Bona în Glina
Alege bona în Glina perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Irina D
Bonă, Strada Nasaud, Bucuresti
Sunt o tânără pasionată de educația timpurie, aflată în ultimul an la Facultatea de Psihologie, unde am avut oportunitatea de a descoperi și de a aprofunda complexitatea dezvoltării umane. Îmi doresc să devin educatoare pentru că iubesc să fiu alături de copii în primii lor pași pe drumul cunoașterii, să îi ajut să își descopere potențialul și să îi ghidez cu răbdare și empatie în explorarea lumii din jurul lor. Pentru mine, educația este mai mult decât o profesie—este o vocație. Cred cu tărie că fiecare copil are un mod unic de a învăța și de a se exprima, iar rolul meu este să îi ofer sprijinul și încurajarea necesare pentru a se dezvolta armonios. Sunt o persoană creativă, plină de energie și mereu dornică să învăț lucruri noi, conștientă de responsabilitatea pe care o implică formarea copiilor în primii ani de viață. Colegiu / Studii postliceale: Psihologie, sunt anul 3 Andrei Saguna , Constanța De mica mi-a plăcut să interacționez cu lumea și să ascult oamenii. Cu ajutorul facultății mi-a deschis și mai mult mintea pentru cunoștiințe noi și pentru a putea înțelege mult mai bine creierul uman. Am terminat liceu Internațional de informatica din Constanța Experiență Lucrez ca educatoare Am facut practica la centrul de copiii cu dizabilitati din constanta DGSAPC Abilități Psihologie aplicată: Expertiză în evaluarea psihologică, tehnici de consiliere și intervenții pentru dezvoltarea personală și emoțională. Analiză și rezolvare de probleme: Capacitate de a eva
Aur T
Bonă, Strada Chitarei, Bucuresti
Bunaa! Numele meu este Tania, am 23 de ani, am terminat facultatea anul trecut, iar in prezent lucrez. Sunt o persoana responsabila si ambitioasa. Imi doresc sa am grija de copilasi in lipsa dvs. Am o sora mai mica, pot sa zic ca am o mica experienta, deoarece cand eram mai mica parintii nostrii ne mai lasau singure acasa, dar si faptul ca am crescut cu ea.
هيام ل
Bonă, Sos. Colentina 56, Bucuresti
Buna ziuaa! Am 22 de ani, sunt studenta in anul III la kinetoterapie si imi doresc ca in timpul liber sa am grija de ingerasi ❤️
Stefania D
Bonă, Strada Leordeni 183, Popesti-Leordeni
Buna 🤍 numele meu este Stefania , am lucrat ca asistenta la o grădinița , a fost o experiența unica sa lucrez cu copii și îmi doresc sa lucrez in acest domeniu , împreuna vom avea diverse activități creative și interactive dar putem face si teme pentru școala primara sau generala , pot lucra de luni pana duminica in orice interval de timp 🤍
Alina V
Bonă, Drumul Dealul Bradului 93, Bucuresti
Mă numesc Alina Elena Voicu, am 44 de ani și sunt mama a 2 fete de 21 si 13 ani. Lucrez de luni până vineri ca funcționar administrativ la o unitate de învățământ și îmi doresc un al doilea job pentru completarea veniturilor. Iubesc copiii si mă dedic îngrijirii lor atât dpdv al siguranței cât și educativ. Sunt dispusă să respect programul cerut de mamică (hrană, activități educative, teme, program de somn, plimbare afara, în parc, tratament etc). Doresc o colaborare transparentă cu mămicile. Prefer îngrijirea copiilor in locuința proprie care este un apartament cu 3 camere intr-un cartier rezidential din zona Bl. Metalurgiei, Berceni. Apartamentul are toate conditiile necesare bunei ingrijiri ale unui/unor copil/copii. Prefer colaborare în zilele de Sâmbătă și Duminică și uneori în cursul săptămânii după ora 17. Sunt o fire activă, matinală, cu experiență in îngrijirea copiilor, eu fiind cea care mi-am crescut si îmi cresc aproape in exclusivitate copiii. Fetele mele sunt măricele acum, Cristina este la facultate iar Maria a inceput clasa a VII-a.
Alexandra M
Bonă, Soseaua Oltenitei, Bucuresti
Buna. Am 21 de ani și sunt studenta in București. Sunt in căutarea unui loc de munca ca bona/partener de joaca in timpul saptamanii, de preferabil după ora 15:00, însă ocazional și in prima parte a zilei, dar și in unele weekend-uri / pe timpul nopții . Sunt o fire prietenoasa, empatica și am experiența cu cei mici.
Delia Ioana P
Bonă, Piata Romana, Bucuresti
Numele meu este Delia. Sunt absolventa de liceu pedagogic, iar in prezent urmez studiile universitare in cadrul ASE. Sunt o persoana ce iubește copiii, liniștita si care poate lucra cu cei mici cu foarte mare ușurintă.
Teodora R
Bonă, Strada Valea Ialomitei, Bucuresti
Buna ziua! Numele meu este Rosioru Teodora, am 20 de ani si sunt studenta la Facultatea de Litere, anul 2. Am practicat ca bona si in orasul meu natal, am facut voluntariate cu copiii pe perioada scolii, inclusiv cea a liceului ajutandu-i la teme, iar in prezent fac pregatiri cu ei la limba romana. Sunt o persoana sociabila, empatica, rabdatoare si iubesc copiii.
Amalia-Georgiana V
Bonă, Bulevardul Iuliu Maniu, Bucuresti
Buna! Ma numesc Voicu Amalia-Georgiana, am 19 ani, si sunt studenta in anul 2 la Facultatea de Comunicare si Relații Publice. Sunt o persoana extrovertită, răbdătoare si intelegatoare. Îmi plac foarte mult copiii, si ma simt foarte bine in prezenta acestora. Îmi place sa ma joc cu ei si sa ii fac tot timpul sa zâmbească. Eu sunt singura la părinți, dar familia mea este una numeroasa, si am o mulțime de verișori mai mici decât bine, deci pot spune ca am o oarecare experiența cu cei mici.
Andreea T
Bonă, Bulevardul Chisinau, Bucuresti
Buna, numele meu este Andreea, am 19 ani si sunt studenta. Am facut voluntariat in cadrul unei gradinite si in cadrul unei scolii unde am avut ocazia de a lucra in regim “after-school” cu copiii cu varste cuprinse intre 3-12 ani Mereu mi a facut placere sa stau inconjurata de cei micuti si sa ii binedispun cu starea mea de spirit, sa ne jucam si sa ne creem impreuna activitati placute. Sunt disponibila ocazional.Astept cu mare drag sa ne cunoastem!