perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Maria-Cristina Ț
Bonă, Strada Tatarasi, Iasi
Buna ziua! Ma numesc Cristina, sunt studenta in anul 1 la Facultatea de Psihologie si Stiintele Edicatiei la specializarea Pedagogia invatamantului primar si prescolar! Am participat la multe activitati de voluntariat unde am desfasurat activitati cu un numar mare de copii si imi doresc foarte mult sa lucrez cu ei, chiar si inainte de a ajunge la catedra!
Florina Georgiana Ț
Bonă, Strada Codrescu, Iasi
Bună ziua. Mă numesc Florina Țîncu și în prezent urmez cursurile Facultății de Litere în cadrul UAIC Iași. Sunt absolventă a profilului pedagogic și am lucrat un an ca educatoare la o grădiniță privată din București. În decursul acestui an, mi-am dat seama că iubesc această meserie, iubesc să fiu aproape de copii, să desfășurăm activități interesante, să vorbim, să povestim și să îi ascult. Sunt o fire calmă, blândă, veselă, creativă și responsabilă. De asemenea, în timpul practicii pedagogice din liceu, am predat și la clasele 1-4, având astfel contact și cu elevii mai mari. Îmi doresc ca, la terminarea studiilor, să lucrez în continuare cu preșcolarii și școlarii.
Ioana M
Bonă, Strada Tatarasi, Iasi
Bună ! Mă numesc Ioana, am 27 de ani și doresc să mă implic în activități cu micuții dumneavoastră ! Am terminat facultatea de Teologie, secția Arte Vizuale, în anul 2017, iar anul acesta am terminat masterul în alimentație ! Experiența cu cei mici am dobândit o prin practica în timpul facultății, dar și lucrând ca bonă cu copii de vârste între 3 și 8 ani. Activitățile includeau: pictură, dans, ajutor la teme, dus-intors de la școală, plimbări, activități de creație! Pentru o posibilă colaborare, mă găsiți aici !
Stefania M
Bonă, Stradela Canta, Iasi
Bună ziua ! Numele meu este Miruna, am 23 de ani și sunt în căutarea unui copilaș căruia să îi ofer atenția și energia mea. Sunt licențiată în psihologie și în prezent urmez cursurile masterului de ”Psihologie clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie”. De-a lungul timpului am acumulat suficientă experiență în lucrul cu cei mici, frecventând numeroase voluntariate și ONG-uri care îi vizează pe copii, unele fiind de tip afterschool. Menționez că sunt o persoană plină de energie, creativă și de asemenea responsabilă. Dacă ești în căutarea unui partener de joacă pentru copilașul tău și nu doar a unei persoane care să-l supravegheze nonstop, atunci nu ezita să mă contactezi !Îți mulțumesc pentru atenția acordată! :)
Diaconu A
Bonă, Sos. Bucium, Iasi
Buna. Ma numesc Diaconu Alexandra si am 20 de ani. In momentul de fata sunt studenta la facultatea de Filosofie si Stiinte Social Politice , anul 2. Imi plac foarte mult copiii, din aceasta cauza am si ales aceasta facultate . De a ajuta cat mai multe familii,si mai ale pe cei mici. Sunt implicata si la o fundatie anume " Surasul albastru" ce se ocupa cu, copiii ce au atutism.Sunt o fire foarte rabdatoare, linistita si perseverenta. Imi plac plimbarile ,sa dansez, si sa ma bucur de fiecare moment. ☺
Andreescu A
Bonă, Strada Tatarasi, Iasi
Buna ziua! Numele meu este Antonia, am 18 ani si sunt eleva la Colegiul Mihai Eminescu. Sunt o fire prietenoasa, deschisa, responsabila si directa. Am un frate de 11 ani, si am fost de mult obisnuita cu prezenta copiilor mai mici. Imi plac foarte mult copii, si tocmai de aceea, pe plan profesional sunt si animatoare la petreceri de copii, aniversari de aproape un an. Ca si pasiuni, fac teatru de aproape 10 ani si dans de 6. Pot ajuta la facut mancare, teme(o fac tot timpul cu fratele meu) si putina treaba in casa daca e nevoie. Va astept sa colaboram!😊
Andreea Rebeca D
Bonă, Strada Muncii, Lunca Cetatuii
Am 18 ani , am terminat Seminarul Teologic Ortodox Iași . Sunt o fire calmă și matură dar în prezența copiilor devin o persoană jucăușă și distractivă . Ador copii de la cei mici până la cei mari , îmi place să petrec timpul cu ei și să le acord toată atenția mea .
Mădălina Z
Bonă, Strada Vasile Lupu 90, Iasi
Mă numesc Mădălina și sunt studentă la Facultatea de Litere din Iași. Îmi doresc să devin profesor, deoarece iubesc să lucrez cu copiii. Sunt calmă, creativă, răbdătoare și implicată în ceea ce fac.
Sara H
Bonă, Bulevardul Carol I, Iasi
Îmi plac foarte mult copii și mi-as dori din suflet sa pot avea grija de unul! Sunt o fire foarte răbdătoare și sufletistă
Marina M
Bonă, Sos. Nicolina 1, Iasi
Bună! Eu sunt Marina și doresc să devin Sitter deoarece iubesc foarte mult copiii, îmi place să petrec timpul cu ei și să învățăm împreună lucruri noi și frumoase. Experiența mea cu aceștia provine din familie, unde am avut numeroși verișori la creșterea cărora am ajutat. Sunt o fire foarte prietenoasă, grijulie, înțelegătoare, răbdătoare și veselă, calități care mă ajută să creez rapid legături speciale cu copiii.