Babysitter in Harman
Choose the perfect babysitter in Harman for your family. Book with confidence.
Elena N
Babysitter, Strada Memorandului, Brasov
Bună, mă numesc Elena, am 21 de ani și sunt în căutarea unui loc de muncă. Sunt studentă la Facultatea de Litere Universitatea Transilvania din Brașov, ultimul an. Sunt o fire foarte sociabilă, dornică să învețe lucruri noi cu fiecare ocazie. Am un spirit de echipă foarte dezvoltat, îmi place să mă aflu mereu în mișcare și în contact cu oamenii, mai ales cu copiii. Mă descurc în situații limită, chiar și sub presiunea unui timp sau a unei persoane, îmi place foarte mult să interacționez și să inventez tot felul de jocuri pentru a-i ține pe copii mereu ocupați și atenți la diverse lucruri din care pot acumula informații și cunoștințe. Am petrecut foarte mult timp cu copii de vârste foarte fragede, având 2 nepoței, de 3 ani și respectiv 10 luni. Mă înțeleg destul de bine cu aceștia și pot spune că am „lipici” în ceea ce privește interacțiunea și comunicarea cu cei mici. Sper să ne putem înțelege foarte bine. :)
Anghel I
Babysitter, Strada Carierei, Brasov
Buna, eu sunt Ioana am 20 de ani și sunt studenta la UnitBv Științe economice, pot sa zic ca am experiența cu copii deoarece am un nepotel de 2 anișori și alți verișori mai mici. Sunt o fire sociabilă, descurcăreață și înțeleg repede. Dat fiind faptul ca sunt studenta îmi doresc sa pot sa am propriile venituri, deși sunt mici la început, acest lucru nu ma deranjează, pentru moment totul e bine venit!
Denisa Elena D
Babysitter, Brasov
Buna! Eu sunt Denisa, am 21 ani, visul meu fiind acela de a devenii air hostess. Mi-ar plăcea sa devin Sitter deoarece in trecut am mai avut grija de 3 fete timp de 3 ani și mi-a făcut mare plăcere, îmi place sa stau cu copii la teme, sa le răspund curiozităților lor, sa ne jucam și sa ii văd crescând. Sunt o fire prietenoasa și deschisă, îndrăgostita de cei mici.
Andreea M
Babysitter, Strada Plugarilor, Brasov
Buna! Eu sunt Andreea.Am o fetita de 2 anisori si sunt dispusa sa stau cu copii pt a ajuta parintii.
Daniela C
Babysitter, Strada Vulturului, Brasov
Persoana iubitoare de copii, 57 ani, empatica,serioasa,calma,experienta 8 ani,detin carnet de conducere si autoturism, instruita pentru a da primul ajutor respect cu seriozitate indicatiile parintilor, ofer ingrijire si la domiciliul meu.Pot prezenta recomadari.Ofer si rog seriozitate.
nicole a
Babysitter, Strada Dihamului, Brasov
Bună ziua! Numele meu este nicole. Sunt eleva la liceu si recent am descoperit aceasta platforma. Ma consider o persoana foarte energica si cu o personalitate "colorata", sunt empatica si mereu mi.a placut compania copiilor ,acestia fiind o sursa de fericire. Nu pot zice ca am experienta profesionala da am avut deseori grija de copiii vecinilor sau de sora\verisorii mei care variaza intre varstele de 0 si 9 ani. Sunt pasionata de arta,lucru manual si orice implica creativitatea. Am foarte multa energie si as putea sa o impartasesc cu cei mai micuti. Pot lucra in weekend uri🥰
FERNANDA P
Babysitter, Strada Visinului, Brasov
În prezent sunt studentă la facultate ,în anul II , iar programul meu este destul de permisiv .Am vârsta de 20 de ani și doresc să fac această activitate deoarece prima interacțiune cu copii este frumoasă și plăcută, iar prezența unei persoane apropiate de vârsta lor aduce multe zâmbete copilașilor. Îmi place să învățăm unul de la celălalt și nu este nicio problemă în a mă ocupa de sarcinile școlare și extrașcolare ale copilașului. Nu am mai lucrat în zona aceasta, însă anumite activități familiale m-au ajutat să văd despre ce este vorba în îngrijirea și dezvoltarea unui copil. Sunt o persoană prietenoasă, calmă, cu multă răbdare, caldă, sinceră ,transparentă ,interactivă, dispusă să învăț ceva nou,veselă, energică,înțelegătoare și focusată în ceea ce fac. Cu siguranță va fi pe primul loc și vom fi cei mai buni prieteni.
Breazu T
Babysitter, Strada Preot Virgil, Cristian, Brasov
Bună ziua! Mă numesc Teodora, am 19 ani și sunt studentă la facultatea de Psihologie și Știitele Educație. Sunt o fire harnică, dinamică, comunicativă, veselă și deschisă spre învățarea lucrurilor noi. Ca și experiența în domeniul muncii am fost însoțitor pentru cu copilaș cu nevoi speciale, sunt ocazional hostess, am lucrat la deschiderea magazinului sinsay, am fost casier/bufetier și nu în ultimul rând am fost voluntar la centru de refugiați Cattia.
Lidia R
Babysitter, Strada Lebedei, Brasov
Am lucrat 5 ani într o grădiniță particulara, iubesc foarte mult copii, Fire sensibila, de încredere, foarte sociabila si foarte dornica de a ma juca cu copii.
Andreea I
Babysitter, Strada Harmanului, Brasov
Sunt prietenoasa, comunicativa , înțelegătoare, harnica, iubitoare, prietenoasa, îmi plac copiii, sunt asistentă medicala la o clinica stomatologica din brasov , îmi plac plimbările, sa citesc , sa gătesc, îmi place sa fac activității cu copii , sa ma joc cu ei,calma