Babysitter in Gradistea
Choose the perfect babysitter in Gradistea for your family. Book with confidence.
Diana-Alexandra S
Babysitter, Strada Iederei, Bucuresti
Sunt o persoană responsabilă, empatică și pasionată de copii. De mică mi-a plăcut să lucrez cu aceștia, indiferent de vârstă. Dezvolt abilități excelente de comunicare, relaționare și pot crea o legătură cu copiii foarte rapid. Sunt o persoana atentă, care își respectă programul și este mereu la zi cu toate treburile. Nu-mi place dezordinea și tind să fiu prefecționistă și la început timidă, dar mă adaptez repede mediului și situatiilor în care sunt pusă. Sunt iubitoare, grijulie și copilăroasă. Deși am o experiență vastă în lucrul cu copiii, sunt dispusă să învăț și să mă dezvolt în această direcție informându-mă și experimentând prin practica pe care o fac la liceu. Experiență: Am lucrat cu copii cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani, în cadrul grădinițelor, școlilor, meditațiilor și practicii pedagogice pe care o fac la liceu. Educație: Sunt elevă în cadrul unui liceu cu profil pedagogic, specializare de învățător-educatoare, în clasa a 11-a. Abilități de îngrijire: Pregătirea meselor sănătoase și echilibrate, schimbarea scutecelor, îmbăierea și îmbrăcarea copiilor. Abilități educative: Ajutor la teme, organizarea de activități educative și creative, citirea poveștilor și dezvoltarea abilităților cognitive și motorii ale copiilor. Abilități de gestionare a timpului: Planificarea și respectarea programelor zilnice, gestionarea mai multor sarcini simultan. Empatie și răbdare: Înțelegerea nevoilor emoționale ale copiilor, abordarea calmă și răbdătoare în situații dificile.
Patricia P
Babysitter, Bulevardul Aviatorilor, Bucuresti
Bună! Sunt Patricia, o persoana dedicată și pasionată, cu peste 3 ani de experiență în îngrijirea copiilor de toate vârstele. Ador să petrec timpul cu cei mici, să îi ajut să descopere lumea și să le ofer o experiență plină de siguranță, distracție și învățare. Experiență: Am lucrat cu copii de la nou-născuți până la adolescenți, în diferite contexte, inclusiv îngrijire la domiciliu, grădinițe și tabere de vară. Calități personale: Sunt răbdătoare, empatică și responsabilă. Îmi place să creez un mediu cald și prietenos, unde copiii să se simtă în siguranță și iubiți. Activități: Îmi place să organizez activități educative și creative, de la jocuri interactive, lectură, activități manuale și până la plimbări în natură. Servicii oferite: Îngrijire de zi sau de seară Ajutor la teme și activități educative Pregătirea meselor și gustărilor sănătoase Activități recreative și de dezvoltare
Mihaela Irina G
Babysitter, Strada Humulesti 19, Bucuresti
Buna ! Numele meu este Irina, am 17 ani si sunt sici pentru a va da o mana de ajutor cu cei mici. Sunt o persoana calma, rabdatoare, iubitoare, jucausa, respectuoasa, blanda, si iubesc sa stau cu copii mici. Am o experienta de 4 ani in acest domeniu, pot spune ca am fost bona familiei mele si a prietenilor🤭 Va pot ajuta si la menaj, si pot scoate chiar si animalutele in parc. Abia astept sa colaboram❤️
Miruna N
Babysitter, Bulevardul Energeticienilor, Bucuresti
Vreau să încep prin a spune ca sunt studentă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, deoarece îmi plac foarte mult copiii și îmi place să am grijă de aceștia și să îi ajut. Sunt o persoană sociabilă, prietenoasă, cu foarte multă energie bună. Pot spune ca reușesc de fiecare dată să fac față situațiilor dificile pe care le întâmpin și niciodată nu mă las doborâtă de acestea. Doresc să optez pentru acest job, în primul rând pentru ca îmi place să petrec timp cu copiii și să am grijă de ei. Iar în al doilea rând, pentru ca orice părinte are nevoie de un mic ajutor atunci când se duce la job sau dorește să se relaxeze. În trecut am mai avut grijă de copii și știu exact ce înseamnă.
