Bona în Florilor Nr12
Alege bona în Florilor Nr12 perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Andreea B
Bonă, Strada Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cluj-Napoca
Bună ziua! Mă numesc Andreea, am 18 ani, sunt studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie și îmi doresc un job ca babysitter, având experiență în acest domeniu. Am făcut voluntariat cu copiii din centrele de plasament, ajutându-i la teme și organizând activități pentru aceștia. În ceea ce privește programul meu, ies de la facultate în fiecare zi la ora 14, însă zilele de marți, sâmbătă și duminică le am libere. Am experiență în acest domeniu de aproximativ 5 ani, având grijă atât de alți copilași, cât și de sora mea mai mică, încă de când era bebeluș, între noi fiind o diferență de 10 ani, iar părinții noștri fiind plecați la muncă aproape toată ziua. Sunt o persoană răbdătoare, empatică, creativă, organizată, responsabilă, punctuală. Sper să putem colabora cât mai bine!😊
Beatriz H
Bonă, Strada Observatorului, Cluj-Napoca
Bună, sunt Beatriz, mă consider o persoană socială, calmă, dulce la vorbă, amuzantă, mă adaptez repede în orice situație, nu mă enervez, nu țip niciodată când e vorba de o discuție în contradictoriu
Denisa P
Bonă, Strada Dunarii, Cluj-Napoca
Bună! Am 22 de ani şi sunt studentă la master la Psihologie. Sunt o persoană foarte empatică şi am experientă cu petrecerea timpului si grija de un copil, deoarece am un frate cu 10 ani mai mic de care am avut grijă. Prietenoasă, îmi place să mă joc şi să petrec timp cu cei mici.
Dana P
Bonă, Strada Urusagului, Floresti
Sunt o persoană responsabilă, empatică și răbdătoare, cu o reală pasiune pentru lucrul cu copiii. Îmi place să creez un mediu sigur și plăcut, în care cei mici să se simtă în largul lor. Am experiență în organizarea de activități educative și recreative, adaptate fiecărei vârste. Îmi doresc să ofer sprijinul necesar copiilor pentru a se dezvolta armonios, în timp ce părinții pot avea încredere că micuții sunt în siguranță.
RODICA M
Bonă, Strada Frunzisului, Cluj-Napoca
Îmi ofer experiența educațională în lucrul cu copiii, cu precădere în timpul dimineții, interval orar 8.30 - 13.00. Îmi place să mă joc, să comunic cu cei mici și să contribui la creșterea și educarea lor armonioasă.
Cecilia S
Bonă, Strada Marasesti, Cluj-Napoca
Mă numesc Cecilia, am terminat la Facultatea de Psihologie în specializarea psihopedagogie specială.
Sonia D
Bonă, Strada Eroilor, Floresti
Bună ziua, mă numesc Dumitrache Sonia și am 19 ani. Sunt în primul an la postliceala sanitară Victor Babeș și dețin diplomă de bacalaureat. Sunt voluntară la SMURD de aproape 1 an iar această activitate mă formează în continuare, sunt o fire calmă, răbdătoare și prietenoasă.
Szilagyi L
Bonă, Strada Ion Luca Caragiale, Cluj-Napoca
Aș vrea să pot oferi serviciile cerute de dumneavoastră, iubesc copilașii Mereu când întâlnesc un copil nu se mai dezlipește de mine și sunt familiarizată cu nevoile copilului , poate pentru ca am și 5 nepoți micuți !
Nadine C
Bonă, Strada Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cluj-Napoca
Sunt Cheveresan Nadine, am 20 de ani și sunt studentă în anul 2 la Facultatea de Istorie și Filosofie. Am experiență ca bonă, deoarece am mai lucrat în acest domeniu și am avut ocazia să petrec timp cu copiii, ajutând familiile cu îngrijirea lor. Îmi place să interacționez cu cei mici, să le ofer un mediu sigur și plin de activități educative și distractive. Sunt o persoană răbdătoare, atentă la detalii și foarte organizată. Îmi place să citesc și să împărtășesc această pasiune cu copiii, încurajându-i să descopere lucruri noi și să își dezvolte creativitatea. Sunt responsabilă și de încredere, mereu dispusă să îmi adaptez activitățile pentru a corespunde nevoilor fiecărei familii.
Linda M
Bonă, Piata Mihai Viteazu, Cluj-Napoca
Sunt o persoană responsabilă, atentă și iubitoare de copii, cu experiență în îngrijirea copiilor de diverse vârste. Am o pasiune pentru a-i ajuta pe cei mici să se dezvolte într-un mediu sigur și plin de afecțiune. Îmi place să organizez activități educative și creative care stimulează imaginația și învățarea, adaptate nevoilor fiecărui copil. Sunt o persoană calmă, răbdătoare și reușesc să gestionez cu ușurință situațiile stresante. Îmi place să petrec timp în aer liber și să încurajez copiii să exploreze și să învețe din mediul înconjurător. Sunt, de asemenea, foarte flexibilă și disponibilă pentru a mă adapta programului și nevoilor familiei.