Bona în Cojasca
Alege bona în Cojasca perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Daria M
Bonă, Strada Preciziei, Bucuresti
Bună! Mă numesc Daria și sunt studenta în cadrul Facultății de Psihologie, unde urmez și modulul psihopedagogic. Am experiență cu copiii prin prisma voluntariatelor (preșcolari, școala primară, școala generală) și fiind în permanență alături de nepoata mea (preșcolar) :) Mă consider o persoană calmă, răbdătoare, dar și inventivă, mă adaptez repede la probleme și situații neprevăzute. În timpul liber îmi place să citesc (ficțiune și nu numai), să fac sport, în special să dansez, și scrisul creativ. Îmi place să lucrez cu copiii și sper să ne înțelegem de minune!
Jasmine P
Bonă, Strada 23 August, Otopeni
Mă numesc Jasmine, indragesc foarte mult copiii și dispun de timp liber in timpul saptamanii in a doua jumatate a zilei. Prefer ocazional, 1-2 zile pe saptamana sau pe termen scurt/ocazii etc! :)
Ana-Maria A
Bonă, Bulevardul Pipera, Voluntari
Sunt educatoare cu o experiență de 6 ani în lucrul cu copiii și am o pasiune deosebită pentru a le sprijini dezvoltarea și a le crea un mediu sigur și plin de învățătura. Iubesc să petrec timp alături de copii și să îi ajut să învețe prin jocuri, activități educative și interacțiuni plăcute. Servicii oferite: Îngrijire copii de orice vârstă, de la bebeluși până la școlari. Activități educative și recreative adaptate vârstei copilului. Supraveghere și însoțire la diverse activități. Asigurarea unui mediu calm și sigur, în care copiii se simt confortabil și fericiți. De ce să mă alegi? Experiență de 6 ani în domeniu și cunoștințe solide despre nevoile copiilor. Abilități de comunicare excelente și răbdare. Iubesc copii și sunt dedicată creării unui ambient pozitiv pentru dezvoltarea lor. Mă bucur să fiu alături de cei mici și să contribui la momentele lor de învățare și distracție!
Violeta M
Bonă, Bulevardul Iuliu Maniu, Bucuresti
Sunt o persoană veselă, energică și am o mare pasiune pentru a petrece timp cu copiii. Am experiență în lucrul cu copiii, având chiar și experiență în animații, unde am avut ocazia să interacționez și să mă conectez cu cei mici. Sunt răbdătoare, atentă la nevoile lor și îmi place să contribui la dezvoltarea lor armonioasă și fericită.
Ioana B
Bonă, Aleea Ariesul Mare, Bucuresti
Sunt babysitter cu 2 ani de experiență și recomandări, gata să aduc zâmbete și voie bună copiilor între 2 și 6 ani. Îmi place să petrec timp de calitate cu cei mici, să ne jucăm, să citim povești și să râdem împreună. Sunt o persoană empatică, calmă și răbdătoare, iar siguranța și fericirea copilului sunt întotdeauna pe primul loc. Ce ofer: Activități creative și interactive Răbdare și empatie Atmosferă veselă și sigură
david l
Bonă, Strada Baicului, Strejnicu
buna ma numest larisa am 16 ani si imi caut un job in domeniul de bona dupa ore,am experienta cu copii deoarece am mai fost bona la copii intre 9luni-10 ani
Diana Elena H
Bonă, Bulevardul Iuliu Maniu, Bucuresti
Bună! Mă numesc Diana și sunt studentă la Facultatea de Istorie. Sunt o persoană prietenoasă, blândă și calmă, iar dragostea mea pentru copii a început cu mulți ani în urmă. Am avut plăcerea de a preda limba engleză unor copii cu vârste între 4 și 14 ani, o experiență care mi-a adus multe momente frumoase și învățăminte valoroase. În plus, creșterea verişorului meu mai mic m-a ajutat să înțeleg mai bine cum să mă comport cu cei mici, cum să le captez atenția și, mai ales, cum să îi sprijin în dezvoltarea lor. Dacă aveți întrebări sau doriți mai multe detalii, nu ezitați să mă contactați!
Catalina H
Bonă, Bulevardul Banu Manta, Bucuresti
Profesor învățământ primar și preșcolar, cu experiență atât în lucrul cu copiii de grădiniță cat si cu cei de școală. Am lucrat și la afterschool, cu responsabilități în efectuarea temelor și lucrul suplimentar.
Ammar I
Bonă, Soseaua Stefan cel Mare, Bucuresti
Sunt o persoană foarte atenta ador copii am la rândul meu un băiețel chiar și înaintea lui am lucrat cu copii am o atracție atare la copii iubesc natura pasiunile mele sunt florile
Iulia P
Bonă, Soseaua Panduri, Bucuresti
Buna, am 24 de ani, un job intr-o corporatie, vorbesc engleza si germana nivel avansat, am terminat ASE licenta si master si mai am o sora si un frate mai mici. Am fost voluntara intr-un centru de plasament din Constanta. Sunt aici sa ofer timpul meu din weekend pentru baby sitting, eventual si de L-V dupa ora 18.