Babysitter in Covaci
Choose the perfect babysitter in Covaci for your family. Book with confidence.
Lavinia B
Babysitter, Strada Stefan Octavian Iosif, Timisoara
Hey! Îmi plac foarte mult copii și se pare că și ei pe mine, îmi place foarte mult sa am activități cu ei și să ne "distrăm" împreună. Am un job full time in corporație, sunt disponibila in timpul săptămânii după ora 18 și în weekend oricând. Hobby-urile mele sunt: cititul, natura, desenatul, pictatul, călătoritul și gătitul.
Sipos S
Babysitter, Strada Gheorghe Lazar, Timisoara
Salut! Sunt Szabina , o studentă pasionată de medicină în primul an și o fire caldă și răbdătoare. Cu o experiență bogată în lucrul cu copiii, am învățat să îmbin cu succes atenția la detalii cu compasiunea și răbdarea necesare. Experiență anterioară: Voluntar la Crucea Roșie: Am avut privilegiul de a lucra cu copii nevoiași în cadrul programului de voluntariat. Am oferit sprijin și confort acestor copii în nevoie, demonstrând abilități solide de comunicare și empatie. Ajutor pentru teme: Am participat la un program de voluntariat în care am ajutat copiii nevoiași să își îndeplinească temele școlare. Această experiență m-a învățat răbdarea și importanța adaptabilității în lucrul cu copiii. Experiență personală: Am avut grijă de copilașul vecinei de la vârsta de 3 luni până la 3 ani, oferindu-i îngrijire, afecțiune și atenție constantă. Ce ofer: Supraveghere sigură și responsabilă: Înțelegerea profundă a nevoilor și siguranței copiilor. Activități interactive și educative: Sunt creativă și îmi place să încurajez dezvoltarea creativă și intelectuală a copiilor prin jocuri și activități. Comunicare deschisă: Păstrez o comunicare transparentă cu părinții pentru a asigura un mediu de lucru colaborativ și încrezător. Concluzie: Fiind studentă la medicină, am dezvoltat abilități solide de organizare, gestionare a timpului și responsabilitate. Sunt entuziasmată de oportunitatea de a oferi sprijin și îngrijire copiilor, iar experiența mea și pasiunea pentru acest lucru mă fac un
Andreea Loredana H
Babysitter, Str. Dunarea, Giroc
Bună ziua tuturor! Sunt Andreea, am 47 de ani, de profesie asistent medical. Am experienta cu copii, am mai avut colaborări în domeniu. Sunt serioasă, punctuală, calmă și mă adaptez ușor necesităților celor care îmi solicită serviciile. Îmi doresc sa fie reciproc, solicit seriozitate și o buna comunicare și transparență! Mulțumesc!
Funkenhauser E
Babysitter, Aleea Studentilor, Timisoara
Bună Mă numesc Erich, am 21 de ani. Sunt student în anul întâi la Politehnica și am un frate și o soră mai mică, de care am avut grijă de nenumărate ori. Am fost sportiv de performanță și am licență de antrenor de tenis, domeniu în care am antrenat copii cu vârste cuprinse între trei și zece ani.
Denisa L
Babysitter, Strada a III-a, Comuna Sag
Buna,mă numesc Denisa am 25 de ani și sunt o mămică a doi copii respectiv băiatul de 3 ani și fetiță de 6 ani,sunt din comuna Șag dețin permis de conducere categoria B..iubesc copii in general și animalele..îmi place să răsfăț copii ..am multa răbdare cu ei ..asta pentru că în trecut in Italia am fost și animatoare pentru un centru de vara la copilași .. îmi place să gătesc și îmi place organizarea,sper sa ne cunoaștem ..toate cele bune ..asta este mr meu 07XXXXXXXX
Alis Daniela C
Babysitter, Strada Neptun, Giroc
Buna ziua! Numele meu este Alis,am 20 de ani și în ceea ce primește experiența in lucrul cu copiii, profesez de un an și jumătate la un after school, unde am grija pe tot parcursul anului de copii. Alaturi de ei fac activități creative și de învățare, îi ajut la teme, le corectez și încerc să fac experiența invățării cât mai plăcută pentru ei. Am in grija mea copii de la clasa pregătitoare până în a 4-a,dar am experiență și cu cei mai micuți de vârstă. Sunt o fire veselă,activă și cel mai important iubesc să îmi petrec timpul inconjurată de copii!
