Babysitter in Sannicoara
Choose the perfect babysitter in Sannicoara for your family. Book with confidence.
Ionela M
Babysitter, Strada Unirii, Cluj-Napoca
Buna! Eu sunt Ionela și sunt studenta în anul I la Facultatea de Psihologie și Științele Educației la specializarea Psihologie. Sunt o fire foarte comunicativa și îmi place sa ofer caldura în interacțiunea cu ceilalți. Sunt mereu punctuală și foarte ambitioasa în legatură cu orice îmi pun în minte, în special când este vorba de a-mi duce la bun sfârșit atribuțiile. Începând cu clasa a 8 a pana la jumătatea liceului am practicat voluntariatul la ONG ul "Aripi în Europa". Acolo am petrecut zilnic timp cu copii, făcând jocuri și diverse activități, ceea ce m-a ajutat foarte mult în a înțelege modul în care trebuie sa interacționez cu copiii, astfel, am prins un drag enorm de aceștia. Pe parcursul liceului m-am implicat în numeroase proiecte de dezvoltare personală care m-au ajutat sa învăț foarte multe despre mine și despre tot ce înseamnă comunicare și relații cu ceilalți, ceea ce consider ca este foarte important în cadrul acestui job. Îmi doresc sa devin helper deoarece consider ca acest job mi s-ar potrivi foarte bine întrucât sunt o persoana răbdătoare și îmi place foarte mult sa interacționez cu copiii.
Loretta F
Babysitter, Strada Campului, Cluj-Napoca
Sunt o persoană deschisă, serioasă, responsabilă, dornică să învăț și să mă perfecționez continuu. Am studiat medicina veterinară, însă am lucrat și ca bonă timp de un an 😊 Îmi plac foarte mult copiii și îmi face plăcere să petrec timp cu ei, să îi ajut să descopere lucruri noi și să se dezvolte într-un mediu pozitiv și sigur.
Isa C
Babysitter, Strada Memorandumului, Cluj-Napoca
Mă numesc Isa, am 20 de ani. Sunt studenta în anul 2 la Pedagogia învățământului primar și preșcolar, având terminat liceu pedagogic. Am lucrat 3 ani la o școală de vară și ocazional la after-school. Dat fiind și profesia mea, îmi place foarte mult sa lucrez cu copiii și să am grijă de ei, acesta este și motivul alegerii de a lucra ca și bona în perioada facultății.
Andrea L
Babysitter, Strada Nicolae Teclu, Cluj-Napoca
Ma numesc Andrea, sunt anul 1 la facultatea de “Psihologie si Științe ale Educației” în cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj. Sunt o persoană responsabilă, empatică și pasionată de îngrijirea si dezvoltarea copiilor. Îmi place sa ma implic în activități educative si creative precum desenul, cititul poveștilor sau jocurile de dezvoltare. Sunt disponibila pentru un program part-time sau ocazional. Sunt bucuroasă să răspund la orice întrebări și să discut despre cum pot contribui la bunăstarea copilului dvs.
Erzsebet O
Babysitter, Bulevardul Nicolae Titulescu, Cluj-Napoca
Am crescut 5 copii, cea mai mica are 14 ani, sunt bona de trei ani jumate. Sunt o persoana calma, vesela, energica si iubesc copii mult de tot 🙂
Ștefania M
Babysitter, Aleea Tazlau, Cluj-Napoca
Sunt o persoana sociabila si prietenoasă ,răbdatoare dar si ordonată și orientată spre detalii , îmi place să am grijă de copii astfel ca vreau sa mă asigur că ei sunt în siguranța , fericiți și că nu le lipsește nimic din rutina si nevoile lor . Referitor la experientă , am fost babysitter pentru prieteni și familie , dar în special activă în viața verisoarei mele de aproape un an de zile . Am 4 frați lucru care m-a ajutat în experienta pe care o am acum .În prezent sunt studentă dar îmi organizez timpul astfel încât să fiu disponibilă și la lucruri care îmi aduc placere . Sunt placută și iubită rapid de cei mici lucru care imi aduce o bucurie mare.
Ioana B
Babysitter, Strada Eroilor, Floresti
👐🏼Sunt studentă la Pedagogie învățământ primar și preșcolar, am mai ajutat 2 familii ca bonă (cu două fetițe, și cu 4 copii) Timpul pe care îl am la dispoziție pentru muncă este: MARȚEA alternativ o săptămână de la orice oră și o săptămână 06-11 / 15-21 VINERI de la 11 la 20
Voicu M
Babysitter, Strada Rapsodiei, Cluj-Napoca
Bună ziua! Sunt Mirela, locuiesc în Cluj-Napoca și sunt o persoană prietenoasă, empatică și foarte atentă cu cei din jurul meu. Îmi place să interacționez cu oamenii, să le ofer suport de câte ori este nevoie, iar timpul petrecut alături de copii mici este mereu o bucurie pentru mine. Îmi place să intru în lumea lor plină de imaginație, să mă joc cu ei și să le ofer un spațiu sigur, prietenos și organizat, în care să se simtă apreciați și înțeleși. Îmi place să citesc povești pentru copii și să mă uit la desene animate (în special cele vechi), două activități pe care le pot împărtăși cu micuții, fie pentru a le stârni curiozitatea, fie doar pentru a ne distra împreună. Vorbesc limba engleză la nivel mediu și mă bucur să pot contribui la dezvoltarea lor lingvistică și creativă. De asemenea, iubesc animalele de companie și am o preocupare constantă pentru protejarea mediului – valori pe care le pot transmite mai departe copiilor, prin activități și obiceiuri potrivite. Dacă sunteți în căutarea unei babysitter de încredere, care să fie responsabilă și să iubească timpul petrecut cu cei mici, vă rog să mă contactați! Mulțumesc și abia aștept să cunosc o familie minunată!
Lavinia S
Babysitter, Strada Gospodarilor, Cluj-Napoca
Sunt elevă în căutare unui post de muncă pentru timp de vară. Am terminat de curând clasa a 9-a și doresc să folosesc timpul vacanței într-un mod folositor. Lucrez numai pe perioada vacanței, iar dacă este neapărat pot lucra după-amiaza cu mare drag. Am lucrat anterior în tabere ca ajutor de învățător de copii predându-le într-un mod distractiv și relaxant, încât cei mici să înțeleagă că a învăța nu este o obligație ci o plăcere. Pe lângă, în alte tabere am fost menajeră și ospătăriță, mă împac foarte bine cu munca fizică și îmi place să știu că sunt un ajutor de nădejde. Doresc să îmi folosesc abilitățile într-un mod folositor vouă și să vă ușureze munca cotidiană.
Vlaicu D
Babysitter, Strada Avram Iancu, Cluj-Napoca
Pensionara,66 ani,fara experienta,am nevoie sa fiu ocopata fiind singura.Iubesc copii,sunt serioasa si nu sunt interesata neaparat de bani.Stiu ca este greu sa ma accepte cineva daca nu ma cunoaste sau nu am o recomandare.