Babysitter in Catrunesti
Choose the perfect babysitter in Catrunesti for your family. Book with confidence.
Mihaela S
Babysitter, Drumul Fermei, Popesti-Leordeni
Asistent medical generalist, 48 ani, experienta 30 ani domeniul medical, 2 copii, lucrez la Sanador și doresc job part-time weekend.
Roxana C
Babysitter, Strada Postavarului 19, Bucuresti
Sunt Roxana,am 21 de ani si sunt studenta in anul 2 la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială in cadrul Universitatii din București, țin să menționez că studiile le fac în limba engleză, ceea ce îmi oferă un + aș putea spune,în cazul în care este dorit și faptul de a învăța copilul lucruri elementare într-o limbă străină.În legătură cu cei mici nu îmi fac griji,mi-a plăcut să interacționez cu aceștia încă de la vârsta de 14 ani,dorind să îi învăț tot ceea ce știu,învățând la rândul meu să am grijă de ei din orice punct de vedere.Îmi place să mă implic în dezvoltarea celor mici,urmând o carieră în această zonă.Trăind cu foarte mulți copilași ai rudelor și nu numai, pe lângă mine și avându-i în grijă,am sesizat faptul că sunt grijulie ,foarte răbdătoare,prietenoasă, o bună parteneră în a ajuta pe cel mic să descopere ceea ce îi place sau să exploreze,inventivă aș adăuga, creând diferite joculețe distractive și educative,dar și foarte atentă încât copilul să știe și când nu trebuie să depășească o anumită limită.
Diana P
Babysitter, Strada Emil Racovita, Bucuresti
Buna,ma numesc Diana,am 19 ani,sunt studenta in anul ll la Unarte.Am experienta de peste 5 ani in acest domeniu,din pricina faptului ca predau cursuri de dans/pictura copiilor incepand cu 2 ani.Sunt o fire foarte calma,fericita si mereu cu o energie buna,imi place sa lucrez cu copii care sunt dispusi sa invete lucruri noi dar si cu copii mai nazdravani care sunt pusi pe sotii.
Tecla T
Babysitter, Strada Bateriei, Popesti-Leordeni 077160
Buna ziua .Numele meu Tecla și pot spune că deși nu am cursuri in acest sens,care sa ateste abilitățile mele de a socializa cu copii,de a avea grija de ei ,de a avea răbdarea cu ei ,mă descurc foarte bine Până în momentul de față ,am avut grija de băiețelul prietenei mele,care are 5 ani . Încă de la 3 ani am inceput sa dorm cu el,sa am grija de el când părinții lui erau plecați ,chiar și peste noapte .Deși nu am o experiență vastă,copii dumneavoastră vor fi in siguranță cu mine .
Liliana B
Babysitter, Strada Mixandrei, Bucuresti
Numele meu este Liliana Bratu, am 26 de ani și sunt studenta la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea, Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Sunt o persoană empatică, punctuală, serioasă, răbdătoare, calmă, dedicata in ceea ce privește educația copilului. Îmi plac foarte mult copiii, și mai ales sa ajut la dezvoltarea lor. In acest moment lucrez la o grădiniță particulară ca pedagog senior. Ceea ce îmi doresc este sa mă dezvolt și mai mult în acest domeniu și cum aș putea face asta daca nu prin practică, chiar ajutând unii părinți care își doresc câteva momente libere și nu au în grija cui lasă copilul.
ANDREEA IZABELA D
Babysitter, Strada Nita Elinescu, Bucuresti
Bună! Eu sunt Andreea și sunt studenta la UMFCD Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila anul 2 în momentul acesta. Am experienta cu copii mici, fiindcă am 2 surori mai mici de care am avut grija de fiecare data când părinții apelau la mine. De asemenea am avut grija de verișoara mea când aveam 5,6 și 7 ani, iar când eram mica am stat cu sora mea când mama avea nevoie de la 6 luni pana când aceasta avea 1 an jumate. Sunt o persoana calma care adora sa se joace cu copii și încearcă sa se pună în pielea micuților pentru a-i înțelege sunt dispusa sa ii ajut pe copii dumneavoastră și la teme și sunt foarte deschisa când vine vorba de copii.
Mihaela I
Babysitter, Strada Laborator, Bucuresti
Buna ziua ! Numele meu este Mihaela ,lucrez ca ingrijitor de copii intr- o grădinița privata si doresc ca în timpul liber sa ajut părinții care au nevoie de cineva de încredere pentru a supraveghea copiii. Multumesc !
Anda B
Babysitter, Strada Bibescu Voda, Bucuresti
Bună,ma numesc Anda,sunt eleva la Colegiul Econonic Viilor în clasa a 11 a,am 17 ani,nu fumez,nu beau,sunt destul de organizata și ma înțeleg chiar foarte bine cu copiii și ador sa îmi petrec timpul cu ei.
Abd Alrazaq L
Babysitter, Strada Simion Busuioc, Bucuresti
Sunt eleva in anul 3 la Liceul de Arte Plastice Dimitrie Paciurea. Ma pasioneaza tot ce tine de arte, de la pictura pana la fotografie si muzica. Sunt sociabila, energica, imi place sa interactionez cu oameni si sa ii ajut in orice fel pot. Nu am experienta, in ce priveste locul de munca, in schimb am doi nepoti de 9 ani, gemeni, pe care ii ingrijesc si supraveghez de la varsta de 3 ani, de fiecare data cand sora mea, adica mama lor, este ocupata. Si ii ador :) Pot participa in activitati educative si interactive cu copiii, cum ar fi desenul, pictura sau lucrul manual, si orice alte jocuri.
Delia S
Babysitter, Strada Laborator, Bucuresti
Buna ziua,Numele meu este Delia, in timpul facultății făceam temele cu 3 copiii frați de vârste diferite (2 ani). Am predat limba engleză și franceza la copiii de vârsta 8-11 ani.