Lectură de: 4 minute
Rutina de somn a copiilor se referă la un tipar format din activități care se petrec în fiecare seară, în aceeași ordine (baie, pregătirea hainelor pentru a doua zi, schimbatul în pijamale, lecturarea unei povești etc.)
“Mai putem sta încă 10 minute?”
“Unde este ursul meu?”
“Pot să iau un pahar cu apă?”
Dacă aceste întrebări ți se par familiare, știi că copiii tind să aibă tot felul de nevoi, chiar înainte de a merge la culcare – chiar și atunci când sunt foarte obosiți.
De aceea, este important să stabilești o rutină pentru somnul copilului tău.
„Copiii trebuie să știe că rutina de a merge la culcare va fi consecventă, ca să beneficieze de numărul de ore de somn de care au nevoie pentru a-și reîncărca bateriile și pentru a se putea dezvolta armonios”, spune Joy Doll, profesor asistent la Universitatea Creighton cu experiență în tiparele de somn ale copiilor.
Iată câteva avantaje suplimentare ale rutinelor de somn pentru copii, împreună cu sfaturi despre cum să începi una.
Care sunt beneficiile unei rutine de culcare?
Când îl obișnuiești pe micuțul tău cu o rutină înainte de culcare, pui bazele unor modele de somn sănătos pentru când devine un copil mare, ocupat cu diverse activități.
„Copiii ar trebui să beneficieze de o rutină care le permite să se pregătească pentru somn”, spune Doll. „Asta înseamnă să diminuezi intensitatea luminii, să îndepărtezi jucăriile și să eviți laptop-urile, tabletele și telefoanele cel puțin o oră înainte de culcare.”
Astfel, copilul tău se va gândi la somn cu mult înainte ca tu să spui cuvintele.
Rutinele de culcare oferă, de asemenea, securitate copiilor într-o lume incertă. Potrivit Joan Simeo Munson, Ph.D., psiholog de consiliere și scriitor care contribuie la site-ul EmpoweringParents.com, copiii doresc rutine, deoarece se simt în siguranță atunci când știu ce urmează.
„Pe măsură ce copiii ajung la vârsta de 2-3 ani, ei pot vedea că lumea din jurul lor este un loc mare care uneori poate fi înfricoșător”, spune ea.
Știind la ce să se aștepte în fiecare seară, copiii au un sentiment de siguranță înainte de pleca în lumea viselor.
Crearea unei rutine de culcare are, de asemenea, beneficiile sale pentru mamă și tată.
Când copiii tăi au o oră de culcare constantă, poți planifica anumite activități de care nu ai timp de-a lungul zilei.
Poți profita de acest timp pentru a viziona filmul care e de mult pe lista de așteptare sau pentru a vorbi despre ziua ta, împreună cu partenerul, fără alte distrageri.
Cum stabiliți o rutină?
Nu este niciodată prea devreme pentru a stabili o rutină de culcare. Potrivit lui Munson, poți începe să stabilești o rutină de culcare de la nașterea copilului tău.
Nu îți face griji dacă copilul tău încă nu are o rutină consistentă la vârsta de 3 ani. Totuși, după 3 ani, modelul de somn al copilului tău ar trebui prindă un contur.
Consistența este esențială atunci când începeți o rutină, deci alegeți o ora de culcare și respectați-o. Cu toate că, pe măsura ce copilul este antrenat în tot mai multe activități extra-școlare (cursuri, ateliere, teme etc.), va fi mai dificil să respecți un program fix, trebuie avut în vedere faptul că ceasul intern al copilului se ajustează mai ușor cu un model consistent.
Când stabilești o rutină, nu te concentra doar pe ora de culcare. Gândește-te la asta ca la un plan pentru întreaga seară.
Munson recomandă să luați cina la aceeași oră, împreună și să stabiliți o rutină post-cină pe care copiii tăi să o urmeze în fiecare seară. Această rutină poate include curățarea mesei după cină, terminarea temelor, alegerea hainelor pentru a doua zi, punerea în ordine a lucrurilor pentru ziua următoare, baie, spălarea dinților și apoi culcare.
Cu siguranță vei dori să eviți să dai stimulente copiilor, dulciuri sau prăjituri, care nu vor face altceva decât să îi agite.
Ultimul lucru pe care ți-l dorești înainte de culcare sunt copii care debordează de energie și au chef de sărit. Evită dulciurile și cofeina din ciocolată timp de cel puțin două ore înainte de culcare.
Care sunt câteva rutine tipice de culcare pentru fiecare vârstă?
Iată câteva sfaturi pentru fiecare grupă de vârstă:
Copii între 1 și 3 ani
Urmați „Regula celor trei B” pentru cei mici, sfătuiește Doll (bath, books, bed= baie, lectură, pat). Rutinele de culcare ar trebui să înceapă cu o baie, urmată de cărți și apoi de culcare. Copiii de această vârstă sunt deseori morocănoși și obosiți când se apropie ora de culcare, așa că este important să păstrezi o rutină simplă și să-i ajutați să se relaxeze.
Copii între 3 și 5 ani
Când copilul tău atinge această vârstă, Munson recomandă să introduci alegeri.
„Copiii mici vor încerca totul pentru a nu se culca până mai târziu, așa că este important să repeți copilului că„ Este timpul să se culce acum. ”„ Cu toate astea, copiilor de această vârstă le place să aibă de ales.”
Lasă-l pe micuțul tău să-și aleagă hainele pentru a doua zi, să aleagă animalul de pluș cu care vrea să doarmă în seara asta sau să-și aducă propriul pahar de apă – atâta timp cât aceste alegeri nu sunt folosite ca distragere de la obiectivul tău de a-l culca, sfătuiește Munson.
Copiii de această vârstă pot urma apoi același tip de rutină ca cei din categoria 1-3 ani – de exemplu, o baie și timp pentru citit.
Copiii de la 5 la 10 ani
Pentru copiii mai mari, este important să subliniem independența.
Până la această vârstă, copiii dezvoltă mai multă autonomie și e normal să nu dorească să fie tratați „ca niște bebeluși”. Ar trebui să fie capabili să își pregătească singuri lucrurile pentru școală de a doua zi.
„Acest lucru le permite să simtă un sentiment de responsabilitate și importanță”, spune Munson. Înainte de culcare, le poți citi dacă ei își doresc, dar dă-le posibilitatea de a citi și pe cont propriu timp de 10 până la 15 minute, pentru a le respecta independența.
În loc de concluzii
Repetarea cu regularitate a acelorași pași de fiecare dată, în aceeași ordine, la aceleași ore ajută copilul să se liniștească și îl pregătește pentru tranziția de la starea de veghe la cea de somn.
Ritualul de culcare poate include diverse activități, în general un mix între cele de pregătire pentru somn (îmbrăcarea în pijamae, spălatul pe dinți, pregătirea hainelor pentru a doua zi) și cele plăcute și relaxante pentru copil (cititul unui capitol dintr-o poveste preferată, discuții despre cum a decurs ziua, planuri pentru a doua zi, pupici și îmbrățișări).
Important este să personalizezi ritualul și să îl adaptezi în funcție de copil, de relația ta cu el, de nevoile lui și ale familiei.