Babysitter Romania
Babysitting
Availability
Location

Babysitter in Coslegi

Choose the perfect babysitter in Coslegi for your family. Book with confidence.

Photo of DARIA-ANTONIA N
0 (0)

DARIA-ANTONIA N

0 (0)

Babysitter, Bulevardul Republicii, Ploiesti

Full-time, Ocassional, Special
500-6500 RON/Month, 30-125 RON/Hour
Experience: 2 years
18 years old
HasHelpedXFamilies

Sunt o fire plina de energie, responsabila și grijulie. Întotdeauna mi.a plăcut să am grijă de verișorii, nepoții sau copiii prietenilor de familie, pentru că cei mici îmi transmit din bucuria lor. Știu să organizez activități plăcute pentru ei, astfel încât timpul petrecut împreună să se împartă avantajos pentru ei din orice punct de vedere. O alta experiență care mă recomandata este cea în care am făcut voluntariat la centrul ,,Armata Salvării" unde am învățat să mă adaptez diferitelor tipologii de copii. De asemenea, am un certificat de voluntariat în cadrul asociației AUSF care îmi atestă abilitățile de comunicare, adaptabilitate și organizare. In prezent sunt absolventa de liceu și, din toamna, voi urma programul de studii al Facultății de Drept, București, însă, până atunci, în această vară, îmi doresc să cunosc și să am grijă de cat mai multi copii.

Photo of Alexandra S
0 (0)

Alexandra S

0 (0)

Babysitter, Aleea Levantica, Ploiesti

Ocassional, Special
70-125 RON/Hour
Experience: 10 years
HasHelpedXFamilies

Buna! Sunt Alice si imi place foarte mult sa imi petrec timpul cu copii. Inca de mica am avut grija zilnic de fratele si verii mei, iar mai apoi, de copiii altor persoane. Sunt foarte empatica, iubesc sa fac activitati cu cei mici, sunt o foarte buna ascultatoare si sunt foarte responsabila. Sper sa fiu potrivita pentru ceea ce cautati si sa ne intelegem foarte bine! :)

Photo of Ioana Mihaela  M
0 (0)

Ioana Mihaela M

0 (0)

Babysitter, Aleea Zimbrului, Darvari

Ocassional, Special
5-30 RON/Hour
Experience: 14 years
HasHelpedXFamilies

Iubesc foarte mult copii. Sunt o fire comunicativă,înțelegătoare, energică , punctuală și foarte empatică.

Photo of Bianca  M
0 (0)

Bianca M

0 (0)

Babysitter, Strada Catinei, Ploiesti

Full-time, Ocassional, Special
1830-2435 RON/Month, 40-85 RON/Hour
Experience: 2 years
16 years old
HasHelpedXFamilies

Imi plac foarte mult copii si sa interactionez cu ei ,ii inteleg si ii iubesc . Sunt disponibila toata saptamana ,despre sarbatori putem discuta ,am avut grija de copii 0-9 ani , insa ma descurc si cu cei mai mari .

Photo of Alexandra  C
0 (0)

Alexandra C

0 (0)

Babysitter, Strada Cameliei, Ploiesti

Ocassional, Special
25-40 RON/Hour
Experience: 0 years
20 years old
HasHelpedXFamilies

Bună! Eu sunt Alexandra și sunt elevă la o postliceală de asistenți medicali! Sunt o fire calmă și grijulie și sper sa ne înțelegem🤗❤️

Photo of Gabriela N
0 (0)

Gabriela N

0 (0)

Babysitter, Strada Cosminele, Ploiesti

Ocassional, Special
5-125 RON/Hour
Experience: 0 years
HasHelpedXFamilies

Nu am experiență, dar iubesc să lucrez cu copiii și să îi ajut să crească fericiți și sănătoși. Ma descurc cu copii de diferite varste. Sunt răbdătoare, de încredere și mă asigur că cei mici sunt mereu în siguranță. Pot pregăti mese sănătoase, ajut cu temele și ofer sprijin emoțional. Sunt punctuală și responsabilă.

Photo of Emanuela Alice C
0 (0)

Emanuela Alice C

0 (0)

Babysitter, Niculesti 47, Niculesti

Full-time, Ocassional, Special
500-6500 RON/Month, 5-125 RON/Hour
Experience: 0 years
19 years old
HasHelpedXFamilies

Am 18 ani , de curând am terminat liceul și îmi doresc sa intru la facultate ca educatoare . Îmi plac foarte mult copilași mai ales cei mai micuți .Sunt fire calma și intelegatoare .

Photo of Beterez D
0 (0)

Beterez D

0 (0)

Babysitter, Strada Barcanesti, Ploiesti

Full-time, Ocassional, Special
500-1060 RON/Month, 5-35 RON/Hour
Experience: 0 years
16 years old
HasHelpedXFamilies

Buna ziua,va anunț ca vrea sa muncesc de la o vârsta frageda,am 14 ani iubesc foarte mult copii și pot face și curat nu ma deranjează deloc,as vrea sa muncesc pentru a avea și eu ce au toate fetele,pe lângă asta ma înțeleg bine cu copii și mereu la ore ce ora dacă aveți nevoie de mine puteți sa ma sunati

Photo of Luncă E
0 (0)

Luncă E

0 (0)

Babysitter, Strada Mihai Bravu, Ploiesti

Full-time, Ocassional, Special
500-6500 RON/Month, 5-125 RON/Hour
Experience: 2 years
17 years old
HasHelpedXFamilies

Bună, numele meu este Elena și am 17 ani dar in ciuda vârstei mele am o mare experiență alături de cei mici, sunt o fire foarte calma, nu beau, nu fumez si pot ajuta la mai multe lucruri prin casa nu doar avand grija de cei mici

Photo of Delia A
0 (0)

Delia A

0 (0)

Babysitter, Strada Cibinului, Ploiesti

Full-time, Ocassional, Special
500-6500 RON/Month, 5-125 RON/Hour
Experience: 0 years
17 years old
HasHelpedXFamilies

imi plac copiii foarte mult si sunt sufletista, insa am 17 ani si am experienta doar cu fratele meu, as vrea sa petrec mai mult timp cu copiii mici

1..567..11

Bona in Romania:

  1. Bona in Bucuresti
  2. Bona in Iasi
  3. Bona in Brasov
  4. Bona in Sibiu
  5. Bona in Constanta
  6. Bona in Craiova
  7. Bona in Popesti-Leordeni
  8. Bona in Ploiesti
  9. Bona in Galati
  10. Bona in Targu Mures
  11. Bona in Bacau

You might have these questions: