Bona în Aroneanu
Alege bona în Aroneanu perfectă pentru familia ta. Rezervă cu încredere.
Ionela O
Bonă, Strada Hlincea, Iasi
Numele meu este Ionela, am 21 de ani, am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar. În prezent lucrez ca educatoare, de asemenea am lucrat aproximativ 9 luni ca bonă. Sunt o persoană energică, sociabilă, deschisă la schimbare și căreia îi place să stea în preajma copiilor.
Maria C
Bonă, Strada Manastirii, Iasi
Am 62 ani ,am lucrat in Italia,sunt căsătorit în Iași , soțul meu este italiano Am casa in hlincea.am lucrat și cum babysitter,și curățenie.
Emanuela M
Bonă, Pacurari, Iasi
Sunt studentă la facultatea Psihologie si Stiinte ale educatiei. Îmi place să lucrez cu copii de orice vârstă atat la activități legate de școală, cât și în afara acesteia. Sunt o persoană responsabilă si creativă. Am participat mult timp la actiuni de voluntariat. Hobby-urile mele sunt pictatul, tenisul, cantatul la chitară. Sunt o fire ambitioasă. Mă simt împlinită când observ evoluția unui copil atat din punct de vedere moral cat și fizic. Lucrez alături de copii timp de 4 ani in cadrul Organizatiei Nationale ,, Cercetașii României" și pot afirma faptul că am puterea si răbdarea de a trece peste momentele dificile și de a contribui la o conduită bazată pe principii morale sănătoase.
Sabina-Gabriela I
Bonă, Strada Silvestru 2, Iasi
Mă numesc Sabina, am 20 de ani și sunt studentă în anul 3 la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice. Sunt o fire empatică, răbdătoare, responsabilă și creativă. Ca și experiență, am făcut și fac în continuare voluntariat la un centru pentru copii cu vârsta cuprinsă între 4-11 ani. Hobby-urile mele sunt cititul, muzica, sportul și călătoriile. Sunt o fire deschisă și mă înțeleg foarte bine cu copiii.
Roxana T
Bonă, Bulevardul Copou, Iasi
Sunt o persoana amuzanta si prietenoasa. Sunt studenta la pedagogie și mi-ar face mare placere sa petrec timp cu copiii.
Tuluc B
Bonă, Bd. Nicolae Iorga, Iasi
Îmi place enorm de mult sa stau cu copilașii. Am experiență în domeniu, deoarece am o nepoțică mică cu care ador să îmi petrec timpul. Sunt o persoană blândă și caldă, mereu sar în ajutor, sunt responsabilă, atentă și delicată cu copiii. Cred ca atuul meu este calmitatea și răbdarea pe care o oferă fiecărei persoane, indiferent de vârstă.
Madalina G
Bonă, Strada Sararie, Iasi
Buna ziua ! Am 23 de ani si sunt studenta in anul V la medicina dentara. Am experienta in babysitting si vreau sa imi ocup timpul liber cu energie pozitiva de la cei mici. Am nevoie de un program flexibil si part time deoarece, din pacate, facultatea nu imi ofera posibilitatea de a lucra in alt mod. Salariul va fi in functie de ce pot oferi si nu pun accent pe acest lucru. Multumesc! Astept sa fiu contactata.
Iuliana C
Bonă, Aleea Profesor Gheorghe Alexa, Iasi
Buna, sunt Iuliana. Momentan sunt proaspăt absolventă la specializarea textile-pielărie. Am urmat și modulul psihopedagogic. Am dobandit experienta cu copii în ultimii ani, atât cu frații mai mici, cât și ajutând alte familii pe Helperz. Ador să le ofer atentie copiilor, să învăț alături de ei și să îi motivez, fiind un exemplu. Sunt o fire blândă, prietenoasă, creativă. Responsabilitatea și perseverența mă însoțesc în fiecare zi, atât în viața personală, cât și profesională.
Stefania C
Bonă, Bulevardul Carol I, Iasi
Bună, sunt Cires Stefania și sunt studenta în anul 2 la facultatea de Filosofie și științe social-politice pe departamentul de relatii si comunicare. Sunt o fire sociabila și răbdătoare. Îmi plac copii, am avut experienta cu aceștia prin voluntariat și având grija de finutii mei. Totodată, am lucrat la un spațiu de joacă pentru copilași, unde pot spune că am invatat foarte multe lucruri utile despre domeniu.
lisa maria i
Bonă, Bulevardul Socola, Iasi
buna ziua ! Ma numesc ilie lisa maria si sunt din iasi . Caut un loc de munca ca baby siter ,am o experienta de aproape 18 ani . Sunt o persoana calma si responsabila . Sunt o mama la randul meu ,am o fata de 18 ani si am experienta.