Bona în Codlea
Alege bona în Codlea perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Narcisa M
Bonă, Strada Carierei, Brasov
Mă numesc Narcisa-Maria, sunt studentă în cadrul Universității Transilvania, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar, așadar de aici se poate descoperi pasiunea pentru a lucra cu cei mici. Sunt o fire sociabilă, am lipici la cei mici. Organizez și desfășor foarte multe activități atât cu copii de ciclul preșcolar și primar. Practica de asemenea am realizat-o în grădinițe și scoli printre cei mici.
Georgiana Elena T
Bonă, Strada Bronzului nr. 56
Bună! Eu sunt Georgi,am 21 de ani, sunt studentă la Facultatea de Construcții , pe specializarea Instalații pentru construcții anul III. Sunt o fire energică care iubește copiii. Îmi place să dau în mintea copiilor și să mă joc cu ei diverse jocuri. Pot ajuta copiii la teme, sau lecții suplimentare.Am o atracție față de copii. Am un verișor, care acum are 7 ani, dar încă de când era mic, îmi plăcea să mă joc cu el, sa ii dau sa mănânce, să îl plimb. Odată pe lună, merg la familia iubitului meu. Acolo, părinții lui, au adoptat doi copii de 6, respectiv 7 ani, și mai au unul mic de 2 anișori(mama iubitului este asistent maternal). De fiecare dată când merg acolo îmi place să mă joc cu toți copiii, să îi iau în brațe și să le ofer dragostea mea. Pot face activități creative( modelare plastelina, desene, obiecte din hârtie glasată, creponata etc).
Andreea D
Bonă, Bulevardul Brasovului, Sacele
Sunt o persoană foarte responsabila, punctuală, sociabilă, deschisă, răbdătoare, iubesc copiii, de mica am avut grija de aceștia, am experiență , iubesc sa ma joc cu ei, sa ne plimbam, sa ieșim în parc, sa facem activități împreună (coloram, desenam, invatam poezii și scriem/citim) Am mai avut grija de copii și am fost babysitter 2 ani.
ANA I
Bonă, Strada Parcul Mic, Brasov
Sunt absolventă a Colegiului Național Pedagogic Carol I, promoția 2024. Pe parcursul celor 4 ani de liceu am luat parte la sute de ore de practică pedagogică și nenumărate predări atât în cadrul ciclului preșcolar, cât și primar, la diferite domenii experiențiale, respectiv materii. Deși nu am experiență profesională, consider că cele învățate în timpul liceului îmi vor fi de folos la început de drum. De asemenea, sunt o persoană calmă, atentă la copii și nevoile lor, și la fiecare predare am încercat să fiu cât mai creativă pentru a-i impresiona.
Iuliana H
Bonă, Strada Andrei Saguna, Bod, Brasovomania
Am 20 de ani de experienta cu diferite categorii de vârstă a copiilor,pornind de la bebeluși și pana la vârsta adolescentei. Apreciez stabilitatea și buna comunicare cu părinții în legătură cu creșterea, programul și educația copiilor. Sunt o fire empatica, calma, vesela și responsabila.
Diana-Maria C
Bonă, Strada Matei Basarab, Brasov
Am 21 de ani, am experienta în domeniul educației. Am terminat liceul Pedagogic. Am experienta cu toate vârstele de copii și sunt o fire răbdătoare și implicata.
Diana-Elena L
Bonă, Bulevardul Grivitei, Brasov
Bună! Numele meu este Diana, dar apropiații îmi spun Didi. Facultatea m-a adus în Brașov acum 5 ani. Îmi plac copilașii de când mă știu iar în perioada în care am stat în orașul meu natal am avut grijă de micuții din familie sau cercul de prieteni. Sunt o fire calmă și răbdătoare și îmi place să îmi canalizez energia către cei mici. Ador să organizez tot felul de jocuri și activități cu ei și să ne bucurăm reciproc de ele. Abia aștept să ne cunoaștem!♥️
Rusu I
Bonă, Str. Ioan Popasu, Brasov
Bună! Ma numesc Ioana si sunt studenta in anul III la Facultatea de Pishologie si Stiintele educatiei, specializare psihopedagogie specială.De asemenea, am terminat liceul pedagogic.Am experienta cu copilasii.Totodata, am experienta si cu copiii cu ces ( tulburari din spectrul autist, sindrom down, ADHD).
Adina V
Bonă, Strada Mihail Kogalniceanu, Brasov
Buna ziua, ma numesc Adina Vlad și am 50 ani.M-am mutat la Brașov la 1 octombrie și sunt în căutarea unui job care sa se potrivească cu mine.Trebuie sa știi despre mine ca nu sunt bona calificata, dar am o fiica de 24 ani ,știu ce înseamnă să cresti un copil,ce nevoi are și mai ales cata nevoie are o mama de ajutor când copiii sunt mici și te solicita foarte mult.As putea zice despre mine ca sunt calma, răbdătoare ca iubesc copiii și multe alte calități pe care le insiram despre noi,dar nu poți știi nimic despre nimeni dacă nu încerci sa îl cunoști.Limba engleza o cunosc doar la nivel de începător dar nu cred ca ar fi o problema în a ma descurca undeva. Dacă ti-am captat atenția și vrei sa ma cunoști , las aici nr meu de telefon: 0771596637
Simionov A
Bonă, Strada Alexandru Ioan Cuza 72, Brasov
Sunt o persoană responsabilă , deschisă cu copii, calmă și atentă. Pentru mine nu este doar un job, este o pasiune , îmi place să stau îmi preajma celor mici și să mi petrec timp cu ei. 🤗