Bona în Iara
Alege bona în Iara perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Alina P
Bonă, Strada Traian, Cluj-Napoca
Hei! Sunt o fire pasionată de frumos, iar copii sunt preferații mei. :) Sunt studentă la uad la secția pictură. Pun pasiune în tot ce fac și îmi doresc foarte mult să pot interacționa cu copiii. Sunt și o fire curioasă si vreau fiu prezentă la dezvoltarea lor. Mă înțeleg foarte bine cu cei mici și mi se pare genial cat de prezenți sunt. Nu tu griji și piedici pe care le mai au adulții. De abia aștept să ne cunoaștem!
Raluca D
Bonă, Strada Jupiter, Baciu
Studentă la drept, solistă de muzică populară, iubitoare de copii și cu o experiență de un an ca bonă.
Gabriela C
Bonă, Aleea Padin, Cluj-Napoca
Sunt o persoana foarte empatica și iubitoare. Am experiență cu creșterea copiilor mei(5 ani și 8 ani), iar studiile mele sunt universitare(Masterat Management). Vorbesc foarte bine limba engleza și sunt dispusa sa fac activități cu copiii(ieșit afară, gătit împreună, jocuri educative). Doresc reprofilarea in sistemul de educare a copiilor urmând să încep facultatea de Psihologie la distanță, linia Învațămant primar și preșcolar din octombrie. Ofer profesionalism și seriozitate.
Oprea A
Bonă, Str. Eroilor Nr 270, Floresti
Buna, ma numesc Alexandra, am 25 de ani și caut un loc de munca ca și bona. Am experiența 3 ani in Italia și 6 luni in Irlanda.
Elisa M
Bonă, Strada Simeria, Cluj-Napoca
Sunt un babysitter dedicat, responsabil și de încredere, cu o experiență . Am dezvoltat abilități excelente de comunicare și răbdare, reușind să creez un mediu sigur și plăcut pentru copii. Sunt atentă la nevoile fiecărui copil și pot gestiona cu ușurință situații neprevăzute. Abilități și Calificări: - Experiență în îngrijirea copiilor de la 2 ani-10ani - Abilități de prim ajutor și CPR (dacă este cazul) - Creativitate în dezvoltarea activităților educative și de recreere - Gestionarea alimentației și prepararea meselor sănătoase pentru copii - Asistență la teme și activități școlare - Organizarea programului zilnic, inclusiv orele de somn, joacă și studiu Responsabilități anterioare: - Supravegherea și îngrijirea copiilor în absența părinților - Planificarea și participarea la activități educative și recreative - Menținerea unei comunicări eficiente cu părinții despre evoluția și starea copiilor - Asigurarea unui mediu curat și sigur pentru copii
Elena D
Bonă, Strada Cojocnei 5, Cluj-Napoca
Sunt studentă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială în anul 1, sunt o mare iubitoare de copii, sunt o persoană calmă și foarte pozitivă, punctele mele puternice pentru acest job fiind legate de aceste aspecte.
Ionela B
Bonă, Strada Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cluj-Napoca
Sunt o persoană răbdătoare, responsabilă și empatică. Îmi place să lucrez cu copiii și am experiență în acest domeniu.
Renata B
Bonă, Strada Iris, Cluj-Napoca
Sunt voluntara la o biserica, unde ajut cu copii. Hobby-urile mele sunt citire, gatire, drumetii.
Alina P
Bonă, Calea Motilor, Cluj-Napoca
Mă numesc Alina, sunt studentă în Cluj-Napoca și caut un loc de muncă ca și bona deoarece iubesc copiii și ar fi cel mai plăcut job pe care aș putea să îl am. Sunt foarte sociabilă, deschisă, învăț repede, sunt blândă și știu cum să mă descurc cu un copil!
Clara Maria B
Bonă, Strada Bobalnei, Cluj-Napoca
Buna tuturor, eu sunt Maria, o persoana calma, comunicativa, blanda. Iubesc foarte mult copiii, sunt mama la randul meu, am un baiat in varsta de 20 de ani. Am urmat un curs de Psihologie generala si de relationare cu copiii cu probleme speciale si de 15 ani lucrez cu copiii. Am lucrat cu copiii atipici, cu autism, cu ADHD, dar si cu copii tipici. Am lucrat la scoala primara, speciala Samus, iar acum sunt asistent social. Disponibilitatea mea e part-time, in prima parte a zilei, inclusiv in weekend. Ma pot deplasa oriunde in Cluj. Am lucrat cu copii de toate varstele, de la 1 anisor la 20 de ani. Am lucrat si cu bebelusi de 6 si 9 luni, dar pe termen scurt. Pentru mine e foarte importanta compatibilitatea, chimia cu familia, cu copilul, sa ne intelegem bine si sa putem comunica.