Larisa D
Babysitter, Strada Mitropolit Grigore 17, Bucuresti
Am un bebeluș de 7 luni și o soră de 9 ani de care am grijă deci mă descurc și cu copii mai mici și cu copii mai mari Îmi plac copii foarte mult Sunt sociabilă și răbdătoare Îmi place foarte mult să călătoresc,sa ies în parc,să ascult muzică
Ilinca B
Babysitter, Strada Hambarului, Bucuresti
Sunt o fire deschisa catre lucruri noi. Intotdeauna mi-a placut sa fiu buna la tot si mi-a reusit. Niciodata nu am fost delasatoare, personalitatea mea extrovertita find un bonus in modul de a comunica si a interactiona cu diferite tipuri de oameni. Am interactionat pe parcursul a 2 ani cu copiii, astfel am ajuns la capacitatea de a intelege diferitele comportamente ale lor, nevoile si lucrurile care ii fac fericiti, dar si retinuti
Iustina A
Babysitter, Splaiul Independentei, Bucuresti
Sunt Iustina, o persoană mereu plină de energie și entuziasm, cu o mare dragoste pentru copii. Îmi place să aduc zâmbete și veselie în jurul meu, iar căldura și deschiderea mea mă ajută să creez rapid legături cu cei mici. Încă din copilărie, am petrecut mult timp cu verișorii mei, ceea ce mi-a oferit o experiență bogată în a-i îngriji și a le oferi activități plăcute. Îmi doresc ca fiecare copil cu care interacționez să se simtă în siguranță și să se bucure de fiecare moment petrecut împreună. Sunt o fire calmă și răbdătoare, iar în timpul liber îmi place să gătesc, să mă plimb, să citesc și să particip la diverse activități culturale. Abia aștept să ne cunoaștem!
Georgiana Iuliana L
Babysitter, Strada Grigore Moisil, Bucuresti
Numele meu este Lupu Georgiana Iuliana,am vârsta de 33 de ani,Sunt o fire sociabila, comunicativa, mă pot adapta cu ușurință la orice situație întâmpinată, îmi plac copilașii și îi tratez ca și cum ar fii copilașii mei cu răbdare, grijă și căldură!
Alice Mihaela G
Babysitter, Strada Turnu Magurele, Bucuresti
Hello 😊 Voi împărtăși cu voi câteva cuvinte despre mine. In prezent lucrez ca decorator floral, deci mă identific ca fiind o persoana deschisă, atentă și grijulie. Am experiența minunată de a trăi vreme îndelungată cu o soră mai mică căreia i-am purtat de grijă, îmi place să fiu în preajma copiilor și mă las inspirată de curajul și energia lor. Prietenii mă descriu adesea ca fiind o persoana răbdătoare, iar anii petrecuți în domeniul relațiilor cu clienții au înrădăcinat chiar mai mult aceasta caracteristică. Daca îmi veți oferi oportunitatea de a lucra în serviciul dumneavoastră, voi da dovada de seriozitatea necesară. Mulțumesc 🤍
Ilgin I
Babysitter, Drumul Fermei, Popesti-Leordeni
Sunt studenta la facultate in strainatate:) Iubesc copiii si ocazional cat sunt in Romania timpul imi permite sa ajut oamenii. Vorbesc fluent romana, engleza si turca, si pot ajuta cu meditatiile copiilor, cat si dezvoltarea lor proprie si creativa:) sunt cantareata de peste 6 ani si sunt o fire artistica, si imi place ideea de a ajuta un copil sa isi atinga obiectivele si sa fie cat mai creativ, de asemena ii pot ajuta la teme