Babysitter in Ghimbav
Choose the perfect babysitter in Ghimbav for your family. Book with confidence.
Oana-Irina T
Babysitter, Strada Lebedei, Brasov
Sunt o persoană care iubește copiii, în timpul liceului am stat impreună cu verișorii mei, ii duceam, la scoala, gradinita, ii hraneam si ajutam la teme atunci cand mama lor era la munca. Apoi pe perioada facultatii am fost in timpul verii in Austria si am stat acolo cu 2 baietei de 4 si respectiv 6 ani. Momentan am absolvit facultatea de Chimie si sunt la master.
Ionela Denisa N
Babysitter, Strada Drumul cu plopi
Sunt foarte răbdătoare și mi se spune adesea că sunt “jucăușă și creativă”. Am predat copiilor cu vârste de la 4 până la 14 ani atât în grup, cât și în privat. Fac voluntariat cu copiii din medii defavorizate și îmi place să-mi petrec timpul alături de cei mici în general pentru că mă bucură fericirea lor atunci când îi încurajez și-i susțin, iar ei încapătă încredere.
Bianca M
Babysitter, Bulevardul Grivitei, Brasov
Sunt o persoană iubitoare și grijulie care adoră să lucreze cu copiii. Am o natură creativă și îmi place să organizez activități care să stimuleze dezvoltarea copiilor. Sunt responsabilă, de încredere și mă adaptez cu ușurință la nevoile fiecărui copil. Sunt entuziasmată să aduc zâmbete pe fețele copiilor și să fac fiecare zi o aventură distractivă și educativă.
Andreia S
Babysitter, Strada Memorandului, Brasov
Mă numesc Stoica Andreia, am 20 de ani și îndrăgesc copiii de toate vârstele. Pe parcursul liceului m-am oferit să am grijă de nepoatele și verișorul meu care erau la grădiniță în perioada respectivă și consider că am experiența necesară pentru a fi responsabilă de supravegherea și bunăstarea micuților dumneavoastră. Un avantaj îl constituie studiul în curs la Psihopedagogie Specială în cadrul UniTBv unde fac practică logopedică cu copii de toate vârstele. Cunosc activități și joculețe potrivite pentru vârsta copilului și pot oferi îngrijirea de bază (hrană, rutina de somn, igiena copilului). În afara muncii, îmi place să desenez și sculptura. Acestea nu numai că mă relaxează, dar m-au învățat și abilități precum exersarea motricității fine a copiilor. Sunt entuziasmată la gândul de a aduce aceste abilități și pasiuni ca bonă a copilului dumneavoastră!
Elena G
Babysitter, Strada Garii Noua, Brasov
Numele meu este Elena, am 20 de ani și sunt studenta la drept. Am ales sa optez pentru acest “job” din iubirea mea față de copii. Ca și experiența profesională in baby-sitting nu am, dar am doi frați mai mici( 10,respectiv 2 ani) pe care i-am crescut cu multă dragoste. Sunt o persoana open minded, răbdătoare si înțelegătoare. Îmi place sa citesc si sa plec in drumeții. Mi-as dori sa pot ajuta o familie care se confrunta cu problema “telefon” “tableta”, o familie care își dorește ca fiul/fiica lor sa copilărească in adevarul sens al cuvântului.
Alexandra -Ioana M
Babysitter, Strada Republicii, Sanpetru
Sunt o tânără de 22 de ani iubesc copiii ! Am experiență în acest domeniu încă din familie am avut grija de nepoței și finuți!
Teodora I
Babysitter, Strada Lunga, Brasov
Numele meu este Ivascu Teodora, sunt studenta la facultatea de Medicina din Brașov! Sunt o fire perseverenta și ma adaptez ușor oricărei situații, sunt foarte comunicativa, îmi place foarte mult sa gătesc, mai ales dulciuri! Am ales cariera medicală tocmai pentru a ajuta oamenii, specializarea pe care as dori-o este chiar pediatria! Imi plac foarte mult copii și sunt o fire foarte responsabila și mereu cu zâmbetul pe buze!
Andreea H
Babysitter, Strada Zizinului, Brasov
Întotdeauna am avut o relatie buna cu copiii tuturor prietenilor de familie/ rudelor, am răbdare cu ei si știu cum sa ma comport cu copiii
Georgiana o
Babysitter, Strada Stefan Baciu, Brasov
Eu ma numesc Georgiana am 18 ani,am permis de conducere ,îmi plac foarte mult copii in general și ei ma plac,sunt o fire timida in general dar cu copii sunt foarte deschisă ,sunt clasa a 12 a și îmi place matematica
Iulia T
Babysitter, Strada Mircea cel Batran, Brasov
Am facut doi ani de voluntariat la asociația Un strop de fericire, Ploiesti. M-as bucura sa lucrez in continuare cu copilași, deoarece mi-a plăcut in liceu ceea ce făceam, fiind pe profil pedagogic. Imi place sa ma plimb, sa fac activități noi, sa comunic si sa stiu ca am reușit sa fac ceva productiv in fiecare zi. Experienta am doar de la practica pe care am susținut-o sau ce am mai întâlnit pe la prieteni sau rude alti copii mai micuți si am stat cu ei.