Babysitter in Miroslava
Choose the perfect babysitter in Miroslava for your family. Book with confidence.
Olivia B
Babysitter, Bulevardul Tudor Vladimirescu, Iasi
Bună! Sunt Olivia, am 20 de ani, studentă în anul trei la Facultatea de inginerie electrică, energetică și informatică aplicată Iași, specializarea Inginerie și Management, o adolescentă cu aspirații înalte, sunt preocupată atât de dezvoltarea personală, cât și a celor din jurul meu, îmi place lucrul în echipă, fiind o persoana extrem de sociabilă și empatică. Consider că această comunitate îmi va fi benefică și îmi va oferi oportunitatea de a mă descoperi, îmi doresc un nou început și ocazia de a-mi exploata potențialul la maxim. Sunt o fire puternică și ambițioasă de fel, sunt de părere că, în clipa în care îți dorești un anumit lucru trebuie să lupți, trebuie să riști, să pierzi uneori ca mai apoi să reușești.
Andreea B
Babysitter, Strada Codrescu, Iasi
Studentă la master în cadrul Facultății de Biologie, Iași, absolventă a modulului psihopedagogic. Răbdătoare și cu experiență în ceea ce privește lucrul cu copii. Sunt atentă la detalii și responsabilă, capabilă de a reliza jocuri educative cu cei mici.
Crina D
Babysitter, Strada Vasile Lupu 112, Iasi
Ma numesc Crina, și sunt la Liceul cu Program Sportiv Iași. Am experienta cu copii de la 10 ani, deoarece fac Gymnastica de performanta și am lucrat alături de antrenoarea mea în pregătirea acestora. Sunt o persoana sociabila, vesela, înțelegătoare, prietenoasă, empatică, grijulie si atentă cu necesitățile copiilor, responsabilă, ordonată și dornică în a petrece timpul cu cei mici pentru mine fiind o plăcere.
Denissa C
Babysitter, Strada Cerna 20, Iasi
Bună!🤗 Sunt Denissa si sunt inca la liceu. Sunt e persoana calma,prietenoasa si empatica. Imi place sa lucrez cu copii foarte mult. Am fost voluntara la un centru de copii cu probleme de integrare,am mai fost si la tabara viata ,unde petreceam 24/7 timp cu copii,facand diverse jocuri. Cand eram mai mica aveam grija de vecina mea care era bebe si acum de nepotii mei. Pot sa i ajut cu temele daca sunt la gradinita sau in clasele primare. Pot sa le fac de mancare,sa ma joc cu ei. 🤗
Andreea H
Babysitter, Pacurari, Iasi
Sunt o persoană calmă, răbdătoare și dedicată, cu experiență în îngrijirea copiilor de diferite vârste. Am o atitudine pozitivă și îmi place să creez un mediu sigur și liniștit pentru copii. Îmi face plăcere să mă implic în diverse activități creative și educative, adaptate fiecărei etape de dezvoltare, cum ar fi jocuri de stimulare a imaginației, lectură, desen sau activități în aer liber. De asemenea, sunt atentă la nevoile emoționale și fizice ale copiilor, având grijă să ofer un suport blând și constant. Comunicarea este foarte importantă pentru mine, atât cu copiii, cât și cu părinții, pentru a asigura o colaborare eficientă și o atmosferă armonioasă. Sunt flexibilă, organizată și deschisă la a învăța lucruri noi pentru a mă adapta nevoilor fiecărei familii.
Oana Daria T
Babysitter, Strada Dealul Zorilor, Iasi
Am absolvit facultatea de Medicina si Farmacie ,,Grigore T. Popa" Iasi, specializare Balneofiziokineto-terapie. In prezent, urmez studii postuniversitare, master ,,Bioingineria Reabilitarii", in cadrul aceleiasi facultati. Ma consider o persoana sociabila, plina de viata si dornica de cunoastere. Permanent incerc sa ma autodepasesc, pentru a deveni cea mai buna versiune a mea. De asemena, sunt o persoana muncitoare, careia ii place disciplina si curatenia. In timpul anilor de facultate, am lucrat ca lucrator gestionar in cadrul firmei Tabacco Shop, punct de lucru Insula Glo (Palas Mall). Dupa terminarea studiilor, am continuat sa lucrez in cadrul aceleiasi firme, dar la punctul de lucru, Pacurari. Principalele responsabilitati pe care le-am avut au fost: aprovizionarea punctului de lucru cu marfa necesara, introducerea facturilor/avizelor in programul SAGGA, curatenie permanenta a mediului de lucru si aranjarea magazinului, vanzarea produselor, sa ajut clientii sa achizitioneze cele necesare si imbunatatirea relatiilor cu acestia , rezolvarea situatiilor cu probleme. In cadrul acestui job, am dezvoltat bune abilitati de comunicare, abilitati operare calculator, coordonare echipa, abilitati de negociere, gandire logica. Pe parcursul anilor de facultate dar si de master, am realizat practica in cadrul Spitalului Municipal Dorohoi.
Emiliana-Anca D
Babysitter, Aleea Rozelor, Iasi
Buna! Mă numesc Anca, am 21 de ani și de curând am absolvit facultatea de biologie din Iași. In prezent sunt studenta la master și sunt în căutarea unui loc de muncă. Îmi plac copiii și de asemenea îmi place să petrec timp cu ei. In trecut am mai lucrat că babysitter, lucru din care am învățat să am răbdare și calm, sa gestioneze situații dificile, sa inventez jocuri și activități captivante, de asemenea am învățat să am grijă de siguranța și sănătatea copilul.
Diana G
Babysitter, Bulevardul Socola, Iasi
Buna ziua!Sunt studenta in anul 2 la BFKT.Sunt o persoana prietenoasa si sociabila, ma adaptez repede la orice situatie, imi place sa evoluez si sa descopar lucruri noi
Alexandra P
Babysitter, Strada Pantelimon Halipa 13, Iasi
Bună, mă numesc Alexandra, am 19 ani și am o experiență deosebită în îngrijirea copiilor. Am petrecut mult timp având grijă de cei trei nepoței din familia mea, ceea ce m-a ajutat să dobândesc abilități importante de comunicare și organizare. De asemenea, am fost bonă timp de un an și jumătate pentru doi copilași, perioadă în care am învățat să mă adaptez nevoilor lor, să creez activități educative și recreative și să asigur un mediu sigur și plin de afecțiune. Îmi place să mă implic activ în dezvoltarea copiilor și să le ofer un sprijin emoțional constant. Îmi pot oferi serviciile de bonă atât dimineața cât si după-amiaza, depinde de necesitate.