Babysitter in Street Câmpului
Choose the perfect babysitter in Street Câmpului for your family. Book with confidence.
Sonia C
Babysitter, Str. Mica, Badeni
Numele meu este Crișan Sonia, sunt în vârstă de 23 de ani, și momentan, mă aflu în poziția de student aflat în prelungiri la facultatea de Litere, din Cluj-Napoca. Între timp, prestez servicii de tehnoredactare, din domiciliul meu, pentru o anume redacție din București, deci, aflandu-mă și în poziția de redactor. De ce această îndeletnicire? Păi, iubesc scrisul și exprimarea corect gramatical. Am și un blog, de suflet, aș putea spune, pe care scriu, ori decât ori îmi permite timpul. Nu am mai prestat servicii de babysitting, deci nu dețin o experiență în acest domeniu, însă iubesc copiii, dar și animalele (eu am un număr de 6 câini). Nu știu să gătesc, deși, mama a încercat să-mi insufle această iubire față de gătit, dar nu s-a lipit de mine. Pe de altă parte, am o foarte mare răbdare cu piticii, îmi place să le citesc, să mă joc cu ei, să le explic anumite noțiuni, până și să-i plimb prin natură sau oraș, căci, am ajuns să cunosc Clujul destul de bine în cei 3 ani de facultate. Dacă nu am cunoștință de o locație, apelez la GPS, și mă ajută și memoria vizuală, pentru a o găsi. Sunt de părere că, învăț repede, pot fi de încredere, serioasă, am și o memorie foarte bună și mă pot strădui să duc la îndeplinire orice sarcină dată, până și să fac pe curierul sau pe prietenul copilului. Multe de învățat sigur că sunt, dar dacă nu dai o încercare, de unde să știi, dacă ești sau nu potrivit în domeniu?
Daria B
Babysitter, Strada Vanatorilor, Alba Iulia
Bună , mă numesc Daria , am terminat facultatea recent și până mi-aș găsi un loc de muncă stabil , aș fi dispusă să vă ajut pe dumneavoastră . Sunt o fire ambițioasă , plină de veselie și tare harnicută. Am avut grijă o vară întreaga de copiii verișoarei mele , deci pot spune ca am puțină experiență . Îmi place să fac curățenie , să fie mereu ordine în casă .
Elena P
Babysitter, Strada Caprioarei, Oarda, Alba Iulia
Fire vesela ,sociabila,mama a doi copii de 20 ( fiica) si 11 ani( baiatul) ,lucrez ca voluntar la o oraganizatie de 21 de ani unde sunt învatator nonformal ( lucrez cu copii de la 4-13 ani ).Îmi plac copiii,muzica, teatrul,desenul, modelajul , voleiul, înotul,plimbarile , natura.Ultima scoala absolvita este de asistent medical generalist.
Anca P
Babysitter, Strada Closca, Alba Iulia
Sunt o persoana implicată, îmi plac copiii. Sunt mama a două fete, economist licențiat (8 ani de experiență în învățământ) și profesor pentru învățământul primar ( 3 ani de experiență). Sunt disponibilă în orice perioadă, în funcție de necesitățile existente. Am mașină proprie și permis de conducere de 25 de ani. Locuiesc în Alba Iulia, în cartierul Cetate, dar mă pot deplasa, la cerere, la domiciliul dorit.
Udvarhelyi C
Babysitter, Strada Principala, Calarasi
Bună am 45 ani locuiesc în com.Călărasi langa Turda ultimul loc de muncă a fost în domeniul vânzărilor .Fiind băiatul mic m-am axat și pe curetenie la diferite case,am avut grija și de persoane cu probleme de sănătate.Sunt o persoană sociabilă punctuală atentă și iubitoare de animale.