Bona în Manastur
Alege bona în Manastur perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Gianina D
Bonă, Calea Floresti, Cluj-Napoca
Bună ziua, Mă numesc Gianina și sunt studentă în anul 4 la facultatea de Construcții. Pe lângă studiile mele, am descoperit o adevărată pasiune în a lucra ca baby-sitter, deoarece iubesc copiii și mă conectez repede cu ei. Îmi place să petrec timp cu cei mici și să contribui la dezvoltarea lor armonioasă și fericită. Sunt foarte flexibilă și mă adaptez cu ușurință nevoilor fiecărei familii. Înțeleg că fiecare copil este unic și am grijă să ascult și să respect întocmai dorințele și instrucțiunile părinților. Fie că este vorba de joacă, activități educative sau respectarea unei rutine stricte, îmi place să mă asigur că fiecare aspect al îngrijirii copilului este realizat conform așteptărilor părinților. Pentru început, aș fi foarte bucuroasă să avem o întâlnire pentru a afla mai multe despre mine și pentru a vedea dacă suntem compatibili. Consider că o întâlnire inițială este esențială pentru a construi o relație de încredere și a asigura o colaborare reușită. Vă mulțumesc pentru considerație și abia aștept să ne cunoaștem!
Iulia C
Bonă, Strada Jupiter, Cluj-Napoca
Buna eu sunt Iulia și sunt studenta la facultatea de Drept. Sunt o fire vesela și plină de viață, amuzanta și mereu cu zâmbetul pe buze. Am o experiență cu copii de mai bine de 6 ani. Particip ca voluntar la o organizație non-profit care se ocupa de copii și care are că scop dezvoltarea abilităților copiilor în cele 4 mari domenii: social, spiritual, fizic și psihic. Am avut grijă de copii, in special cu nevoi speciale, hiperactivi sau dificili. Consider că mereu am făcut față cu brio și în ciuda dificultăților mereu am făcut cu placere.În prezent, caut un loc de muncă care sa îmi ofere posibilitatea de a mă concentra și pe studii, dar și să petrec un timp frumos alaturi de copilul dumneavoastră.
Ovidiu V
Bonă, Calea Floresti, Cluj-Napoca
Sunt singurul bărbat din România, care prestează servicii de babysitting! Am început să am grijă de copii de la o vârsta foarte fragedă, încă de când eram și eu doar un copil. Să iubești copiii nu înseamnă doar să-i admiri de la distanță, ci și să te îngrijești de nevoile şi necesitățile lor. 𝗩𝗶𝘇𝗶𝘂𝗻𝗲𝗮 𝗺𝗲𝗮: Să creez un mediu sigur și plin de bucurie pentru copiii din Cluj-Napoca, oferind nu doar servicii de babysitting, ci și o experiență afectuoasă și educativă care să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă. 𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝘀𝗮̃ 𝗰𝗼𝗹𝗮𝗯𝗼𝗿𝗲𝘇𝗶 𝗰𝘂 𝗺𝗶𝗻𝗲❓ 𝗘𝘅𝗽𝗲𝗿𝗶𝗲𝗻𝘁𝗮̃: Cu o experiență îndelungată încă din copilărie, am dobândit cunoștințe solide și empatie în îngrijirea copiilor. 𝗨𝗻𝗶𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲: Fiind singurul bărbat din Cluj-Napoca în acest domeniu, ofer o perspectivă diferită și un mediu de încredere pentru copii și părinți. 𝗥𝗲𝗹𝗮𝘁𝗶𝗶 𝗮𝘂𝘁𝗲𝗻𝘁𝗶𝗰𝗲: Construiesc relații autentice și de încredere cu familiile, fiind un partener de încredere în creșterea și dezvoltarea copiilor. 𝗙𝗹𝗲𝘅𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝘀𝗶 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲: Sunt deschis la comunicare, adaptabil și flexibil pentru a îndeplini nevoile unice ale fiecărei familii. 𝗥𝗲𝗰𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱𝗮̃𝗿𝗶: Feedback-ul pozitiv al familiilor anterioare evidentiază calitătile mele de babysitter dedicat si devotat.