Andra B
Babysitter, Strada Andrei Saguna, Timisoara
Sunt o persoană empatică, energică și responsabilă, care preferă să stea în casă și să citească o carte bună în loc să plece undeva. Îmi pot modela personalitatea în funcție de copil, iar în acest fel copii se acomodează și se deschid mai ușor în fața mea. Am terminat liceul Pedagogic, din Drobeta Turnu-Severin, cu profilul de educator-puericultor, anul acesta, iar în prezent sunt studenta la Facultatea de Construcții. Totodată, am participat și la un proiect Erasmus+, în Spania, unde am făcut practică la o creșă, având grijă de copii de 0-3 ani. Am și un frate mai mic de care obișnuiam să am grijă. Nu beau și nu fumez, iar în prezent încerc să îmi găsesc un job pe care să îl practic pe parcursul facultății.
Nicolae N
Babysitter, Bulevardul 3 August 1919, Timisoara
Buna, numele meu e Simona , am 50 ani si mi ar placea sa ingrijesc un copil atunci cand parintii lui nu sunt disponibili. Sunt o persoana, serioasa, responsabila, empatica, imi plac mult copiii si animalele si ma preocupa siguranta lor fizica si emotionala chiar daca nu am pregatire in domeniu. Psigologia si dezvoltarea personala sunt unele din pasiunile mele.
Alexandrina T
Babysitter, Sag
Bună! Sunt studentă la facultatea de Automatică și Calculatoare și deși am ales acest domeniu bazat pe științe reale, eu sunt o fire foarte creativă și înclinată spre artă. Îmi place foarte mult să pictez, să joc teatru și să scriu cărți și poezii. Astfel, în timpul petrecut cu copii pot să vin cu numeroase idei de activități interactive care să le dezvolte și lor imaginația și creativitatea. Am o experiență vastă în grija pentru copii, fiind în domeniul babysitting-ului încă din anii de liceu și chiar de mai înainte, când primul meu contact cu grija copilașilor a fost când surorile mele mai mari aveau nevoie de ajutor în privința aceasta. Acum, iubirea pentru copii mă motivează să fac și voluntariat cu copilași cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, din centrele de orfelinat în cadrul unei organizații nonguvernamentale. Cu ei practic diverse activități interactive, le ofer suport pentru temele de acasă și mă asigur că au un succes academic demn de laudă. Sunt, desigur, o fire ușor adaptabilă și extrovertită, îmi place să comunic și să mă fac plăcută tuturor, iar bunăstarea copiilor este un țel primordial pentru mine. Și nu mă las nicicând la greu, căci am trecut și prin provocările de a sta cu 3 copii deodată, de la vârste de 1 an pană la 8 ani. Am fost plecată și peste hotare, în Italia, unde am lucrat ca babysitter cu 4 copii. Sunt încântată să-i cunosc și pe copilașii dumneavoastră și să ne distrăm împreună!
Delia Elena C
Babysitter, Strada Maresal Alexandru Averescu, Timisoara
Buna. Imi plac copiii si m-am gandit sa exploatez aceasta suplimentandu-mi veniturile. Fie ca e bebelus sau deja la scoala, vom gasi impreuna ceva interesant si placut de facut, chiar de ar fi teme. Am terminat o facultate tehnica, deci ma pricep la matematica, fizica, chimie. Pot ajuta chiar si la engleza sau germana. In facultate am ajutat o colega cateva luni, plus experienta cu propriul copil imi da curaj sa imi ofer serviciile.