Babysitter in Barnova
Choose the right babysitter in Barnova for your family. Book with confidence.
Turcu I
Babysitter, Strada Sfantul Petru Movila, Iasi
Mă numesc Ioana, am 20 de ani, și o experiență de 4 ani în domeniul pedagogic, deoarece acesta este profilul pe care l-am terminat la liceu. De asemenea, provin dintr-o familie cu foarte mulți copii mai mici decât mine, de care am fost apropiată încă de când s-au născut. Iubesc copiii, mama mea este învățătoare, dintotdeauna am avut privilegiul de a “fura meserie” de la ea. Psihologia, pedagogia, sunt două dintre domeniile care mă pasionează și cărora mi-am dedicat timpul pe parcursul liceului, dar și în prezent. Urmez facultatea de psihologie, doresc să-mi dau titularizarea cat de curând pentru a lucra ca învățător în învățământul primar. Sunt o fire răbdătoare, energică și empatică, am un caracter puternic, un simț al seriozității foarte bine dezvoltat, dar nu sunt o fire mai exigentă decât ar trebui. Sunt creativă, glumeață atunci când e cazul, dar foarte implicată și dedicată în absolut orice fac. Sunt mereu pozitivă, cu zâmbetul pe buze și câteva cuvinte frumoase de spus. De asemenea, îmi place să gătesc, îmi place să învăț lucruri noi, sa ma dezvolt cat mai mult alături de persoanele potrivite.
Giorgiana N
Babysitter, Strada Nicolina, Iasi
Studenta la umf,sunt interesată de un loc de munca ca si bona,am experiența de a avea grija copiilor,sunt o persoana calma,cu rabdare,empatica si plină de viata!
Zmau G
Babysitter, Strada Aurel Vlaicu, Iasi
Buna ziua, Numele meu este Georgiana in varsta de 25 de ani sunt din Iași.Mentionez că nu am experiență că și bona dar iubesc copii și sunt sigură că se vor atașa de mine. Am disponibilitatea de la lucra part time deoarece mai am un job in intervalul 9-18 așadar de la 18-22 am timp liber.Sunt energica îmi plac plimbările și jocurile pentru copii.Astept recomandari
Paula D
Babysitter, Strada Masinii, Iasi
Sociabilă Atentă Mereu cu zâmbetul pe buze Comunicativă Energetică și descurcăreață Pot oferi ajutor la teme
Visarion D
Babysitter, Aleea Voinesti 6, Iasi
Sunt o fata in varsta de 18 ani am mai lucrat în domeniul babysitter,îmi plac extraordinar de mult copii,sunt foarte descurcăreață ma acomodez foarte repede si usor,
Bita F
Babysitter, Strada Garii, Iasi
Buna, ma numesc Florina și am 16 ani. Invat la Colegiul național pedagogic Vasile Lupu și am destula experienta cu copiii deoarece in fiecare săptămâna fac practica la gradinita și la creșă. Sunt o persoană pasionată de îngrijirea copiilor și de dezvoltarea lor armonioasă. Am o experiență solidă în lucrul cu copiii de vârste diferite și sunt dedicată oferirii unei atmosfere sigure, pline de învățare și distracție. Sunt creativă, răbdătoare și îmi place să creez activități educative și distractive pentru copii. Îmi doresc să contribui la creșterea și dezvoltarea fiecărui copil în grija mea și să fiu un sprijin de încredere pentru părinți. Sunt flexibilă, responsabilă și pun mereu siguranța copiilor pe primul loc.
Emma Monica C
Babysitter, Strada Vasile Lupu 116, Iasi
Bună seara, sunt interesata de anunțul dvs ! Ma prezint o studenta de 19 ani sociabila, activa și responsabila! Menționez ca am făcut voluntariat cu copii de vârsta fetiței dumneavoastră. Va las numărul meu de telefon 0735933590
Marrioara D
Babysitter, Strada Veronica Micle, Miroslava
Ofer servicii menaj curatenie gătit sau îngrijire copii am experiență am lucrat în străinătate Austria Spania .
Dana Maria A
Babysitter, Strada Tabacului 35, Iasi
Buna tuturor, sper sa va pot ajuta prin statul cu al vostru copil, nu sunt fumatoare, imi plac mult copiii, am mai stat cu copii mici, de la 5 luni pana la 12 ani, eu avand 18 am mai stat cu copii, desi nu ar parea, am experienta cu micii adorabili, va multumesc daca ma alegeti, o zi buna