Carla M
Bonă, Strada Arinilor, Cluj-Napoca
Salutare! :D Mă numesc Carla și am 24 de ani. Sunt absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a masterului de Tehnici Psihologice pentru controlul comportamentului și dezvoltarea potențialului uman. Sunt o fire empatică și caldă, plină de viață, dezinvoltă și comunicativă. Iubesc copii și sunt o mătușica mândră a doi nepoței, primul are 2 ani și jumatate, iar al doilea are aproape 6 luni, cu care petrec timp săptămânal. În prezent, sunt în căutarea unui loc de muncă part-time, în care să pot creea un mediu de dezvoltare armonios pentru copilași, alături de o familie care are nevoie de ajutor! :)
Adela R
Bonă, Strada Bucuresti, Cluj-Napoca
Bună, numele meu este Adela și sunt educatoare la grupa mică. Am absolvit faculatea de Psihologie și Știinte ale Educatiei, specializarea Pedagogiei Învățământ prima și Preșcolar.Experiența 3 ani.
Elena D
Bonă, Strada Primaverii 6, Cluj-Napoca
Buna ziua,ultimul pitic ingrijit, 1baietel (9luni -2ani si 4 luni), am lucrat ca bona,( am lucrat si supraveghetor. Insotitor grupuri copii), vorbesc engleza conversational, imi place sa citesc povesti, sa mergem in parc , sa facem jocuri educative, sa ofer siguranta copiilor ingrijiti, ,pot ajuta menaj,pot aduce recomandare de la ultima familie, 🐣
Ioana S
Bonă, Strada Alexandru Vaida Voevod, Cluj-Napoca
Sunt mamă și profesor de Limba si literatura română, cu peste 10 ani de experiență in domeniu, absolventă de Liceu Pedagogic, spcializarea învățător - educator. În prezent sunt profesor la Colegiul Pedagogic. Iubesc copiii, stabilesc foarte ușor conexiunea cu aceștia, activitatea cu copiii fiind domeniul de activitate care mă împlinește. În perioada vacanțelor vă ajut cu mare drag și vă asigur că timpul petrecut cu copilul dumneavoastră va fi un timp ce presupune atât joacă, cât și activități de învățare, ceea ce noi numim joc didactic in limbaj de specialitate. Iubesc, de asemenea, lectura, natura și animalele de companie, considerând ca fiecare experiență si fiecare întâlnire cu oamenii ne aduce plus valoare.
Iulia S
Bonă, Calea Floresti 1, Cluj-Napoca
Mă numesc Iulia Sîrbu, sunt studentă în anul 3 la postliceala sanitară pentru asistenți medicali generaliști și anul 2 la facultate de psihologie, specializarea psihopedagogie specială, UBB. Am experiență cu copilașii de toate vârstele. Mă înțeleg bine cu ei, am răbdare, sunt responsabilă, punctuală și atentă.
Elisa M
Bonă, Calea Manastur, Cluj-Napoca
Bună. Numele meu este Elisa si sunt absolventa a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerii și studenta la Facultatea de Psihologie, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Am 24 de ani și sunt o fire vesela și prietenoasa. Cu o prezenta activa in creșterea copiilor din jurul meu (nepoți, verișori și prieteni) și o experienta de peste 3 ani in domeniul de baby-sitting, pot sa spun ca am fost pasionata de când țin minte de creșterea și educarea copiilor. Atat in perioada liceului cât și a facultății am activat part-time ca bona, iar zâmbetul de pe fetele copiilor îmi aduce o mare bucurie.
Maria M
Bonă, Strada Timisului, Cluj-Napoca
Hello everybody☀️eu sunt Maria,o persoana energica, comunicativa si cu multa pofta de viata. Cel mai mult imi place sa imi petrec timpul facand ceea ce iubesc :sa ajut oameni, sa cant, sa dansez si mereu sa creez dintr-un lucru banal ceva artistic. Nu demult am absolvit liceul si sunt anul 2 la Faculatatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei. Sa stau cu copiii a fost dintotdeauna una din activitatile pe care le faceam cu drag si nu ma oboseau deloc. Urmaresc sa vin mereu cu ceva nou cand vine vorba de babysitting si ma adaptez usor in functie de copil😊.If you want to know me better,send me a message.☀️