Teodora I
0 (0 reviews)
Location
Bucuresti, 0km away
Experience
No experience
Services
Babysitter
Schedule
Full-time, Part-time
Availability
During the week, On weekends
Price
from 1500 RON / month
Real phone number
The helper has added a valid phone number
Reviews
No reviews
About me
Sunt o tânără de 19 ani, studentă în anul I la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Am absolvit Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești și în prezent locuiesc în București. Sunt o persoană empatică, responsabilă, răbdătoare și atentă, mă adaptez ușor și învăț repede. Am experiență în îngrijirea copiilor cu vârste începând de la 5 ani, activitate pe care am desfășurat-o în timpul liber. De asemenea, mama mea este educatoare și învățătoare, ceea ce mi-a oferit posibilitatea de a înțelege mai bine nevoile copiilor și importanța răbdării și a responsabilității în lucrul cu aceștia. În perioada liceului am participat și la activități de voluntariat dedicate copiilor. Îmi doresc să găsesc un loc de muncă part-time care să îmi permită să îmi continui studiile și să îmi organizez eficient timpul. Sunt disponibilă în special în zilele de vineri, sâmbătă și duminică și sunt o persoană serioasă, implicată și dedicată activităților pe care le desfășor.
Looking for schedule
Full-time
Part-time
My availability
During the week
On weekends
Overnight
Holidays or state holidays
About me
Accept online payments
I don't smoke
I am comfortable with pets
Education
Highschool
Experience
Schoolers (6+ years old)
Toddlers (1-3 years old)
Helping with
Bathing
Clean after the children
Taking care of plants
Houseowork
Put the baby to sleep
Taking care of sick children
Help with homework
Cooking for the children
For
Maximum 2 children
1 - 3 years old
4 - 7 years old
8 - 12 years old
12+ years old
Spoken languages
English
French
Italiana
Additional certifications
Sunt studentă
Other similar babysitters in Bucuresti
Gabriela L
Bucuresti
BabysitterDisponibility
Part-time, Ocassional
Experience
Over 22 years
Price
from 2800 RON / month, from 60 RON / hour
Monica M
Bucuresti
BabysitterPetsitterDisponibility
Full-time, Part-time, Ocassional
Experience
Over 5 years
Price
from 1000 RON / month, from 45 RON / hour
Andreea S
Bucuresti
BabysitterDisponibility
Full-time, Part-time, Ocassional
Experience
Over 10 years
Price
from 2650 RON / month, from 50 RON / hour
Ovidiu V
Bucuresti
BabysitterHousekeeperPetsitterDisponibility
Full-time, Part-time, Ocassional
Experience
Over 17 years
Price
from 3850 RON / month, from 70 RON / hour
Dana I
Bucuresti
BabysitterDisponibility
Part-time, Ocassional
Experience
No experience
Price
from 2000 RON / month, from 20 RON / hour