Bona în Dobroesti
Alege bona în Dobroesti perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Alexandra D
Bonă, Strada Buzoieni, Bucuresti
Salut, sunt Alexandra și am 23 ani. Am absolvit Facultatea de Arte plastice departamentul de grafică din cadrul UNArte București. De asemenea am absolvit și modulul psihopedagogic. Predau engleză în particular de aproximativ 3 ani, iar acest lucru mi-a oferit experiența în lucrul cu copiii. Am răbdare și pot gestiona eficient orice situație cu copiii. Mi-ar plăcea să ofer o mână de ajutor părinților și familiilor care își doresc o persoană tânără și dedicată să petreacă timpul cu cei mici.
Soroiu Ș
Bonă, Drumul Jilavei, Bucuresti
Buna. Ma numesc Stefania, dar toata lumea imi spune Stefi. In prezent sunt studenta in anul 2 la UTCB Facultatea de Constructii Civile Industriale si Agricole. Iubesc copiii din tot sufletul, dar asta nu inseamna ca o sa trec peste cerintele parintilor. Ocazional mai dau si meditatii la matematica. Inventez tot felul de activitati interactive pentru copii si urasc sa spun “nu” copiilor ( prefer sa folosesc alte cuvinte, sa le explic de ce ar fi mai bine sa facem altfel fata de cum ar vrea ei. (Asta in cazul in care este necesara nevoie sa i refuz ))
Lucica A
Bonă, Strada Scolii, Dumbraveni
Numele meu este Lucica Andrei, am 60 de ani si locuiesc în localitatea Dumbrăveni, județul Ilfov. Am experiență ca bonă de 13 ani, timp în care am avut grijă de copii cu vârste cuprinse între 5 luni și 4 ani. Sunt o persoană caldă, îmi face plăcere să petrec timp cu copiii și să facem diverse activități împreună.
Bianca I
Bonă, Strada Maior Vasile Bacila 37, Bucuresti
Buna! Ma numesc Ionascu Bianca, am 20 de ani si sunt studenta in anul doi la facultatea de Limbi Moderne Aplicate (ASE). Am înghețat acest an de studiu cu dorința de a lucra part-time undeva si a urma niste cursuri pentru propria mea dezvoltare, asa ca am un orar destul de flexibil. Cunosc limba engleza la un nivel mediu-avansat (detin un certificat de engleza Cambridge-CAE) , sunt interesata de desen, psihologie, gătit, sport. Am jucat volei de performanță timp de 8 ani, cultivand astfel o personalitate disciplinata, devotata si prietenoasa. Consider ca sunt o persoana calma, blanda, cu un spirit creativ, putin timida. Imi place sa lucrez cu copii, lucru pe care l-am aflat in urma timpului petrecut cu elevii de generala carora le dau meditații la engleza (incepatori) si cu verișoara mea, o fetiță draguta de 8 ani pe care o supraveghez uneori. Am experienta in voluntariat, iar momentan fac parte din asociatia Frends. In cazul in care considerați ca serviciile mele v-ar fi de ajutor, nu ezitați sa ma contactați. Mulțumesc frumos!
Mihaela B
Bonă, Strada Peles 44a, Bucuresti
Am 36 de ani ,sunt o persoana diapusa sa incerce in orice domeniu,sociabila ,muncitoare si responsabila!
Miruna N
Bonă, Bulevardul Timisoara, Bucuresti
Studentă responsabilă și empatică, pasionată de lucrul cu copiii, caut un rol de bonă pentru a oferi sprijin educațional și emoțional, asigurând un mediu sigur și plăcut pentru dezvoltarea acestora. Studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, absolventă a Liceului Pedagogic “Spiru Haret,” caut un post de bonă pentru a sprijini dezvoltarea copiilor într-un mediu sigur, educativ și plăcut. Mă remarc prin răbdare, empatie și abilități de organizare, fiind pasionată de lucrul cu copiii și de promovarea creșterii lor armonioase.
Carmen N
Bonă, Sos. Vartejului, Bucuresti
Am lucrat cu copii la cresa mai bine de 20 ani. Sunt empatica. Sunt atenta la nevoile copiilor. Sunt serioasa si punctuala.
Florina Nicoleta S
Bonă, Strada Rasaritului, Bucuresti
De mică sunt învățată să am grijă de cei mici îmi plac enorm copii . Am 19 ani și îmi este mai ușor “să mă pun la mintea celor mici”
Georgiana B
Bonă, Strada Budieni, Bucuresti
Sunt o persoană sociabilă, care iubește să petreacă timp cu copiii. Am experiența necesară pentru îngrijirea acestora.