Bona în Iași
Alege bona în Iași perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Ecaterina P
Bonă, Strada Gospodarilor, Lunca Cetatuii
Sunt o persoană dinamică, perspicace și dedicată muncii mele, având o pasiune profundă pentru a-i ajuta pe cei din jur, în special pe copii. De peste patru ani, am avut oportunitatea de a lucra ca animator în tabere și la petreceri pentru copii, unde am acumulat o experiență valoroasă în interacțiunea cu aceștia și în educația non-formală. În plus, am oferit meditații pentru elevii de liceu, ceea ce îmi permite să fiu un sprijin educațional consistent și adaptat nevoilor fiecărui elev. Muzica ocupă un loc special în viața mea, fiind una dintre principalele mele pasiuni. De-a lungul anilor, am fost membră a mai multor coruri, iar de un an și jumătate studiez pianul și fac parte din corul Universitas. Consider că pot contribui semnificativ la dezvoltarea unui copil interesat de muzică, ajutându-l să descopere și să își cultive această latură artistică. De asemenea, voluntariatul a jucat un rol esențial în formarea mea, oferindu-mi ocazia de a dobândi o experiență valoroasă în lucrul cu copiii și în organizarea de activități pentru aceștia. Pe lângă acestea, mai am câteva pasiuni pe care nu am reușit să le practic la fel de frecvent din cauza programului încărcat, dar care rămân importante pentru mine: desenul, dansul și excursiile în natură.
Andreea C
Bonă, Strada Vasile Lupu, Iasi
Sunt o persona dinamica, perseverenta, prietenoasa, ambitioasa,comunicativa, cu un spirit de echipa bine dezvoltat dobândit prin implicarea in activitati scolare si de voluntariat.
Georgiana I
Bonă, Strada Vasile Lupu, Iasi
Sunt o persoană responsabilă mai presus de toate. Energică, cu atitudine pozitivă și comunicativă. Îmi plac foarte mult copiii și de obicei foarte repede mă plac și ei pe mine😊 aștept cu drag să ne cunoaștem și să pot fi de ajutor.
Raluca N
Bonă, Strada Valeni, Iasi
Sunt studentă la UMF Medicină Generală în anul 2. Am terminat Colegiul de Artă Octav Bancila unde am învățat să cant la pian, chitară și instrumente de percuție. Îmi plac foarte mult copiii, îmi place să îi învăț lucruri noi, să petrec timpul cu ei, să îi ajut la teme și să mă joc. Fac parte din Organizația Națională Cercetașii României încă de la 12 ani unde am avut destule responsabilități în privința copiilor și am învățat cum să mă descurc cu aceștia.
Stefania B
Bonă, Strada Sarmisegetuza, Iasi
Sunt o persoana sociabila, comunicativa, empatică, ador copii, pot desfășura activități specifice vârstei
Iancu L
Bonă, Bulevardul Chimiei 101, Iasi
Sunt o fire foarte plina de energie si am lipici la copii. Prezint un numar larg de calitati in acest domeniu, avand experienta. Abilitati: gatit, idei de activitati cu cei mici (si cei mari), rabdare infinita. In prezent sunt stundenta la drept. Vorbesc italiana si engleza fluent.
Andreea-Ionela L
Bonă, Strada Copou, Iasi
Sunt o fire comunicativă, mă simt bine atunci când am grijă de copii, fiind sora mai mare am învățat ce înseamnă răbdarea cu aceștia
Alexandra A
Bonă, Bulevardul Socola, Iasi
Bună sunt o tanar de 17 ani , caut un loc de munca ca bona... Am mai lucrat și în alte familii toate fiind foarte mulțumite. Ma descurc cu, copii de toate vârstele, sunt prietenoasa, activa și harnica .
Yngryd Mara A
Bonă, Soseaua Nicolina, Iasi
Am 23 de ani, studiez la facultatea USV din Iași (master în anul al 2-lea). Am o sora mai mică și am avut grijă de ea de când ma știu. Iubesc copiii și am foarte multă răbdare în general. Îmi place să învăț mereu lucruri noi. În timpul liber aleg sa fac sport și să mă bucur de timpul petrecut cu cei dragi.
Biabcq G
Bonă, Aleea Tudor Neculai 160, Iasi
Ma numesc Bianca, am 18 ani, sunt eleva in clasa a 12-a. Am experienta cu copii (am 2 verisori mai mici de care mai am grija si am stat constant cu ei cand erau mici si de asemenea am mai avut grija si de alti copii),imi plac foarte mult copii si sunt si o fire răbdătoare si deschisa. Sunt disponibila in judetul Iasi