Jahel M
0 (0 reviews)
Location
Floresti, 0km away
Experience
Over 2 years
Services
Babysitter
Schedule
Full-time, Part-time, Ocassional
Availability
During the week
Price
from 2500 RON / month, from 40 RON / hour
Real phone number
The helper has added a valid phone number
Reviews
No reviews
About me
Mă numesc Molnár Jáhel, am 22 de ani şi sunt absolventă a Facultății de Litere, promoția 2025. Îmi place foarte mult să lucrez cu copii şi să am grijă de ei. Pe parcursul studiilor mele, am absolvit modulul pedagogic, iar practica profesională a constat în predarea limbii și literaturii române, respectiv a limbii și literaturii italiene, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, timp de 6 luni. De asemenea, în anul II de facultate, am făcut voluntariat timp de două luni la o grădiniță privată, unde am desfășurat activități educative și recreative alături de copii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani. Am sprijinit cadrele didactice în organizarea jocurilor și a activităților artistice, contribuind la crearea unui mediu sigur și stimulativ pentru copii. În plus, mama mea este educatoare și babysitter, iar acest lucru mi-a oferit ocazia de a petrece mult timp alături de ea în timpul activităților desfășurate cu cei mici. Totodată, experiența mea în acest domeniu se bazează și pe faptul că am avut grijă de verişorul meu când era mic, petrecând foarte mult timp cu el. Toate aceste experiențe din sfera educațională m-au ajutat să-mi dezvolt abilitățile de comunicare, răbdarea, spiritul de responsabilitate și capacitatea de a lucra în echipă, consolidându-mi totodată interesul pentru domeniul educației.
Looking for schedule
Full-time
Part-time
Ocassional
My availability
During the week
Weddings/Baptisms
About me
I don't smoke
Accept online payments
Education
University
Literatură universală şi comparată-Limba şi literatura italiană
Experience
Toddlers (1-3 years old)
Preschoolers (4-6 years old)
Schoolers (6+ years old)
Helping with
Taking care of plants
Houseowork
Help with homework
Clean after the children
Taking care of sick children
For
Maximum 1 child
1 - 3 years old
4 - 7 years old
8 - 12 years old
Spoken languages
English
Hungarian
Italiană
Additional certifications
Modul pedagogic
Other similar babysitters in Floresti
Bianca Mihaela P
Floresti, Cluj
BabysitterDisponibility
Ocassional
Experience
Over 4 years
Price
from 45 RON / hour
Viviana B
Floresti, Cluj
BabysitterDisponibility
Full-time, Ocassional
Experience
No experience
Price
from 500 RON / month, from 70 RON / hour
Diana P
Floresti, Cluj
BabysitterDisponibility
Full-time, Ocassional
Experience
No experience
Price
from 500 RON / month, from 30 RON / hour
Otilia S
Floresti, Cluj
BabysitterDisponibility
Ocassional
Experience
Over 6 years
Price
from 30 RON / hour